Cine poate, grevă face. Cine nu, se uită!

Se înmulțesc și se întețesc protestele, grevele spontane în rândul bugetarilor. Tot mai mulți reclamă discriminări în privința salarizării și hățișul legislativ plin de scaieți. Când lucrezi în instituții publice, subordonate unor ministere conduse de oameni politici sensibili în campania electorală, sunt ceva șanse ca revendicările tale să pătrundă în urechile decidenților. Și asta, nu pentru că le-ar păsa de salariați, de cât muncesc și câștigă aceștia, ci pentru că ori de câte ori sunt alegeri, politicienii au nevoie de liniște, vrând totodată să afișeze umanitate. Că aceasta e doar de conjunctură, e altă mâncare de pește. Dacă bugetarii au cui să se plângă și ciupesc în această perioadă câte o coardă sensibilă, angajații din firmele private rămân să își mestece nemulțumirile. În cazul lor, grevele și protestele nu au același efect precum în rândul lucrătorilor de la stat. Desigur, angajatul din mediul privat poate riposta prin mutarea la o firmă care îl plătește mai bine, dar această opțiune e valabilă și în cazul bugetarului. Am mai vorbit despre ”mărinimia” guvernanților când vine vorba să impună creșterea salariului minim, o măsură împovărătoare pentru angajatorul din mediul privat, în absența unor facilități fiscale. Pe acesta din urmă nu-l întreabă nimeni dacă poate suporta creșterea impusă de Guvern, el trebuie doar să se conformeze. Guvernanții stau la pleașcă și culeg aplauzele celor ce nu înțeleg mecanismul economic și cred că cei din Executiv le-au făcut un mare bine. Cui să se plângă angajații cu salariul minim din mediul privat, zona care susține, în realitate, economia? Asistăm la un dialog surd: puterea de cumpărare scade, Guvernul impune creșteri salariale cu impozitări devastatoare (un angajat îi plătește statului  cam 40% din venit). În aceste condiții, apariția prăpastiei dintre bugetari și cei din mediul privat e un fenomen de neevitat. Pentru că, în general, politicienii ajunși să gestioneze lucrurile în țară nu sunt tocmai pricepuți, se înrădăcinează ostilitatea dintre cele două mari categorii de angajați, cei de la stat și cei din mediul privat. De aici și până la o dihonie socială, nu e decât un pas. Din păcate, oamenii ajung să se inflameze și chiar să se deteste reciproc, pentru că politicienii nu gestionează echilibrat stabilirea prevederilor fiscale. Habarnismul lor nu lovește doar la temelia economiei, ci și a stării de spirit din țară.