Circul românesc n-a ajuns de capul lui la Bruxelles

Circul românesc n-a ajuns de capul lui la Bruxelles

Când oamenii se porcăie și se iau de păr în propria locuință, e problema lor. Când însă zbieretele lor încep să îi deranjeze pe vecini, pe trecători, se cheamă că lucrurile au trecut dincolo de spațiul privat. Ani de zile, senatoarea Diana Șoșoacă ne-a oferit spectacole zgomotoase, puse în scenă în Parlamentul României, pe stradă, la ușa spitalelor, la adunări publice ș.a.m.d. Era ceva obișnuit ca madam Șoșoacă să apară la câte o întrunire, să vocifereze, să se dea în spectacol, să invoce cațavencian „țărișoara mea”. Pe unii, prestațiile ei îi însuflețeau, pe alții îi scârbeau, unii le priveau cu amuzament, alții cu revoltă. Repetatele ieșiri în decor erau ceva obișnuit pentru clasa politică românească, Șoșoacă nefăcând altceva decât să continue șirul reprezentațiilor de circ din jungla populată de demnitari bizari. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Firește, oricine își poate exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de situații și personaje, totul e ca aceste demersuri să fie făcute în spiritul unui climat cât de cât civilizat. Asta, dacă tot ne dorim să fim considerați o țară spălată pe dinți și la subțiori. Dacă vrem să ne etalăm cariile, pilozitățile și damfurile de stat neracordat la standardele decenței, e altceva.

Prin grija votanților pe care a reușit să-i seducă, Diana Șoșoacă a ajuns în Parlamentul European, o ascensiune cât se poate de democratică. Foarte bine, să fie sănătoasă, să se bucure de simbria ademenitoare a acestui for. Ca să nu plece cu mâna în…, cu mâna goală, din România, Șoșoacă și-a luat și apucăturile care au consacrat-o, prezentându-le și în Legislativul european. A vociferat, a comentat, s-a dat în stambă, până când, ceva mai hotărâți decât mamelucii de la noi, europenii au scos-o din sală. Nu-i nimic, probabil de aia există holuri ale instituției, să poți face circ în ele, așa că eurodeputata româncă a oferit încă un episod de panaramă, dacă tot avea asistență. Și e doar începutul. 

Nu spune nimeni că nu există derapaje în forul european, că nu sunt destule chestiuni amendabile, însă ele nu se rezolvă într-o manieră împrumutată de la peluza stadionului. Când doamnei Șoșoacă nu îi convine ceva, urlă, face plângeri, propune proiecte de reconfigurare a Jandarmeriei, mă rog, e un vulcan mediatic mobil, ce erupe zgomotos. După „ambasadori” de tot felul care ne-au făcut de minune prin Europa, a venit rândul Dianei Șoșoacă să genereze priviri piezișe, îndreptate spre România. Există „n” modalități de a protesta, de a-ți exprima nemulțumirile, fie și într-un astfel de for, altele decât circul ieftin și prestația de mahala. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dincolo de jena pe care ne-o provoacă acest personaj, de lehamitea care te cuprinde înaintea acestor prestații jignitoare, trebuie să ne asumăm faptul că Șoșoacă e rezultatul voinței unui procent al electoratului. E opțiunea unor conaționali, care, probabil, îi aplaudă, fie și în gând, ieșirile furtunoase, remunerate cu un purcoi de bani.  

Autor - Dragos BAKO
18 iulie 2024 la 10:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.