Cutremur? Un fleac: s-a zgâlțâit

Gata, se șterg urmele de sânge din campanie și de la alegeri, se adună cioburile, se pun scaunele la loc, se scoate fondul de ten pentru acoperirea vânătăilor. Alegerile ale căror ecouri se mai lovesc de ziduri au demonstrat că lumea se schimbă, că electoratul își crește doza de imprevizibil. Au apus vremurile în care cineva putea băga mâna în foc pentru succesul unui candidat, al unui partid. Se schimbă generațiile, se schimbă sistemul de valori, implicit și tabloul politic. Nu e nimic nou, nu am înțeles de ce toată lumea privește cu o surprindere dilatată ascensiunea unora și decăderea altora. În Europa, rezultatele bune ale celor plasați, generic, în tabăra partidelor radicale a generat valuri de indignare și temeri ce nu mai sunt ascunse. Oare „clasicii” uimiți nevoie mare nu s-ar putea întreba: „Ce n-am făcut noi, de și-au luat ăștia un asemenea avânt?”. Și totuși, dincolo de episoadele de perplexitate în fața rezultatelor de la europarlamentare și nu numai, dacă privim în istoria mai mult sau mai puțin recentă, observăm o reapariție ciclică a mesajelor radicale. Să nu uităm de scorurile obținute, la un moment dat, de partide precum PRM și PPDD. Succesele lor nu sunt altceva decât rezultatul unor politici arogante, păguboase ale partidelor-mamut. Din când în când electoratul de comportă ca un elev în care personalitatea începe să zvâcnească și nu mai tace cu capul plecat înaintea coloanelor de observații/reproșuri ce vin spre el. Se mai întâmplă să și riposteze, să răspundă cu țâfnă, într-un moment de nervozitate sau chiar disperare. La o privire atentă asupra rezultatelor parțiale din România și din Europa, ai fi tentat să crezi că în materie de comportament la alegeri avem parte de oarece haos. Rezultatele surprinzătoare conduc, până la un punct, spre o astfel de idee, însă, din nou, trebuie să dăm fuga la ceea ce s-a întâmplat în trecut. Vom constata că întotdeauna au existat așa-zise puncte de cotitură, răsturnări de situație. Electoratul nu se comportă diferit de masa societății, iar dacă unora li se pare că el devine bizar, e clar că însăși societatea are parte de bizarerii. În fine, nu știu dacă e neapărat o știre cutremurătoare că electoratele reacționează atipic; cred că, în general, lucrurile funcționează alandala, iar ceea ce se întâmplă la alegeri e o consecință firească a stării sociale. Îmi vine în minte o vorbă veche, neaoșă: „Lumea asta e o mare ciudățenie, iar noi suntem niște oameni ca lumea”. Mă rog, în varianta originală, în loc de cuvântul ciudățenie, era un alt termen, dar n-am vrut să-i supăr pe pudibonzi și pe cei ce devin vexați mult prea ușor.