Miros înțepător de iarbă, abuz și prostie

Miros înțepător de iarbă, abuz și prostie

Adevărul e că în România nu ai cum să te plictisești. Au grijă cei care cioplesc legi cu dalta habarnismului să te țină în priză, să te agite, să azvârle cât colo liniștea ta. E mare vânzoleală acum din cauza unei practici nedrepte, de pe urma căreia pot suferi conducători auto nevinovați. Pe scurt: unii sunt nemulțumiți pentru că în România poți rămâne fără permis de conducere, după un rezultat fals pozitiv la testul pentru consumul de droguri, iar dacă stai după rezultatul analizelor de sânge e posibil să aștepți mult și bine. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sunt ultimul care ar pleda pentru îndulcirea măsurilor luate împotriva celor ce se urcă beți sau drogați la volan, dar nu poți să sacrifici dreptatea unora ce devin victime ale aparaturii imprecise ori ale prevederilor legale aberante, pentru că începe să miroasă a abuz. 

Sâmbătă, premierul a vrut să îndulcească situația și a spus că ar putea fi cumpărat un aparat de testare care să ajute la scurtarea timpului de răspuns. Costă doar 300.000 de euro și, potrivit lui Marcel Ciolacu, ar putea fi cumpărat pentru rezolvarea situației. Oare ordinea n-ar fi trebuit să fie inversă, să nu mai punem carul înaintea boilor? Vă dați seama, întrebarea e retorică.

Ce simte un conducător auto care nu a consumat substanțe interzise, dar are un rezultat fals-pozitiv la drug-test, când rămâne fără permisul de conducere, fie și pentru o perioadă de timp nu foarte îndelungată? E posibil să-și amintească, de exemplu, că Vlad Pascu a fost oprit înainte de a produce accidentul mortal și lăsat apoi să-și continue drumul, deși era evident că se afla sub influența drogurilor. Practicile din România pun, uneori, pe aceeași treaptă, oamenii de bună credință și hahalerele ce intră la rupere, atunci când vor să dribleze legea. Ce diferență e între un „fumat” căruia i se ia permisul și un nevinovat bănuit pe nedrept că s-a dedulcit la marijuana sau cristale, pentru că aparatul de testare s-a înșelat nițel? Ambii devin pietoni, al doilea căutând-și dreptatea prin desișul nedreptăților exasperante. Unele ordonanțe de urgență par să aibă nevoie tocmai de „Urgență”, în vederea resuscitării logicii elementare. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În fiecare zi, românii primesc câte o bastârcă legislativă transformându-se în pradă vânată de niște lotri ieșiți la drumul mare, întru chivernisirea bugetului național, ugerul de care se agață toți veleitarii plantați de semănătorile politice prin glia instituțiilor publice. Și uite așa, mai pierdem ceva din osatura de cetățean și adăugăm altceva la cea de sclav.  

Autor - Dragos BAKO
07 iulie 2024 la 07:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.