Lustragii și brutuși, lingând clanța de la uși

E de-a dreptul revoltător când vezi în studiourile televiziunilor inși ce-și apără stăpânii politici, indiferent de boroboațele pe care aceștia le-au făcut. Nu de puține ori, am văzut valeți trimiși la înaintare, care nu doar cauționează tâmpeniile șefilor de partid, ci încearcă să te convingă că oiștea băgată în gard e, de fapt, un adevărat act de tămăduire socială și economică. Oricâte argumente logice le-ar pune în față colegii din platou, catârii servili continuă să își apere binefăcătorii, lustruindu-le în direct pantofii, chiar și în lipsă. De cele mai multe ori, valeții lustragii sunt indivizi prin porii cărora răzbat incompetența și lipsa de verticalitate. E firească înrolarea lor în detașamentul servitorilor, căci numai un ins vulnerabil poate executa, fără să crâcnească, ordine aberante; numai un tip fără substanță poate susține până în pânzele albe aberații, în ciuda evidențelor ce îl contrazic. Ceea ce nu înțeleg stăpânii care-și aleg astfel de slugi este că periuțele lor sunt gata oricând să lustruiască alți pantofi, dacă proprietarul lor pune pe tarabă o ofertă mai avantajoasă. Dacă vulnerabilitățile unui valet sunt, pentru stăpânul lui, un potențial numai bun de exploatat, acesta ar trebui să știe că ele se pot întoarce oricând împotriva sa. Laudele pe care supusul le varsă la picioarele protectorului său sunt o monedă falsă care, la un moment dat, l-ar putea trage pe sfoară pe acesta din urmă. Nu mi-au plăcut niciodată cei ce te laudă excesiv, te perie, atitudinea lor trezindu-mi suspiciuni care ulterior s-au confirmat. Am preferat persoanele care mai și mârâie, pentru că, în cazul lor, știi la ce să te aștepți. Brutușii ce-ți înfig cuțitul în spate pe când te îmbrățișează își împachetează intențiile în laude și pupincurisme grețoase, în plasa cărora cad doar autosuficienții și cei îndrăgostiți de propria persoană. Am poposit puțin asupra radiografiei acestui tip de servitor, pentru că el întreține o stare de spirit bolnăvicioasă în mediul instituțional românesc. Demnitarii, șefii și șefuții din mediul public sau privat fac, de multe ori, o groază de tâmpenii, pentru că sunt încurajați de sesiunile de lingușeli ale celor ce se gudură la picioarele lor. Se întâmplă, uneori, ca deciziile importante să fie generate, indirect, de astfel de personaje ce șerpuiesc abil printre grupurile ajunse vremelnic în postura de a înhăța niște frâie. Lingușeala, servilismul, duplicitatea și trădarea sunt printre cele mai vechi apucături și vor dăinui atâta vreme cât mândria și orgoliile unora se vor adăpa de la ele.