De ce ai ţine seama de părerea celor care se pricep?

Când eram muncitori prin fabrică, ştiam că acolo, la japonezi, fiecare loc de muncă avea o cutie în care orice muncitor putea pune sugestiile lui cu privire la îmbunătăţirile ce puteau fi aduse muncii lui şi chiar companiei. Iar conducerea citea şi ţinea seama de ele. A fost şi pe la noi, la un moment dat, moda asta, dar cutiile zăceau cu nimic pentru că România nu e Japonia şi se vede asta.

Dar ideea, în sine, era una pozitivă şi folositoare. Pentru că cine se pricepe cel mai bine la treaba pe care o face decât cel care o face? Cel care lucrează nemijlocit acolo, nu teoreticianul de fotoliu, care crede că poate schia citind doar cărţi despre schi. Deci părerea aceea a specialistului are garanţia faptului că el se află în mijlocul subiectului, ba chiar lucrează cu el. Plus de asta, experienţa lui în sistem îl face să cunoască sistemul şi că ştie ce merge sau nu merge bine. Pentru că pe lângă vorba aia, meserie, el şi-a dezvoltat şi relaţii cu alte sectoare şi ştie care e treaba.

Şi în România s-a cultivat, până la un punct, implicarea categoriei “de la şaibă”, în îmbunătăţirea producţiei sau a problemelor din întreprindere. OK, era mai mult teoretic decât practic, pentru că lanţul slăbiciunilor, fiind centralizat, era mai complicat de gestionat dar, totuşi, uneori a dat rezultate, chiar dacă mici. Dar ideea era că omul îşi spunea părerea, era ascultat, se analiza ce spunea şi, dacă ideea era bună, se materializa în practică.

Numai că acum la noi funcţionează un sistem feudal de ierarhizare, pe straturi şi caste, care face ca, în cele mai dese cazuri, acea comunicare necesară într-o companie mare sau mică ori să existe prost, ori să nu existe. Adică cei de “deasupra” să se considere aşa de deasupra încât să nu se coboare la nivelul umilitor de a ţine seama de părerea “inferiorilor”, care trebuie doar să muncească şi punct, că restul nu e treaba lor.

Ai de exemplu, cazul extrem de rar când se ţine seama de opinia ta. Apoi cazul în care se ţine seama de opinia ta, dar în final apare ca opinie a lor., ceea ce nu e rău, că scopul e atins. Cel mai des e atunci când ori ţi se spune că “da, da, vom analiza”, dar să nu le pese de ideile tale, pentru că tu nu contezi – eşti doar un inferior.

Aşa că, în loc să se afle problemele şi rezolvarea lor fix de la “faţa locului”, preferă să îşi aducă tot soiul de “experţi” în teorii care nu se potrivesc nici cu caracteristicile locului şi care implementează măsuri total aeriene, care fac mai mult rău decât bine. “Experţi” care, destui, se comportă ca nişte structuri parazitare: îţi sug banii şi resursele, iar când nu mai interesezi, te părăsesc cu seninătate, în căutarea altei gazde.

Sau mai e alternativa externalizării analizării şi rezolvării problemei, dacă se poate pe o căruţă de bani, pentru a ţi se spune nişte generalităţi luate de pe net ori din cărţi generaliste. În ambele cazuri, cheltuielile te dau peste cap, dar asta e, boieria se plăteşte.

Puteai ieşi mai ieftin şi în timp mai scurt dacă întrebai pe cei care se pricep, că, o dată, nu mai erai căpuşat de tot felul de isteţi, nu te costa nimic pentru că şi omul ăla era cointeresat să fie bine ca să îi fie şi lui bine. Dar era prea simplu. Şi de ce să fie simplu când poate fi complicat şi bun şi ieftin, când poate fi scump şi prost? Şi, mai ales, de ce ai ţine seama de părerea celor care se pricep?