A fost 4 martie, așa că s-a dat dezlegare la văicăreală. Brusc, ca treziți din adormirea vigilenței, analiștii, reporterii și panicarzii patriei și-au mutat atenția, pentru o zi, de la politichie, către clădirile ce stau să cadă în caz de cutremur. Ciclic, ne cutremurăm la gândul că o mulțime de construcții din România nu ar face față unui seism puternic. Grija durează exact o zi, căci la trecerea spre 5 martie uităm de toate aceste neliniști, de parcă cineva le-ar șterge din mintea noastră cu un burete îmbibat în zoaiele altor subiecte stridente. Pe tot parcursul anului se construiește anapoda, de multe ori fără a se respecta reguli de bază pentru rezistența clădirilor; cu toții, constructori și beneficiari, își spun că nu li se poate întâmpla tocmai lor să li se prăbușească, în cazul unui cutremur, coșmelia. 4 martie e prilej de aducere aminte, de scos mărturii dramatice de la naftalină, de întrebat public – firește, retoric – de ce nu se face ordine în construcțiile din România, de ce nu sunt consolidate clădirile cu bulină roșie. E o preocupare mimată, de o zi, menită să mai umple găurile din programele televiziunilor de știri, să așeze deasupra unora acea aură artificială de persoane dedicate societății. Toată sporovăiala dramatică, neurmată de măsuri concrete, nu va putea salva nici măcar un scoc în cazul producerii unui cutremur. A ne aminti dramele celor direct afectați de cutremurul din 4 martie 1977, fără a mișca un deget pentru diminuarea efectelor unui potențial seism, e frecție la piciorul de lemn. Dar ne-am obișnuit să ne trezim din amorțeală pentru o zi, ori de câte ori se întâmplă ceva. S-a produs o tragedie din cauza consumului de droguri? Ne lamentăm trei zile, după care subiectul sucombă. E 4 martie? Ne îngrozim la gândul că ne-ar putea lovi, oricând, un seism. Grija dispare subit, a doua zi. A fost un accident pe calea ferată? Brusc, ne sperie starea jalnică a infrastructurii feroviare, dar după două zile, ne trece. S-au înjunghiat câțiva adolescenți în incinta școlii? Timp de trei zile trăim sub teroarea gândului că școala a ajuns un loc periculos. În a patra zi, ca prin minune, uitarea ne scoate din ghearele pesimismului. A trecut și 4 martie; parcă altfel te raportezi la cutremure. În 5 martie, în 6, în 7, n-am avut vreun seism care să ne scuture memoria. Așa că, ne mutăm gândul pe alte plantații de teme, ștergându-ne din minte alarmantele buline roșii, văzute și nevăzute, de pe clădiri.