Comedia plăcilor memoriale puse aiurea pe case din Sibiu. Barițiu, Krasser, Bechnițiu și Oberth, pomeniți la adrese cu care nu au avut legătură

Multe plăci memoriale din Sibiu sunt amplasate greșit, pe clădiri unde persoanele sau evenimentele menționate nu au avut, de fapt, legătură directă. În unele cazuri, este vorba de confuzii de adresă sau numerotare a caselor, în altele de greșeli istorice preluate fără verificare.

Casa de pe str. Andrei Șaguna nr. 6 are o placă ce spune că aici a locuit, în ultimii ani ai vieții, George Barițiu. Informația este falsă. Clădirea a fost construită în 1904, la 11 ani după moartea lui Barițiu. În realitate, acesta a locuit pe str. Avram Iancu nr. 23.

Casa de pe str. General Magheru nr. 17 este adevărata locuință a poetului Friedrich Krasser, dar placa memorială dedicată lui se află pe o altă clădire, „în spate la Curtea de Fier”.

Casa de pe str. General Magheru nr. 27 are o placă pentru tribunistul Ioan Bechnițiu, dar acesta a locuit pe str. Avram Iancu, iar casa natală se afla pe str. Xenopol.

Casa de pe str. Șelarilor nr. 4 poartă placa dedicată medicului Ioan Piuariu-Molnar. În realitate, a locuit pe aceeași stradă, dar la nr. 1 (vechiul nr. 295 de pe strada Franciscanilor).

Clădirea din incinta Spitalului Județean (fosta secție Dermato-Venerice) are o placă ce indică locul de naștere al savantului Hermann Oberth. În fapt, Oberth nu s-a născut acolo, ci probabil la maternitatea de pe str. Xenopol sau la locuința familiei din altă zonă a orașului.

Plăcile memoriale din Sibiu au o valoare istorică prin ele însele, fiindcă au fost amplasate, majoritatea, în vremea regimurilor popular şi socialist-ceauşist, cu informaţii pline de „prejudecăţi” şi de limbajul propagandistic al vremii. Apoi, ele te provoacă la noi cercetări şi căutări, pentru că pot oferi multe surprize.

Facem publice aceste cazuri mulţumită informaţiilor oferite de cercetătorul Marian Bozdoc, căruia îi suntem recunoscători pentru ajutor.

Casa mare, galbenă, de pe Şaguna, unde NU a locuit George Bariţiu

Cei mai mulți sibieni cunosc casa de pe str. Andrei Şaguna nr. 6. Este casa aceea mare, galben-murdară, ornamentată bogat şi care îţi dă impresia că tot ce este pe faţadă îţi poate cădea în cap în următoarele secunde, ceea ce nu va fi exclus dacă nu se face ceva acolo.

Dincolo de chipurile umane, mai simpatice sau nu, de ornamente de tot felul şi ce-o mai fi pe acolo pe pereţi, de aerul de vechi, sunt aici două plăci memoriale. Una spune că aici a fost sediul redacţiei revistei „Transilvania”, publicaţia (pe placă scrie „organul”) Asociaţiunii „ASTRA”. Informaţia este corectă.

Numai că mai este o altă placă, ce explică posterităţii care aşteaptă autobuzele 1, 11, 5, 17 sau 10, că aici „a locuit ultimii ani din viaţă George Bariţiu (1812-1893) animator (Animator? n.n.) şi îndrumător al vieţii spirituale din Transilvania”. Numai că această clădire a fost construită la 1904, deci la 11 ani după moartea lui Bariţiu, care nu şi-ar fi putut trăi ultimii ani într-o casă care nu a existat atunci.

Conform patrimoniu.sibiu.ro, începuturile clădirii sunt din 1897, când Asociaţiunea ASTRA cumpăra de la o anumită Maria Weindel terenul pe care se află acum casa, dar care atunci găzduia câteva căsuţe, o fierărie şi o grădină întinsă până în ceea ce atunci era zidul cetăţii. Conform unei legende urbane ale vremii, pe porţiunea din zona aceasta a zidului de fortificaţie de fortificaţie a căzut, în 1764, generalul Bucow, cunoscutul prigonitor al ortodocşilor.

Aici nu a fost doar sediul revistei Transilvania (până în 1943), ci şi al publicaţiilor „Revista Economică” şi „Ţara Noastră”. Tot aici a locuit Vasile Bologa, membru marcant al ASTRA şi Veturia Triteanu, a doua soţie a lui Octavian Goga.

George Barițiu a locuit, de fapt, în ultima parte a vieţii, ceva mai departe, pe Avram Iancu nr. 23.

Casa unde NU a locuit „poetul progresist” Friedrich Krasser

În locul numit, până nu de mult, „în spate la Curtea de Fier”, la intrarea unei case cu o terasă la etaj (acum deformată faţă de aspectul original în urma unor renovări), se află o placă memorială care a supravieţuit valului de „epurări” din anii ’90, deşi ea se referea, politic, la un om „de stânga”. Este dedicată „poetului progresist” Friedrich Krasser şi a fost amplasată în perioada imediat post-stalinistă (1954)

În presa vremii („Flacăra Sibiului” din 2 iulie 1955), se pomeneşte despre ea la rubrica „Ştiri culturale”, alături de plăcile de pe casa unde a locuit compozitorul Gheorghe Dima şi casa de pe Reconstrucţiei, unde a fost „vechea şcoală românească”. Dincolo de propaganda clară (şi ireală) privind ignorarea voită, în regimul trecut, a acestor oameni, „o seamă de oameni de cultură al căror nume a intrat în istoria poporului nostru dar pe care regimul burghezo-moşieresc, în mod intenţionat, a căutat să-l lase pradă uitării” şi de temenelele aduse conducerii de partid – „partidul şi guvernul nostru pun la dispoziţia noii intelectualităţi toate mijloacele necesare reconsiderării şi valorificării operelor acestor oameni”, avem aici menţionarea plăcii pe „casa în care a locuit scriitorul german Frederich (sic!) Krasser. Pe care scrie, bilingv, română-germană, că „în această casă a trăit și a creat, între 1857 și 1893, poetul progresist Friedrich Krasser 1818-1893.

„Progresist” este un termen din care oricine poate înţelege ce vrea. Krasser era, ideologic vorbind un socialist-comunist. Era de profesie medic, din Sebeş-Alba, şi s-a stabilit, după terminarea studiilor la Viena, în Sibiu. Ca medic, era unul „social”, tratând gratuit persoanele sărace. Mai cunoscut a fost din cauza poeziilor sale manifest, anti-imperiale, anti-religioase şi anti-război. Una dintre ele, „Anti-Syllabus”, a devenint un fel de „hit” al poeziei de revoltă anti orice.

Medic sau poet, progresist socialist sau chiar comunist, Krasser nu a locuit aici, adică nu a locuit tot timpul aici, aşa cum au informat în 1954 oficialii oraşului şi cum e luat de bun acum. La 1875, Friedrich Krasser își cumpără (socialist sărac, da…) o casă care acum este cea de pe str. General Magheru nr. 17 şi rămâne acolo până la momentul decesului.

Tribunistul Bechniţiu şi casa de pe Magheru unde NU a locuit

Am participat la dezvelirea plăcii memoriale dedicate lui Ioan Bechniţiu/ Bechnitz, mare tribunist, eveniment ce a avut loc la 2 decembrie 1998, într-un cadru super-festiv aşa cum se şi arată în relatarea „Omagiu tribunistului Ioan Bechniţiu”, publicată de Tribuna pe 3 decembrie 1998:

„La ora 13, pe imobilul de pe str. G-ral Magheru nr. 27 au fost dezvelite şi sfinţite două plăci de marmură întru eternizarea memoriei a două nume emblematice ale Cotidianului TRIBUNA – loan Slavici, fondatorul şi directorul executiv al publicaţiei, şi loan Bechinţiu, doctrinarul cotidianului transilvănean, nume însufleţite de harul sfânt al mucenicilor neamului românesc”.

Pe placă scrie: “În această casă s-a născut și a trăit tribunistul Ioan Bechintiu (1848-1898), Doctrinarul cotidianului Tribunei editat la Sibiu între anii 1884-1903”. Conform lui Marian Bozdoc, tribunistul Bechnitz/ Bechniţiu a locuit în zonă, dar pe str. Avram Iancu, în casa de lângă cea „placată” de pe Magheru, iar de născut s-a născut şi mai încolo, pe Xenopol, la o casă care exista înainte de a se zidi Catedrala Mitropolitană.

Casa lui Piuariu-Molnar, o eroare de vecinătate

Pe strada Şelarilor, la o casă (nr. 4) de pe partea dreaptă, cum vii de pe Filarmonicii, apare o casă robustă, care, acum ceva ani, a fost personaj al unor controale de la Direcţia de Cultură, din cauza unor intervenţii în curte. De pe placa de marmură prinsă de faţadă, aflăm, din 1965, că „În această casă a locuit Ioan Piuariu Molnar (1749-1815), primul medic oftalmolog român, eminent om de cultură și pedagog din Transilvania”

Conform aceleiaşi surse citate anterior, medicul român Ioan Piuariu Molnar nu a locuit aici, ci în vecini, tot pe Şelarilor, dar la nr. 1. Actualul nr. 1 coincide cu vechiul nr. 295 de pe strada Franciscanilor, adresă la care, conform ghidului lui Martin Hochmeister de la 1790, „stătea” Johann Molnar-Piuariu, oftalmolog”. La 1830, numerotarea străzilor se schimbă, nr. 295 devine actualul nr. 4, aşa că apare şi eroarea.

Hermann Oberth s-a născut în secţia dermato-venerice înainte de a fi construită

O altă „capodoperă” post-1989 a artei comemorării la Sibiu este placa prin care se imortalizează locul de naştere a savantului Hermann Oberth. Pe 24 mai 1994, aflăm, din pagina 1 a Tribunei, că, la aniversarea a 100 de ani de la naşterea „părintelui zborului spaţial” (şi, indirect, al rachetelor germane A-4/V-1), „După-amiază, la ora 17.30, se va dezveli într-un cadru festiv placa comemorativă pe casa unde s-a născut Hermann Oberth şi care se află în incinta Spitalului municipal”. Pe placă scrie că „În această clădire s-a născut, la 25 iunie 1894, savantul Hermann Oberth, numit părin-tele (da, despărţit) zborului spaţial”.

După cinci ani, în octombrie 1999, placa devine din nou personaj de articole la ziar, dar invocat în contextul stării jalnice în care se afla clădirea secţiei… Dermato-Venerice ale Spitalului Judeţean. Tribuna scria, sub semnătura Silviei Boia, că, „Fără a fi neapărat sentimentali, reamintim (pentru cei ce ştiu) şi o spunem în premieră (pentru cei ce nu ştiu) că, în pavilionul respectiv, în urmă cu 105 ani, s-a născut marele savant Hermann Oberth, numit <părintele zborului spaţial> (a se vedea placa comemorativă din fotografie). Repararea şi modernizarea imobilului ar putea semnifica – nu-i aşa? – un meritat gest omagial adus marelui fizician, întemeietor al astronauticii, acum, la sfârşit de secol şi de mileniu”.

Aici avem o situaţie model Radio Erevan. Hermann Oberth s-a născut, într-adevăr, la Sibiu, dar nu aici, ci în altă parte. Dacă vorbim de o maternitate, atunci aceasta se afla, în epocă, pe str. Xenopol. Dacă nu s-a născut la maternitate, ci acasă, cum mai era obiceiul în vreme, atunci iar este o problemă, fiindcă familia Oberth locuia în altă parte. Ca să nu mai pomenim că Sibiul are legătură cu savantul german doar prin faptul că s-a născut şi a copilărit aici. Oricum, e îndoielnic ca „părintele zborului spaţial” să se fi născut într-o secţie a spitalului orăşenesc care nu se ocupa de naşteri şi, mai mult, care nici nu era construită la acel moment.

Krasser-Oberth, unitate în eroare

Protagoniştii a două dintre greşelile de localizare de pe plăcile memoriale, Friedrich Krasser şi Hermann Oberth, au şi legături familiale. Fiica lui Krasser, Valerie, se va căsători cu un anume medic chirurg de la Spitalul „Franz Josef”, actualul spital Clinic Judeţean, pe nume Julius Oberth. Deci cel care a sprijinit regimul hitlerist şi lucrând la „armele secrete” ale acestuia (şi a fost decorat), apoi cel comunist (şi a fost iar decorat), era nepotul socialistului utopic Krasser.

Mai adăugăm aici erorile de datare (anul naşterii) la plăcile memoriale de pe str. Tipografilor, unde este decalată cu zece ani data naşterii lui Silviu Ţeposu (1882 faţă de 1892) şi pe str Tribunei nr. 24, la casa unde „a locuit în tinereţea sa” Emil Cioran, unde anul morţii este depăşit cu un an (1996 în loc de 1995).

Unele eronate, altele chiar dispărute…

Erorile de datare, de prezentare şi de amplasare a plăcilor memoriale din Sibiu sunt remediabile. Numai că mai avem şi alte categorii; cele care au dispărut complet de pe anumite obiective: case, clădiri, turnuri. Cauzele sunt tot simple şi tipice mediului în care trăim. O renovare în care „s-a uitat” (sau nu au mai avut chef proprietarii ori lucrătorii) montarea la loc a plăcii aceleia. O lucrare de „reabilitare” făcută super-bine la modul oficial, dar care a scăpat anumite detalii. Sau, în câteva cazuri, fără vreo explicaţie,  de unde reiese că aşa a avut chef proprietarul. Sau s-a dărâmat clădirea, deci implicit şi placa.

Avem asemenea cazuri la Turnul Dulgherilor, locul de la fosta fabrică “Balanţa”, casa de pe Mitropoliei 7 (unde a „poposit” Avram Iancu), casa pe str. Avrig nr. 14, datată la 1930, care amintea de Andrei Bârseanu, ori la „telefoanele” (acum sală de jocuri, shaormerie şi second hand) de pe Bd. Mihai Viteazu, care marca locul unde a fost împuşcat de terorişti locotenentul major Octavian Niţă.

De ce apar erori în amplasarea şi conţinutul plăcilor memoriale?

Una dintre cauze este regimul în care au fost concepute şi amplasate acestea. În general, cel comunist, cu detalii şi nuanţe dejiste sau ceauşiste. Un exemplu clar este ignorarea voită a faptului că anumite locuri unde au „poposit” mari oameni ai neamului românesc (străinii nu prea erau agreaţi, erau „săriţi”), ca în cazul lui Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza şi Mihai Eminescu, erau de fapt simple hoteluri unde aceste persoane-personaje au stat una-mai multe nopţi pentru că au plătit să stea, nu pentru că cine ştie ce loc fenomenal era acolo.

Locul de pe str. Mitropoliei, unde a „poposit” Avram Iancu, era, de fapt, hotelul „Curtea Mediaşului”, ulterior „Meltzer”, ulterior „Bonfert”; ulterior „Metropol”. Unde a „poposit” Mihai Eminescu, tot pe Mitropoliei, era hotelul „Bucureşti”, iar locul unde a „poposit” Cuza, pe Nicolae Bălcescu, era hotelul „Coroana Ungariei”. Dar nu dădea bine să arăţi că aceste personalităţi ale istoriei naţionale au stat, ca omul de rând, la un hotel. Mai ales cu denumirea pe care o avea şi care nu reflecta nimic din istoria şi lupta de veacuri a neamului românesc. Cele concepute după 1990 eu excelat, unele, prin habarnism şi superficialitate.

Alte erori ţin tot de perioada istorică şi de curentul politic al vremii. Cele mai relevante erau plăcile care marcau monumente ale „mişcării muncitoreşti şi revoluţionare”, dar acestea au dispărut din peisaj. Cea mai expresivă dintre cele rămase este tot cea cu Al. I. Cuza, unde scrie că el se afla, la momentul prezenţei sale aici, în casa cu agenţia teatrală, „în drum spre exil, după detronarea sa de către reacţiunea burghezo-moşierească”.

Alte erori apar de la lipsa de informaţii sau de la confuzii „istorice” ori din alte motive. Este cazul a cinci dintre ele (deocamdată) care conţin erori ori de datare, ori de localizare. Adică ceea ce scrie pe placa aceea de marmură nu a fost (s-a născut, a avut loc) acolo. A fost în vecini sau în altă parte. Cauza este una tehnică şi simplă. În amplasarea acestor borne în amintirea a ceva/cuiva nu s-a ţinut seama de fluctuaţiile de numerotare a caselor.

E dificil să repari ce au „defectat” alţii

Am întrebat despre această situaţie la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, primul loc la care apelezi când e vorba despre monumente şi problemele lor, unde l-am întrebat pe directorul instituţiei, Dan Nanu.

El ne-a precizat că aceste erori de amplasare şi de datare a plăcilor memoriale se datorează perioadei în care au fost ele amplasate. Multe sunt vechi, de dinainte de 1989 şi chiar de 1968. La fel, acestea se conformau, politic vorbind, cerinţelor vremii.

Dan Nanu ne-a spus că procedura de a „corecta” erorile este destul de complicată. În primul rând, aceste plăci sunt amplasate pe domeniul public, dar „ţin” de clădirea care, în majoritatea cazurilor, este proprietate privată. Atribuţiuni în aceste privinţe au Instituţia Prefectului, prin Comisia de Atribuire Denumiri, Primăria Municipiului, care emite certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construcţie, şi Direcţia Judeţeană ce Cultură, care emite avizele necesare.

Deci este destul de complicat să repari ce au „defectat” alţii. Dar nu imposibil. Sunt erori care se pot îndrepta. Nu sunt o prioritate zero, nu scade procentul turiştilor pentru aceasta, dar, pentru imaginea Sibiului turistic şi istoric, ar fi necesară, totuşi o actualizare a informaţiilor şi o corectare a amplasamentelor, pentru că eroarea este eroare şi e pe domeniul public.

Anterior am tratat mai pe larg subiectul existenţei vechii şcoli româneşti de pe Reconstrucţiei şi placa ce aminteşte de existenţa ei, aici situaţia fiind parţial corectă, dar oarecum eronată pentru ce este acum în teren (clădirea nu este cea în care a fost „preparandia” ortodoxă unde a lucrat Gheorghe Lazăr). Numai că sunt pe raza oraşului şi alte clădiri unde s-au amplasat plăci memoriale în mod eronat.