Iară lup de nu aveam, din Bichon noi lup făceam

Iară lup de nu aveam, din Bichon noi lup făceam

Începutul de săptămână a azvârlit multă neliniște peste România. Povestea lupului care ar fi urmărit un biciclist pe drumul spre Poiana Brașov a reușit să ridice toate privirile și să bage în priză milioane de perechi de urechi. La scurt timp după difuzarea imaginilor, ”contraspionajul” rețelelor de socializare a intrat în poziție de atac, dând în gât un presupus ”fake news”. Conturile rețelelor de socializare au eliberat din prizonieratul imaginației tot felul de scenarii, printre care și cel ce vorbea despre faptul că lupul era, de fapt, câine lup cehoslovac și că patrupedul ar fi fost al biciclistului. Pe seară, ”specialiștii” (tot ei ne salvează) ne-au explicat că lupul era lupoaică, pe deasupra gestantă și că, probabil, alerga după biciclist întâmplător, fiind speriată de mașini. Iar de aici, până la asaltul știrilor false ce contraziceau știrea inițială bănuită a fi un ”fake news”, nu a fost decât un pas. Pe scurt: am avut un filmuleț despre care unii au spus că e o făcătură, apoi au venit alții susținând că teoria făcăturii e -de fapt- adevărata inducere în eroare. În tot marasmul creat, lupul, lupoaica sau ce o fi fost acel animal din filmuleț aproape că nu mai avea loc. Nici nu mai conta dacă sălbăticiunea alerga întâmplător în aceeași direcție cu biciclistul, dacă avusese ori ba intenția de a-l ataca. Cei ce au urmărit șarada și-au mutat atenția de pe un ipotetic pericol de agresiune asupra amenințării reale a unui fenomen toxic. Poate că cei mai mulți dintre spectatori nu au pătruns în măruntaiele fenomenului de dublare a unei știri false, ci s-au întrebat, pur și simplu, cine și de ce minte, cine și de ce exagerează. Știrea, de tip Radio Erevan, despre un lup care fugea în direcția în care pedala și un biciclist, e una din categoria întâlnirilor dintre om și sălbăticiuni. Dacă într-o astfel de situație s-a declanșat ditamai avalanșa de ipoteze aberante, închipuiți-vă cât adevăr conțin materialele despre subiecte grele ce afectează zeci, sute de mii sau chiar milioane de oameni. Episodul de la Poiana Brașov a semănat, într-un timp foarte scurt, multă îndoială în mintea consumatorilor de presă. Oamenii se vor întreba, după această experiență, cât preț pot pune pe o știre, fiind tentați să înmoaie în scepticism tot mai multe informații. Iar asta se întâmplă, nu neapărat dintr-o maturizare complexă, cât din pricina acelui sindrom al păcălitului. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
09 aprilie 2024 la 18:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
acum 5 zile
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.