Suntem, majoritatea covârşitoare dintre noi, nişte dependenţi de câte ceva. E greu de recunoscut, e jenant în cazul dependenţelor acceptate ca atare şi pentru care există campanii, sprijin, tratamente, compasiune şi implicare şi e enervant când afli că tu de fapt eşti dependent de ceva ce crezi că nu e dependenţă. Asta este şi poanta şi e simplă. Afli dacă unul e dependent de ceva atunci când face urât dacă îi pomeneşti de dependenţa sa. Pentru că orice dependent vrea să (se) arate că nu e dependent. Pentru că, în cazul unor dependenţe, chiar societatea te convinge că acestea ar fi de fapt necesităţi, rezultante de evoluţie, libertate asumată, progres şi supape de refulare sau plăcerea MEA, e clar?
Evident că toată lumea deplânge dependenţele „clasice”, mândrindu-se în fundal, ca fariseul din pilda vameşului şi a fariseului din Noul Testament, că vai de capul lor săracii dar ce bine că noi nu suntem ca ei. Bineînţeles că bem, dar nu suntem alcoolici (cineva îmi explica odată diferneţa dintre alcoolic şi alcoolist, dar nu e cazul acum să dezvoltăm subiectul), pentru că alcoolismul este rezultanta dependenţei de alcool şi nu e văzut bine în societate, dar băutul e o activitate socială agreabilă. Bineînţeles că suntem împărţiţi în fumători şi nefumători iar faza ca scapi de fumat dând-o pe vaping o consider o mostră de proză umoristică. Şi aici ne lovim de făţărnicia celor care s-au lăsat de fumat, care cum simt un miros de fum de ţigară, fac pe sufocaţii, strâmbă din nas, pufnesc, tuşesc ostentativ bue-he bue-he, îşi bulbucă ochii în cap şi fac remarci despre cum tu îi otrăveşti pe toţi cum dreptul tău se opreşte unde începe dreptul lor, adică uite ei nu mai sunt dependenţi, sunt nişte mari meseriaşi care au scăpat nu ca voi. A, că mai bagă câte una marca Altora pe la chefuri, acuma noa, e de acceptat. Bineînţeles că fumatul e un viciu şi o pagubă mai ales în România, probabil unica sau aproape ţară europeană cu ţigări exclusiv scumpe şi neautohtone (poate mă înşel, dar asta reiese). Dar în principiu, fumatul e una dintre dependenţele rele. Scapi greu de el, şi tot timpul după aceea ai nostalgia lui, deşi ştii că ţi-a făcut rău. Ce să mai vorbim de droguri? E o dependenţă aşa de periculoasă încât avem o agenţie naţională antidrog, avem campanii antidrog, spoturi antidrog, proiecte antidrog şi multă muzică de succes care face pe faţă apologia drogurilor sub ochii senini ai celor care nu îmi amintesc să fi luat vreo poziţie publică tranşantă vreodată.
Apoi vin dependenţele acelea iritante, mascate în necesităţi. De exemplu, ia să vedem acum cea mai mare dependenţă ascunsă sub preş şi greu recunoscută oficial: dependenţa de smartphone. Da e util în cantităţi mici şi la nevoi (îl folosesc şi eu ca telefon, cameră foto-video şi buletin meteo). Însă atâta timp cât nu-ţi mai dezlipeşti ochii de ecranul ăla, deja e od ependenţă. Că dacă v-aţi ridica ochii din smartphone, aţi putea vedea câţi oameni sunt cu nasu-n smartphone. De la copiii cărora părinţii le dau aşa ceva ca să se liniştească şi să stea cuminţi, la „seniorul” care bagă zapping la muzică populară selecţii Ardeal în autobuz. Nimeni nu mai e atent la celălalt, iar când ies undeva „să se distreze”, stau la masă tăcând, fiecare cu moaca în ecranul propriu. La fel, din adolescenţi gălăgioşi şi simpatici, avem acum doar cete de liceeni şi de elevi cocoşaţi şi privind iar în ecrane, de te întrebi dacă se mai percepe ceva din realitatea reală, ori pentru mulţi lumea s-a mutatîn virtual. Nimeni nu face caz de aceasta, smartphone-ul este componenta personală a Noii Lumi, extensia digitală a individului, şi se munceşte din greu ca să nu se mai poată nimic fără el, deci să fie o dependenţă, cum să zic, oficială.
O altă dependenţă este maşina. Dincolo de necesitatea folosirii ei în anumite cazuri sau ocupaţii, maşina este folosită mai ales când nu e neapărat cazul. Nu cred că mă va convinge cineva că toţi cei din trafic au de rezolvat exclusiv probleme urgente de serviciu sau personale, şi că nu merg cu maşina doar de dragul de a merge cu maşina. Faptul că acea maşină e o dependenţă în multe cazuri poate fi confirmat prin cât de urât fac oamenii atunci când te iei de maşinile lor sau de ce fac cu ele. Dar atâta vreme cât iei maşina să mergi în Sub Arini ca să alergi ori să mergi la cumpărături la supemarketul de la colţ, câtă vreme discuţi doar despre ea-maşina, înseamnă că şi aici e o problemă.
Mai putemn adăuga, la rubrica „divverse” a dependenţelor mai puţin re-cunoscute, cafeaua, energizantele, dulciurile, kendama, pornografia, jocurile (gamingul), jocurile de noroc de la loto la barbut, mâncarea fast-food, comenzile prin curier, smart-tv-ul, ştirile, moda, sexul, confortul, puterea iar lista se poate prelungi cu multe chestii fără de care unii nu pot şi care la o adică sunt şi ele periculoase. Şi totuşi, se marşează doar pe alcool ţigări şi droguri. Restul sunt OK, că sunt şi profitabile.
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ