Cel mai scump sondaj din istoria României

Știm bine, sondajele pe care le fac partidele înainte de alegeri costă un purcoi de bani, și, în ultima vreme, s-a dovedit că nici nu sunt de mare folos. Alegerile prezidențiale din 24 noiembrie sunt, cu siguranță, cel mai scump sondaj plătit vreodată, în România, din bani publici. După decizia CCR de anulare completă a primului tur al prezidențialelor, principalele forțe politice au o imagine clară, oficială, testată a intenției de vot, așa că vor ști (cel puțin teoretic) ce au de făcut pentru următoarea rundă a războiului pentru Cotroceni. 

Dacă în cazul politicienilor, aceștia știu acum cum stau lucrurile, în rândul oamenilor obișnuiți nebuloasa e și mai densă decât înainte. Nu discutăm despre veridicitatea informațiilor legate de ilegalitatea unor acțiuni din primul tur, ci despre ceea ce decizia CCR a semănat în mințile și în sufletele multor români, un plus de neîncredere în instituțiile statului, în politicieni, în democrație. Dincolo de calcule și cât de mult le convine unora ori le displace altora decizia anulării primului tur al prezidențialelor, o mare parte a populației va fi sceptică în viitor față de soarta deciziilor sale. De ce? Pentru că bâjbâiala de care au dat dovadă instituțiile statului și decizia anunțată pe ultima sută de metri generează multă suspiciune. Nu contează dacă această stare e indusă de raționamente corecte sau de o percepție emoțională, important este că ea există. Validarea rezultatelor din primul tur, urmată la scurt timp de o invalidare, nu denotă, în percepția publicului larg, o stabilitate, o consistență a osaturii statului de drept. 

Putem analiza dovezi, stenograme, declarații, putem ajunge la concluzia că, într-adevăr, s-au comis ilegalități, tărăgănarea deciziei de anulare a sădit în conștiința maselor ideea că e ceva putred în toată povestea asta. Chiar dacă nu e neapărat corectă sau rațională această stare, ea există, nu o putem ignora și nici nu e normal să ne prefacem că nu o observăm. Am auzit mulți oameni care nu i-au votat pe Călin Georgescu sau Elena Lasconi, spunând că nu vor mai merge la vot, oameni fără partizanate, fără mize. 

Totuși, această nebunie a răzgândelilor a lămurit câteva lucruri: i-am văzut demascându-se pe mulți propagandiști siniștri, avem o dimensiune actualizată a ipocriziei politice și e posibil ca lehamitea generalizată să mai estompeze dihonia socială ce dăduse în pârg în ultimele două săptămâni. În tot răul e și un pic de bine.