Grijă pe unde umblați, în artă să nu călcați

A fost 15 ianuarie, ne-am amintit că trebuie scoasă cultura națională de la naftalină. Mirosea greu a delăsare, a altoire, a părăsire, dar am văzut-o plimbată pe străzile orașelor, îmbrâncită formal către memoria ascultătorilor și privitorilor. Așa cum bănuiam exact cu un an în urmă, toată efervescența verbală pe care o văzusem în 15 ianuarie avea să paralizeze de a doua zi și așa a rămas preț de un an. Între timp, limba română a mai sărăcit puțin în conștiința colectivă, iar valorilor naționale clădite cu mâinile goale și mintea limpede li s-au mai băgat niște sule în coaste și li s-au aplicat pari ai globalizării pe spinarea și așa gârbovită. 

Manifestările protocolare, multe dintre ele sub semnul bifei ce dă consistență rapoartelor de activitate, nu au puterea de a trezi conștiințe și de a face dreptate unor repere nedreptățite. Despre ce respect față de cultura națională vorbim, când i se spune creație și emanație unui program precum Chat GPT? Nu se întâmplă doar la noi, trândăveala intelectuală se manifestă peste tot în lume, dar asta nu înseamnă că trebuie să imităm ca niște maimuțe tot ceea ce fac alții ori să ne încălzească ideea că nu suntem singurii farsori. Am spus-o și cu alte ocazii, niciun soft nu va reuși să egaleze creativitatea omului. A scrie poezii, schițe folosind o aplicație bazată pe inteligența artificială și a le numi apoi acte culturale e ca și cum ai pune un robot să bocească la căpătâiul unui mort (că nici bocitoarele nu mai sunt ce au fost) sau te-ai îmbăta cu bere fără alcool, inducându-ți o falsă stare de euforie. 

Știu, se folosește Chat GPT în și literatură și în presă prin țări mai spălate pe dinți decât România, dar asta nu face mai digerabile acele texte schizoide. Într-o amplă campanie de promovare (nu întotdeauna voluntară) a inculturii ne maimuțărim festivist o zi pe an, erijându-ne în pitbulli culturali, în tot restul anului dovedindu-ne niște pisici care torc a superficialitate. 

Alergăm după surogate culturale, după forme fistichii lipsite de fond, făcând orice, lepădându-ne de oricine, doar pentru a defila la braț cu emanațiile la modă, fie ele și urât mirositoare. Suntem gata să numim artă ceea ce am găsit după uluci, să ne amăgim că maroul e violet și că mirosul neplăcut e, de fapt, forma neînțeleasă a unui parfum rafinat.