E a zecea oară când vedem același film prost, dar tot ne place

E a zecea oară când vedem același film prost, dar tot ne place

După cum am putut vedea, a început sezonul protestelor. Vorba aia, timpul înseamnă bani, iar dacă pierzi vremea pe acasă, ciuciu majorări și facilități. Indiscutabil, unele proteste au un potențial de „vino-ncoa” pentru politicieni de toate culorile, gata oricând să confiște nemulțumirile populare. Și totuși, înainte de a ne avânta voinicește în valurile conspiraționiste, ar trebui să ne punem o întrebare simplă: sunt toate revendicările protestatarilor niște scorneli? Nici vorbă. În linii mari, ceea ce reclamă oamenii că s-a făcut prost, e rezultatul unor acțiuni nesăbuite și al unor decizii luate pe genunchi de politicienii puși să taie și să spânzure prin economie. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De la fermieri, transportatori, până la funcționari, dascăli și medici, există un orizont de așteptări întărit de realitatea oricărui an electoral. Întotdeauna, înaintea alegerilor, guvernanții s-au comportat ca niște cheflii cu dare de mână, care nu se gândesc la viitor. E posibil ca toți cei ce revendică una-alta în această perioadă să obțină câte ceva. Acestor cedări li se adaugă, însă, o seamă de măsuri populiste, menite să consolideze osatura electorală a partidelor aflate la guvernare. 

Ce se întâmplă după alegeri? Completați dumneavoastră pe linia punctată, cu termenul care vi se pare potrivit: urgie, prăpăd, faliment, austeritate, sărăcie, jale, instabilitate. În 2020 scriam că aparenta blândețe a politicienilor se va transforma în sălbăticie după alegeri pentru că nu se vor mai teme de sancțiunea din cabina de vot, se vor simți pe cai mari, chiar dacă vor încăleca doar mârțoage; și așa s-a întâmplat. Să ne aducem aminte de tunurile din 2021 (și nu numai), de atitudinea sfidătoare și disprețul celor ce au guvernat țara. 

Aparenta și înșelătoarea umanizare afișată în ultima perioadă este doar o strategie electorală, cu care ne-am obișnuit în ultimii 34 de ani. Toate concesiile din această perioadă, toate măsurile aberante vor fi decontate, pentru mult timp, după alegeri, când atitudinea politicienilor se va schimba complet, când încă o partidă câștigată pentru deținerea puterii le va lua mințile și le va anula orice pornire umană. Privim filmul ăsta prost pentru a zecea oră din 1989 încoace. Unii spun că n-am învățat nimic. Ce ai putea învăța, când toate soluțiile pe care le-ai încercat s-au dovedit false? Reformarea clasei politice e o utopie, atâta vreme cât nu se întâmplă nimic în privința schimbării mentalităților din societate.  

Autor - Dragos BAKO
28 ianuarie 2024 la 15:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.