Începe tot cu litera p, dar poate deveni o corvoadă

Începe tot cu litera p, dar poate deveni o corvoadă

Că în România listele partidelor pentru parlamentare sau locale se fac, în general, ținându-se cont de prietenii, obligații și recompensări, e un fapt pe care l-am lămurit de mai multă vreme. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dacă pentru Camera Deputaților, Senat, consiliile locale ale municipiilor sau consiliile județene candidații sunt aleși în așa fel încât să nu citească pe silabe, când trecem la comunități mai mici rândurile consilierilor locali nu duc lipsă de silabisitori. Ședințele de învestire a aleșilor locali care au primit votul comunităților în 9 iunie au fost și sunt un prilej de radiografiere a stării din administrația publică locală. Nimic de zis, găsim și oameni instruiți, și gospodari printre consilierii locali, dar nu puține sunt situațiile în care o simplă redare a unei fraze ce conține cuvinte formate din mai mult de cinci litere se transformă într-o adevărată piatră de încercare. Chiar dacă încep tot cu litera p, cuvintele diferite de cel intens folosit în viața de zi cu zi i-au pus în dificultate pe unii dintre aleși. Râu, rățușcă, rămurică sunt mai ușor de pronunțat decât propria, propășirea sau prerogativele. Repet: încep tot cu litera p, dar au mai mult de patru semne, iar în absența utilizării frecvente pronunțarea lor se transformă într-o corvoadă. 

Ca să fii un bun consilier local, nu trebuie să ai patalama de jurist, economist, istoric sau literat, dar n-ar strica să fi deprins obiceiul minimei lecturări. Nu de alta, dar ar trebui să pricepi câte ceva din legislația pe care o vei folosi, din proiectele de hotărâre pentru care îți vei da ori ba, votul. Vor spune unii că nu e nevoie ca un ales local să înțeleagă prea multe din cele ce se întâmplă în consiliu, căci partidul care l-a așezat acolo se îngrijește de toate și îi spune când și cum trebuie să ridice mâna. Era să spun și pentru ce, dar nu mai contează, important e să urmezi doar povața de partid, să votezi cum și când dorește acesta. Din păcate, toate acestea sunt, în bună parte, adevărate. Administrația publică e încă dominată de tătuci politici care le comandă celor ce le permit „Salt înainte!”, întru profitabilă ofensivă de partid. Și ne mai mirăm că batem pasul pe loc sau că depolitizarea e doar un vis irealizabil. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
12 noiembrie 2024 la 13:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.