„Colectiv”, partea a doua, fără figuranți

Ori de câte ori se întâmplă vreo nenorocire în România, comentatorii dramei vorbesc despre un ”moment zero”, despre resetare. E plină istoria recentă de astfel de ”momente zero” după care s-a făcut tevatură pe o perioadă determinată, iureș urmat de reluarea încrengăturilor ce duc, nu de puține ori, la întâmplări dureroase. Indiscutabil, incendiul de la ”Colectiv” va rămâne cel mai grav eveniment de acest fel, dar lui i-au urmat alte și alte nenorociri. E drept, la ”Ferma Dacilor” au murit de opt ori mai puțini oameni decât la clubul din București; vorbim, totuși, de opt persoane care au pierit în chinuri groaznice. Imediat după tragedie s-a ițit în spațiul public aceeași regie pe care am văzut-o și în alte ocazii. Cine a dat autorizație de construcție? Am aflat că nu exista așa ceva. Cum stă treaba cu autorizațiile de la ISU? Păi, nu prea erau nici ele prin zonă. Pensiunea despre care vorbim nu era nici cort, nici colibă și e greu de crezut că autoritățile locale, cei ce ar fi trebuit să verifice una-alta, n-au văzut-o din cauza copacilor din zonă, ori a vreunui dâmb. Bănuitele lanțuri ale slăbiciunilor care au pus umărul la producerea tragediei sunt ceva obișnuit în țara unde mentalitatea ”Lasă, că merge și așa. O reglăm noi pe parcurs!” e un principiu înrădăcinat în glia comportamentală a românului. Principalul vinovat pe care îl arată cu degetul toată lumea e proprietarul pensiunii care s-a făcut scrum, însă cei ce s-au uitat în altă parte când a fost vorba să verifice legalitatea funcționării acestei unități sunt și ei autori ai dezastrului produs imediat după Crăciun. Am urmărit, după cum spuneam, aceeași regie purulentă: câteva rețineri și niște anchete care includ șefi de instituții, un primar, un fost primar etc. Explicația e simplă: la opt ani de la ”Colectiv” rețeta fatală a aranjamentelor mioritice a lovit, din nou, crunt, semn că mentalitatea unor funcționari a rămas putredă. Ceea ce diferă în cazul ”Ferma Dacilor” este absența ”civicilor” care, în urmă cu opt ani, manifestau viguros împotriva corupției care ucide. Chiar dacă au fost curmate opt vieți, iar arma crimei a fost, probabil, tot corupția, vașnicii luptători pentru dreptate n-au tresărit a revoltă. Două lucruri avem de învățat din nenorocirea prahoveană: că România nu se va vindeca de mentalitățile din gama ”Las-o, că merge și așa!” și că simțul civic trebuie băgat în priză pentru a mărșălui în piața publică.