Cine pe cine dă afară din instituțiile statului?

Indiscutabil, oamenii devin din ce în ce mai comozi când vine vorba să judece o situație, să contextualizeze o stare de fapt. Unora le e lene să pătrundă în măruntaiele problemei, unii nu pot, alții (din păcate prea puțini) reușesc să discearnă între aparență și realitate. Nu de puține ori ni se întâmplă să scriem ceva, iar mulți dintre cei care citesc în dungă să priceapă taman pe dos mesajul, să ignore unele pasaje concludente, năpustindu-se la secțiunea comentarii unde își dau pe față arama superficialității și neputinței. Așa se face că te trezești în mijlocul unor divagații din a căror cârcă nici nu se mai zărește subiectul de la care s-a pornit. 

În fine, nu vreau să fac apologia neputinței unora de a pricepe lucruri spuse clar, ci am dorit doar să încălzesc subiectul de azi. Mulți s-au grăbit să aplaude inițiativa trâmbițată de guvernanți prin care se anunța că bugetarii neperformanți vor putea fi mai ușor dați afară. 

Aparent, anunțul e îmbucurător și te duce cu gândul la primenirea uni sistem în care există destui neperformanți, sictiriți și „dumnezei” care se simt atotputernici. Numai că, în același sistem public există și oameni competenți, de bun simț, amabili. 

Care sunt criteriile ce vor stabili cine e performant și cine nu? Întrebarea e justificată de o stare de fapt de netăgăduit: nu de puține ori protejații șefilor sunt incompetenți, tupeiști, dar pentru că slugărnicia și turnătoria se bucură de apreciere în rândul unor conducători de instituții, acestor personaje li se trece cu vederea habarnismul, ba mai sunt și promovate. Iar asta nu se întâmplă doar la stat, ci, uneori, și în mediul privat. 

Cum abuzul e un comportament obișnuit prin instituțiile românești (dacă s-ar găsi mai mulți să reclame, probabil fenomenul ar fi diminuat), în lipsa unor criterii clare de performanță, a unei evaluări ce nu lasă loc de părtinire, e posibil să ne trezim cu reglări de conturi în sectorul public. Pe cine va alege un conducător slab: pe angajatul bine pregătit, dar care nu se ploconește, nu pârăște și nu lustruiește dosul șefului sau pe incompetentul slugarnic, bârfitor, pupincurist? Depinde de șef: unii nu agreează lichelele fără caracter, dar sunt și cazuri în care conducătorii se înconjoară de astfel de personaje sinistre. Iar de aici până la nedreptate și abuz e doar un pas. De aceea, înainte de a ne repezi să aplaudăm o măsură de răsunet, ar trebui să ne convingem că normele ei de aplicare sunt corecte.