Fă-mă, mamă, barosan, să am bani de Saprosan!

Ieri dimineață, o televiziune de știri prezenta situația disperată a unui băiețel de patru ani și jumătate, născut cu o malformație cardiacă, a cărui vindecare depinde de donațiile oamenilor cu suflet. Tot ieri, știrea despre banii alocați celor de la CCR pentru medicamente stârnea revoltă printre românii cărora li se spune, din zori până în miez de noapte, că vin vremuri crâncene, că trebuie să strângă cureaua. Da, în bugetul alocat CCR (instituția care a anulat turul doi al prezidențialelor) existau, potrivit informațiilor apărute în presă, 700.000 de lei pentru medicamente atât pentru foștii judecători, cât și pentru actualii angajați. 

Că un copil născut cu probleme grave de sănătate ar putea muri pentru că statul nu-i decontează o intervenție chirurgicală, că foarte mulți pensionari renunță la mâncare pentru a-și putea cumpăra medicamente sunt chestiuni nesemnificative pentru cinicii care feliază bugetul național și impun tăieri după cum li se pare lor că ar fi bine (și li se pare prost). Judecător la CCR nu ajungi pentru că ai cinci copii de întreținut și, asta e, te sacrifici, să ai bani de niște pâini și ceva parizer; teoretic, a fi judecător la CCR e o încununare a carierei, un pas benevol. 

În plus, lefurile de câteva mii de euro pot acoperi cheltuieli cu medicamentele. E, până la urmă, o chestiune de bun simț. Sau de lipsa lui. Un guturai, un ulcer, un reumatism, o scabie de care suferă un judecător CCR nu sunt mai presus de guturaiul, ulcerul, reumatismul ori scabia unui frezor, unui inginer. Alocarea revoltătoare de bani pentru bolile celor de la CCR nu e hulită dintr-o mânie proletară, ci în urma unei comparații de bun simț. 

Cum să nu te apuce pandaliile când auzi că unora cu salarii de mii de euro li se decontează antibioticele ori Saprosanul alungător de cufureală, în vreme ce pentru foarte mulți români un tratament medicamentos este un lux care generează un șir de lipsuri. Și ne mai mirăm că frustrările mocnite explodează în cabina de vot, că balivernele oricărui aventurier înscris în cursa electorală devin speranță pentru oameni deznădăjduiți. Cei ce încearcă marea guvernării cu degetul mijlociu fac tot ce le stă în putință pentru a-i ridica pe oameni împotriva lor, pentru a le spori nemulțumirile și a-i încredința că țărișoara asta e condusă spre faliment, cu pedala de accelerație la fund.