Cocoși în sufragerie, găinușe la ghișeu

Cocoși în sufragerie, găinușe la ghișeu

Fără doar și poate, starea de spirit alterată a societății românești e cauzată și de felul în care cetățenii se simt tratați. Am vorbit, de-a lungul timpului, de câteva ori, despre umilințele prin care trec ghinioniștii (și nu sunt puțini) care au de-a face cu furnizorii de utilități ce emit facturi anapoda. Carburant, timp și nervi: asta pierd cei care se văd nevoiți să „vorbească” cu roboții ce te îndrumă către tot felul de compartimente ale companiei, apoi să se deplaseze la ghișeu unde își varsă nervii pe angajați care nu au nicio vină pentru bulibășeala produsă, din toată odiseea rezolvării unei probleme artificiale omul rămânând cu o stare accentuată de disconfort. Un disconfort care produce prejudicii imediate sau pe termen lung. Când ești hărțuit, nedreptățit, nu ai cum să fii o companie plăcută acasă, la serviciu, îți scade puterea de concentrare, cu alte cuvinte, vorbim despre daune morale și chiar materiale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cine decontează toate aceste neplăceri? Teoretic, există instituții abilitate să-ți facă dreptate, doar că și în acest caz legislația e stufoasă, iar cei ce ți-au pus nervii pe bigudiuri găsesc portițe pentru a diminua răspunderea. Tu, cetățeanul de bună credință, rămâi și vorba aia, și cu banii luați. Statul nu dă două parale pe confortul tău psihic, ba chiar îl ia la ciomăgeală prin legi aberante, unele adevărate definiții ale hărțuirii. Iar dacă nu te simți suficient de umilit cu ceea ce ți s-a întâmplat în trecutul apropiat ori ți se întâmplă în prezent, disconfortul îți e alimentat de amenințările privind creșterea birurilor începând cu anul viitor. Carevasăzică, trăiești într-o permanentă agresiune, directă sau indirectă, începi să te simți vânat, hăituit tocmai de cei care ar trebui să te protejeze. Cât din această stare ni se datorează, e altă poveste.

Ne place sau nu să recunoaștem, umilințele pe care le îndurăm zi de zi sunt întreținute de propria noastră pasivitate, căci, după cum spuneam și altădată, spiritul nostru civic se învolburează doar la comandă. Ne lăsăm călcați în picioare, părând a fi amorțiți și glăsuim doar atunci când sună goarna interesului păstorilor de proteste.

Cauzele altora ne mișcă mult mai mult decât agresiunile directe pe care le simțim zi de zi, iar acest paradox ne țintuiește în lanțurile unei stări de spirit deteriorate. N-am învățat să ne apărăm drepturile, să ripostăm în fața nedreptăților, dar suntem neîntrecuți în văicăreli lăuntrice și proteste de sufragerie. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
15 august 2024 la 11:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.