De ce AUR e în topul preferinţelor românilor. Din lipsă de altceva

Conform unui studiu recent (de luna aceasta) al INSCOP Research, 40% dintre alegătorii sondaţi ar vota cu AUR. Scorul este enorm, mai ales dacă judecăm după procentele „câştigate” de celelalte partide: 17.6% PSD, 14.8% cu PNL şi doar 11.5% cu USR. Adică ele, ca procente, pot concura cu partidul lui Simion doar toate la un loc. Restul rezultatelor nu contează în ecuaţia noastră, ele fiind prea puţin semnificative. Important şi paradoxal este că un partid fără istorie a reuşit, pe româneşte, să ia faţa grupărilor politice cu vechime, care se pot lăuda cu origini încă din primele luni ale lui 1990, adică PSD şi PNL.

Antipatia faţă de partidele politice „tradiţionale” este explicabilă. Românii nu sunt ideologic anti-liberali sau anti-social democraţi. Nici nu ştiu (şi nici nu cred) ca vreunul dintre cei sondaţi de INSCOP, la care mai adaug şi pe cei ne-sondaţi de nimeni, a citit vreun paragraf din platformele program ale partidelor simpatizate sau detestate, a analizat, a comparat cererea electoratului cu oferta partidului şi astfel şi-a făcut o opinie sănătoasă de „da” sau „nu”. Dincolo de aflările în treabă ale analizei politice politizate şi ea, opţiunile electoratului de la noi sunt, în primul rând, instinctuale şi sentimentale. Ăia îmi plac din motive de aia şi că aşa am chef, ceilalţi nu-mi plac din aceleaşi motive. La aceasta se mai adaugă, nu mult, strâmbele aruncate în spaţiul public despre unii politicieni de către „profesioniştii” sau simplele unelte ale manipulării. Alt motiv de opţiune politică este aspectul fizic al politicienilor, vezi de exemplu cum era percepuţi, la vremea lor, petre Roman sau Elena Udrea sau Klaus Iohannis. Dar cel mai important este filtrul acela dublu, al buzunarului şi al stomacului. Nu ştiu dacă a spus-o chiar Lenin, dar conştiinţa politică, în cele mai multe cazuri, trece, totuşi, prin stomac. O duci relativ bine sau mai puţin rău? (drept e că românii nu au dus-o niciodată bine în adevăratul sens al cuvântului) E din cauză că la putere sunt ăia buni (sau mai puţin răi). Buni pentru că au mărit pensiile, pentru că au scăzut TVA-ul, pentru că dau vouchere, satisfac orice fantezii financiare ale bugetarilor, pentru că subvenţionează gazul şi lumina. Ceilalţi sunt mai răi pentru că cresc TVA-ul, taxele, impozitele, nu măresc pensiile, nu dau vouchere. Nu mai sunt nici anii ’90, când erau doar două tabere, Frontul şi Opoziţia, ambele susţinute cu fanatism (tot pe motive sentimentale) de români. Cam aşa ar fi în linii mari separaţia opţiunilor politice în stat.

Totuşi, o părere majoritară, mai ales şi pe deseori pe bună dreptate răspândită ân ultima vreme este că politicienii, indiferent de iniţialele partidelor, au făcut ţara praf. Au distrus ce s-a putut distruge şi vorba lui Vadim „mai mult decât atât”, au vândut orice oricui şi mai ales sunt un fel de arendaşi pe România a unor boieri mai mari.

Aşa că nu ar trebui să fie de mirare că, atunci când apare un partid care foloseşte la infinit idei ca suveranism, ţară, tradiţii, prin noi înşine, dreptate, credinţă, strămoşi, la care mai pui şi ceva naţionalisme plus inevitabilii duşmani, aduce critici în locul unde restul fac temenele, drapel, tricolor, eroi din istorie cu imaginea fix din cărţile de istorie pentru copii şi alte aspecte iubite de români dar ignorate de politicienii „tradiţionali”, să dea toată lumea nemulţumită năvală ori cu simpatia, ori cu votul. Le poţi spune cât vrei că de la prea multă folosinţă, valorile acestea în principiu sănătoase pentru români ca indivizi şi ca ţară riscă să fie re-aruncate în derizoriu fix de către promotorii lor. Că abuzul de tricoloruri şi patrii străbune aminteşte de manifestările ceauşiste, Sau că acel partid este prea construit în jurul unei singure persoane. Ţi se serveşte fix aia care l-a adus pe Nicuşor Dan la putere: „da’ce, ştii alţii mai buni?”.

Şi aşa este. Nu sunt alţii mai buni în zona conservatoare. Pentru că la noi „dreapta” a devenit un fel de stângă autoritaristă, stânga încearcă să o dea pe la dreapta marşând pe sentimente naţional-religioase, iar restul, vorba aia, caramele. În plus, atacul repetat al grupărilor să le spunem eco-marxiste care caută să lovească prin orice metode în valorile de care românii s-au ataşat, a generat, conform elementarelor legi ale cauzei şi efectului, un contra-atac de aceeaşi intensitate şi asemănător ca procedură.

Pun pariu pe oricât că dacă ar mai apărea (deşi nu cred, ce avem este util ca baubau aşa cum e) un partid adevărat ataşat valorilor conservatoare, unul decent, fără atâta teatru şi gălăgie, nu ar mai exista problema cu AUR şi votanţii cât la celelalte partide la un loc.

Şi până se întreabă elita politică de la putere care e enigma popularităţii unui partid ca AUR, mai bine s-ar analiza pe ei înşişi şi ceea ce (n-)au făcut şi (nu) fac pentru români. Asta în cazul în care le pasă, dar nu garantez.