Dacă vă spun c-am promovat, mă credeți că n-am traficat?

Dacă vă spun c-am promovat, mă credeți că n-am traficat?

Ca să nu zică băieții ăia de ne-au făcut hatârul intrării în spațiul Schengen că n-am oferit și noi un program artistic la schimb, luni, instituțiile de forță ale statului au descins în mai multe județe din țară pentru anihilarea unei rețele de traficanți de persoane. Așa, să vadă Europa, că suntem vigilenți, că nu trece migrantul nici înot, nici terestru, nici prin aer frontiera românească fără să-l ginească forțele de ordine. Poate că e doar o coincidență acțiunea din prima zi a săptămânii, poate că ni se pare doar că ea s-ar suprapune pe anunțul acceptării României în Schengen. Să nu fim răi, să mai credem și în situații întâmplătoare. Dar nu despre suspecta potrivire (în viziunea unora) ne-am propus să vorbim azi, ci despre o cu totul altă nebunie. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre cei duși la audieri în urma acțiunilor de ieri, am putut vedea și un tip cu o abordare dubioasă care, întrebat de ce a fost „călcat” de polițiști încerca să ne explice că, probabil, din cauză că l-a susținut pe Călin Georgescu. Firește, omul nu fusese „vizitat” pentru te miri ce convingeri politice ori distribuire de materiale electorale, ci pentru că era bănuit de lucruri mult mai grave. Dar ce anume îi furnizase acest alibi ridicol? Probabil toată nebunia de zilele trecute, în care televiziunile prezentau inși chemați să dea cu subsemnatul pentru că ar fi distribuit pe rețelele de socializare clipuri cu mesajele lui Călin Georgescu. Inițial, m-am crucit și am râs auzindu-l pe acel suspect bălmăjind penibila explicație, însă imediat mi-am dat seama că România a fost lovită de o nouă psihoză, aceea a materialelor de promovare a unui candidat la prezidențiale. Orice ins suspectat că a furat, a tâlhărit sau a violat le va putea spune reporterilor ce îi țin calea la intrarea în sediul poliției sau parchetului că a fost ridicat pentru că i-a făcut campanie lui Georgescu. Mă rog, e chestiune hilară, ușor demontabilă, dar marea și adevărata problemă este că se vor găsi destui care să îl creadă. 

Televizata vânătoare de vrăjitoare, intens mediatizatele cazuri de oameni interogați pentru activitatea de pe rețelele de socializare au înșurubat în mintea multora ideea unui asediu asupra democrației, iar de aici până la victimizări conjuncturale nu e decât un pas. Fără îndoială, ultimele trei săptămâni au produs câteva mutații periculoase la nivelul mentalului colectiv, îmbolnăvind pe alocuri societatea românească. Și nici nu se arată semnele vreunei însănătoșiri.

Autor - Dragos BAKO
16 decembrie 2024 la 13:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
acum 5 zile
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.