De la lecțiile bunicii, prin provocările Franței, până la Perpetuum Creativ. Povestea Lilianei Iamandi, croitoreasa care păstrează vie arta cusutului

S-a născut cu ața în degete, iar bunica i-a fost cel mai prețios mentor. Liliana Iamandi practică croitoria de peste 30 de ani și, pentru că iubește atât de mult această artă, a ales să împărtășească și altora măiestria acestei meserii.

„Bunica mea a fost croitoreasă de lux – o femeie extrem de atentă la detalii, cu un atelier plin de povești cusute în rochii de seară, taioare elegante și materiale fine. În casa ei mirosea mereu a apret, iar sunetul foarfecei pe pânză era aproape ritualic. De mică am știut să cos. Îmi plăcea să-i stau în preajmă, să-i ascult sfaturile și să o privesc cum îmbina firele cu migală”, povestește Liliana.
Pasiunea ei s-a cultivat în liceu, când a avut o profesoară de tehnologie care nu doar că preda cu mult profesionalism, ci o făcea și cu sufletul.

Acum 24 de ani, a plecat în Franța, unde s-a confruntat cu prejudecăți. Totuși, a ales să vadă partea frumoasă a experienței: acolo a învățat cu cât respect și dăruire trebuie practicată croitoria. „Am lucrat într-un salon de modă și ceva s-a reconectat profund în mine. Am înțeles cât de importantă este croitoria nu doar ca meserie, ci și ca formă de exprimare, de afirmare. De acolo am plecat cu un gând clar: trebuie să predau asta. Trebuie să dau mai departe. Și așa am început”, mărturisește Liliana.
Își amintește cu drag începuturile. Primul lucru pe care l-a cusut singură a fost o fustă pentru păpușa mea. Nu avea tiv, nu avea pense, dar avea naivitatea de copil care voia să imite ce vedea la bunica. De atunci, a crescut odată cu acul în mână. A cusut prin facultate, în pauze, a modificat haine pentru prieteni, a creat rochii pentru evenimente și, în cele din urmă, a ajuns să predau ceea ce făceam cu drag oricum.

„Bumbacul este prietenul meu de nădejde – versatil, prietenos și previzibil. Îl folosesc la aproape toate proiectele de inițiere, pentru că îți arată imediat unde greșești și unde reușești. Dar nu mă opresc aici. Îmi plac materialele care te provoacă – vâscoza cu personalitate, inul care se șifonează cu mândrie, lână moale, dantela care cere grijă. Mătasea este regină – delicată, pretențioasă, dar superbă când o respecți”, explică Liliana.

Oficial, a început să predea în 2015, dar, neoficial, s-a trezit mereu explicând, arătând și ghidând pe cineva. Fie că era o vecină care voia să-și scurteze pantalonii, fie că era o colegă care dorea o fustă „ca la carte”, Liliana a fost întotdeauna acolo, cu plăcere.

„Croitoria de azi are acces la mult mai multe – materiale variate, tipare digitale, tutoriale și comunități online. Dar sufletul meseriei rămâne același: răbdare, precizie și bucuria de a crea ceva cu mâinile tale. Evoluția nu este o pierdere a tradiției, ci o deschidere spre mai mult”, povestește ea.

„Dacă vrei să ai ce nu ai, nu mai sta când vrei să stai”

Își aduce aminte de o rochie tip sacou, o piesă vestimentară care i-a dovedit că știe ce face:

„Făcută în Franța, pe sistem couture. Nu doar pentru că mi-a ieșit perfect, ci pentru că mi-a confirmat că știu ce fac. Că pot. Era pentru o clientă pretențioasă, într-un context care mă scotea din zona de confort – un atelier francez, cu standarde înalte și timp limitat. Am lucrat în tăcere, cu o concentrare pe care nu o pot descrie. Fiecare detaliu conta: fiecare colț, fiecare butonieră, fiecare pense. Și când am terminat, n-am avut nevoie de confirmări. Mi-a fost clar că acela a fost examenul meu. De atunci, rochia aceea a devenit pentru mine un simbol. O port uneori la evenimente și simt că spune mai mult decât orice diplomă. Este piesa care m-a validat ca profesionistă, dar și ca femeie care a știut să-și urmeze drumul”.

Perpetuum Creativ, printre puținele locuri unde se obțin certificate de calificare în meseria Croitor îmbrăcăminte

Și-a conturat un plan pentru a-și deschide propriul spațiu, dând naștere ideii unui hub creativ – un loc care, în cele din urmă, a prins viață sub numele Perpetuum Creativ.

La acest curs ajung cei care își doresc cu adevărat să stăpânească meseria. Mulți au încercat singuri, dar au descoperit că nu e deloc simplu: e nevoie de nenumărate informații, demonstrații, explicații, trucuri și, mai ales, de ore întregi de exercițiu și răbdare. De aceea, preferă să învețe într-un cadru organizat, ghidați de cineva cu experiență.

Demonstrațiile practice sunt realizate live și explicate de Liliana, astfel încât fiecare cursant lucrează în propriul ritm, fără presiune sau disconfort. De asemenea, participanții pot accesa tutorialele și de acasă, pentru a exersa suplimentar.

Ritmul alert al vieții este cea mai mare provocare, iar pe locul doi se află mentalitatea oamenilor care cred că „merge și așa”.

„E greu să-i faci pe oameni să înțeleagă valoarea muncii manuale. Să-i faci să aprecieze o haină făcută pe măsură, cu migală. Trăim într-o cultură a ieftinului și a repede-făcutului, iar croitoria merge împotriva curentului. Dar tocmai acolo se află frumusețea ei. Cea mai mare provocare pentru mine a fost să continui chiar și în momentele în care părea că nimeni nu mai vrea să coasă. Când totul părea că se mută în online, în digital, în automatizare… am ales să rămân fidelă acului, materialului și omului din fața mea. Și n-am greșit”, încheie croitoreasa.

Foto: Răzvan Negru

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰