Consilierului local îi poți bate mai lesne obrazul decât parlamentarului

Pentru că tot s-a vorbit săptămâna trecută despre hotărârile votate în Consiliul Local, dezbaterile au inclus și rolul pe care-l au aleșii. Unii s-au grăbit să le atribuie puteri depline, alții, mai temperați, au pledat pentru statutul lor de voce și trimis al comunității.

Da, consilierul local este un reprezentant al comunității, e parte din vocea acesteia. Teoretic, el reprezintă interesele cetățenilor, fiind un avocat al lor. La fel ca în cazul parlamentarelor, alegerile locale sunt prilej de negociere, promovare a unor membri de partid așezați pe locuri eligibile. Pentru că la noi se votează partide și nu oameni, formațiunile cu lipici la electorat pot pune pe lista de consilieri pe oricine, căci „vracul” bate uninominalul. Dacă în orașe mai e cum mai e, iar pe liste regăsim și oameni cu ceva habar de administrație, în comunitățile mai mici ajung în legislativul local și inși care nu pricep o iotă din ceea ce se întâmplă în forul din care fac parte. Ideal ar fi ca orice consilier local să țină legătura cu cetățenii, să interacționeze cu ei, să cotrobăie printre nemulțumirile lor și, în final, să încerce să dreagă ceea ce nu funcționează.

Cum însă idealul e ideal și realitatea, realitate, statutul de consilier local seamănă, de multe ori, ce cel de parlamentar. Uneori, aleșii locali ai unui partid votează la comanda formațiunii din care fac parte, leagă alianțe de conjunctură, negociază mici privilegii, adică au preocupări ce nu-i privesc pe cei ce i-au trimis în consiliile locale.

Nu de puține ori am văzut proiecte de hotărâre aberante votate la vrac, în virtutea unor colaborări politice, la fel cum am fost martori la destule respingeri de propuneri constructive, bazate pe orgolii și adversități politice. De prea multe ori, aidoma parlamentarului, consilierul local (tot un fel de parlamentar, dar la scară mai mică) se pune în slujba jocurilor politice, abandonând interesul alegătorului aflat în imediata lui vecinătate. Spre deosebire de parlamentarul care împărățește la București, alesul local e mai lesne de luat la întrebări, de tras de mânecă, fiindcă viețuiește, mai tot timpul, în comunitate. Bineînțeles, trebuie să aibă cine să îl ia la întrebări atunci când tropăie pe arătura politică. Responsabilizarea alesului local e mult mai simplă decât cea a parlamentarului, cu condiția ca simțul civic să se dezmorțească atunci când e nevoie. Dar și atitudinea asta poate fi încadrată în categoria „ideal ar fi”.