Ce face căprarul când se trezește din visu-i de general?

Ce face căprarul când se trezește din visu-i de general?

În vreme ce americanii și rușii se pregăteau de negocierile organizate la Riad, în timp ce la Paris câțiva lideri europeni se strânseseră îngrijorați la sfat, pe malurile Dâmboviței se auzea același ritm bătut în darabanele politice improvizate. Când toată lumea fierbea, lucru conștientizat și de slujbașii nu foarte responsabili ai televiziunilor de știri, ai noștri continuau să se scuipe precum țâncii în baia de la creșă. O mostră aparent banală a picat la țanc pentru a ne reconfirma de ce suntem unde suntem și de ce nimeni nu se poate uita la noi cu o fărâmă de încredere, că de respect nu poate fi vorba. Doi năcădăi, unul de la PSD și altul de la PNL, fuseseră invitați de un neinspirat moderator să îngaime ceva despre fierbințeala mondială din aceste zile. După ce și-a apărat vremelnicul păstor de partid, fiecare a trecut la obișnuitele atacuri mărunte cu duhoare de bârfă de mahala, de parcă ar fi vrut să ofere astfel un răspuns tranșant la întrebarea „De ce nu a fost invitat vreun oficial român, la întâlnirea de la Paris?”.Crâmpeiul de absurd pare un episod cotidian fără nimic ieșit din comun, dar el redă fidel nivelul clasei politice românești și, mai grav, al ținutei statale. Închipuiți-vă că niște oameni încearcă să dea de cap unei probleme, schimbă păreri serioase, transpiră în încercarea dibuirii unor soluții și vin câțiva cocalari, cu miștouri ieftine, fredonând în gura mare refrene porcoase, iar pe deasupra se mai și bagă în discuție cu un aer de mafaldă planetară. Nu cei ce au organizat întâlnirea de la Paris sunt vinovați pentru absența noastră de la acele discuții, responsabilitatea eșecului aparținând în totalitate unora dintre reprezentanții statului româninși care s-au comportat de cele mai multe ori ca niștepierde-vară, ca niște atârnacheCând nouă ne trece glonțul pe lângă ureche, când istoria și-arată amenințătoare colții repetitivității (să ne amintim ce s-a întâmplat acum 80 de ani)șmenarii din politica românească îi dau înainte cu „alba-neagra”, punând la cale obișnuitele lor combinații dubioase. Ne-am dat mari parteneri ai americanilor, ne-am crezut plămânul Europei și uite că trăim sentimentul codașului lăsat pe dinafarăNe amăgim cu găselnița că Polonia a fost avocatul nostru, însă știm cu toții că nu contăm în marile ecuații, că numele nostru poate fi trecut pe un șervețel, pe o listă cu teme de îndeplinit fără cârtire. Și toate acestea sunt „opera” celor care s-au jucat de-a vizitiii, în ultimii 35 de ani, pe la Cotroceni și Palatul Victoria, oameni care nu au înțeles că respectul se câștigă, nu se cumpără.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
18 februarie 2025 la 21:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.