Circul românesc n-a ajuns de capul lui la Bruxelles

Când oamenii se porcăie și se iau de păr în propria locuință, e problema lor. Când însă zbieretele lor încep să îi deranjeze pe vecini, pe trecători, se cheamă că lucrurile au trecut dincolo de spațiul privat. Ani de zile, senatoarea Diana Șoșoacă ne-a oferit spectacole zgomotoase, puse în scenă în Parlamentul României, pe stradă, la ușa spitalelor, la adunări publice ș.a.m.d. Era ceva obișnuit ca madam Șoșoacă să apară la câte o întrunire, să vocifereze, să se dea în spectacol, să invoce cațavencian „țărișoara mea”. Pe unii, prestațiile ei îi însuflețeau, pe alții îi scârbeau, unii le priveau cu amuzament, alții cu revoltă. Repetatele ieșiri în decor erau ceva obișnuit pentru clasa politică românească, Șoșoacă nefăcând altceva decât să continue șirul reprezentațiilor de circ din jungla populată de demnitari bizari. 

Firește, oricine își poate exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de situații și personaje, totul e ca aceste demersuri să fie făcute în spiritul unui climat cât de cât civilizat. Asta, dacă tot ne dorim să fim considerați o țară spălată pe dinți și la subțiori. Dacă vrem să ne etalăm cariile, pilozitățile și damfurile de stat neracordat la standardele decenței, e altceva.

Prin grija votanților pe care a reușit să-i seducă, Diana Șoșoacă a ajuns în Parlamentul European, o ascensiune cât se poate de democratică. Foarte bine, să fie sănătoasă, să se bucure de simbria ademenitoare a acestui for. Ca să nu plece cu mâna în…, cu mâna goală, din România, Șoșoacă și-a luat și apucăturile care au consacrat-o, prezentându-le și în Legislativul european. A vociferat, a comentat, s-a dat în stambă, până când, ceva mai hotărâți decât mamelucii de la noi, europenii au scos-o din sală. Nu-i nimic, probabil de aia există holuri ale instituției, să poți face circ în ele, așa că eurodeputata româncă a oferit încă un episod de panaramă, dacă tot avea asistență. Și e doar începutul. 

Nu spune nimeni că nu există derapaje în forul european, că nu sunt destule chestiuni amendabile, însă ele nu se rezolvă într-o manieră împrumutată de la peluza stadionului. Când doamnei Șoșoacă nu îi convine ceva, urlă, face plângeri, propune proiecte de reconfigurare a Jandarmeriei, mă rog, e un vulcan mediatic mobil, ce erupe zgomotos. După „ambasadori” de tot felul care ne-au făcut de minune prin Europa, a venit rândul Dianei Șoșoacă să genereze priviri piezișe, îndreptate spre România. Există „n” modalități de a protesta, de a-ți exprima nemulțumirile, fie și într-un astfel de for, altele decât circul ieftin și prestația de mahala. 

Dincolo de jena pe care ne-o provoacă acest personaj, de lehamitea care te cuprinde înaintea acestor prestații jignitoare, trebuie să ne asumăm faptul că Șoșoacă e rezultatul voinței unui procent al electoratului. E opțiunea unor conaționali, care, probabil, îi aplaudă, fie și în gând, ieșirile furtunoase, remunerate cu un purcoi de bani.