Cocoși în sufragerie, găinușe la ghișeu

Fără doar și poate, starea de spirit alterată a societății românești e cauzată și de felul în care cetățenii se simt tratați. Am vorbit, de-a lungul timpului, de câteva ori, despre umilințele prin care trec ghinioniștii (și nu sunt puțini) care au de-a face cu furnizorii de utilități ce emit facturi anapoda. Carburant, timp și nervi: asta pierd cei care se văd nevoiți să „vorbească” cu roboții ce te îndrumă către tot felul de compartimente ale companiei, apoi să se deplaseze la ghișeu unde își varsă nervii pe angajați care nu au nicio vină pentru bulibășeala produsă, din toată odiseea rezolvării unei probleme artificiale omul rămânând cu o stare accentuată de disconfort. Un disconfort care produce prejudicii imediate sau pe termen lung. Când ești hărțuit, nedreptățit, nu ai cum să fii o companie plăcută acasă, la serviciu, îți scade puterea de concentrare, cu alte cuvinte, vorbim despre daune morale și chiar materiale.

Cine decontează toate aceste neplăceri? Teoretic, există instituții abilitate să-ți facă dreptate, doar că și în acest caz legislația e stufoasă, iar cei ce ți-au pus nervii pe bigudiuri găsesc portițe pentru a diminua răspunderea. Tu, cetățeanul de bună credință, rămâi și vorba aia, și cu banii luați. Statul nu dă două parale pe confortul tău psihic, ba chiar îl ia la ciomăgeală prin legi aberante, unele adevărate definiții ale hărțuirii. Iar dacă nu te simți suficient de umilit cu ceea ce ți s-a întâmplat în trecutul apropiat ori ți se întâmplă în prezent, disconfortul îți e alimentat de amenințările privind creșterea birurilor începând cu anul viitor. Carevasăzică, trăiești într-o permanentă agresiune, directă sau indirectă, începi să te simți vânat, hăituit tocmai de cei care ar trebui să te protejeze. Cât din această stare ni se datorează, e altă poveste.

Ne place sau nu să recunoaștem, umilințele pe care le îndurăm zi de zi sunt întreținute de propria noastră pasivitate, căci, după cum spuneam și altădată, spiritul nostru civic se învolburează doar la comandă. Ne lăsăm călcați în picioare, părând a fi amorțiți și glăsuim doar atunci când sună goarna interesului păstorilor de proteste.

Cauzele altora ne mișcă mult mai mult decât agresiunile directe pe care le simțim zi de zi, iar acest paradox ne țintuiește în lanțurile unei stări de spirit deteriorate. N-am învățat să ne apărăm drepturile, să ripostăm în fața nedreptăților, dar suntem neîntrecuți în văicăreli lăuntrice și proteste de sufragerie.