Mugetul liber al unor nemuritori

Cum nu domiciliem în Rai ori în iad, în timpul vieții se întâmplă să facem fapte bune și, deopotrivă, să greșim. Cine se suspectează de perfecțiune, de neprihănire, musai are nevoie de un duș rece ori de un consult medical. Stă în firea multora dintre noi să se erijeze în justițiari de cartier, să privească foarte preocupați în curtea vecinului, ignorând bălăriile și lipsa de rânduială din propria ogradă.

N-am fost nici admirator, nici critic al lui Nicolae Manolescu, l-am considerat, așa cum o fac în cazul tuturor semenilor cu oarece notorietate, un personaj cu bune și rele. Unii l-au demonizat, alții l-au aplaudat, fiecare după puteri, interese și evaluări personale. Câțiva s-au ridicat la luptă după moartea sa, aruncând lături, jigniri și sentințe peste un om care nu mai poate să le răspundă.

Deh, așa se comportă adevărații bărbați. Dispariția din această lume a cuiva, nu anulează nici faptele discutabile, nici pe cele înaintea cărora unii se înclină, dar a țopăi în ritualul tribal războinic în jurul memoriei și mormântului unui om, e un act dinspre care răzbate un primitivism ce contrastează cu statura intelectuală autopretinsă a spumegătorilor.

Noblețea nu crește pe toate gardurile, nu poate fi cumpărată, ea fiindu-le inaccesibilă cârnățarilor cu pretenții de intelectuali făcuți la apelul bocancilor. Sunt curios, ce ar spune acești nefericiți, bântuiți de beteșugul urii și al neputinței, dacă la câteva ceasuri după plecarea lor din astă lume cineva s-ar apuca să vomite pe amintirea lor. Prefer să nu mă gândesc la posibile răspunsuri.

Exprimarea liberă e un mare dar, însă e cu totul și cu totul altceva decât un amestec de răgete și mugete izvorâte din frustrare. Nu ești cu nimic mai bun decât cel pe care îl înfierezi, din varii motive, atunci când e coborât în mormânt. Nu te ridici deasupra relelor pe care le afurisești cu un civism studiat, aliniindu-te în corul celor cu mintea rătăcită și sufletul sluțit. Scuipând pe morminte nu vei face altceva decât să le arăți celor ce mai și gândesc, în ce cruntă suferință spirituală te zbați; cei ce te vor aplauda sunt doar niște colegi de salon, demni și ei de toată compasiunea.

Unii uită prea repede că toți greșim, că nu suntem nemuritori și că libertatea de exprimare nu are nimic în comun cu agresivitatea primitivă manifestată prin balamucuri virtuale.