Căzuți în limbă după alte limbi

Pierdută printre știri pestrițe, cea legată de Ziua Limbii Române, pe care o sărbătorim în 31 august, nu cred să fi trezit în mintea multora întrebări legate de starea, mai bine zis de halul graiului nostru. Știu, știu, multor importanți cu vocabular corporatist li se va părea desuet subiectul și își/îmi vor spune că societatea are probleme mult mai importante decât grija limbii în care ne exprimăm, în care plângem și râdem. 

De la an la an, limba română e tot mai hăituită, mai corcită, mai ciomăgită de inși scurți la minte și sluți la suflet, de indivizi pentru care identitatea e o noțiune diluată, pe care nu dau nici două parale. O folosesc doar pentru a transmite mesaje punctuale, fiindu-le străin farmecul ei, puterea ei de a te purta prin istorie; căci, limba română (la fel ca multe alte surate) te poate însoți prin labirintul vremurilor care și-au lăsat amprenta asupra sa. 

Azi, prea puțini îi mai caută sclipirile, rotunjimile, sonoritățile, preferând să o altoiască, să o împopoțoneze cu vorbe de împrumut, rumegând sentimentul înălțător al globalizării. Prea puțini înțeleg că aruncarea limbii române în cufărul din pod și păstrarea câtorva cuvinte uzuale înseamnă, de fapt, puțintică moarte spirituală, că limba aceasta cu zestre adunată în timp și deloc puțină ne spune cine suntem și ne așază în picioare pe un loc distinct. 

Bifăm o dată pe an, la sfârșit de august, sărbătorirea formală a limbii române, după care continuăm să o ignorăm ori chiar să o batjocorim. Inși ce țin doar să împlinească o sarcină protocolară ne spun câte ceva despre „cel dintâi poem” sau despre „comoara în adâncuri înfundată”, după care conștiința nu le mai trimite niciun „reminder”, ca să ne exprimăm în romgleza cuceritoare. 

Ziua Limbii Române seamănă izbitor cu Ziua Culturii Naționale în privința ignoranței post-eveniment și a ipocriziei ce supurează în rănile festivismului. Se umple țara de absolvenți semianalfabeți ce nu pot desluși sensul unor termeni simpli, oameni incapabili să tresară la auzul unor cuvinte cu un parfum aparte, să savureze o construcție verbală mișcătoare. Suntem codași când vine vorba de cărțile citite într-un an, cât despre ceea ce citim, să avem pardon, așa-zisa literatură motivațională numai literatură nu e. Și uite așa, uitând azi un cuvânt, mâine altul, folosind doar un mănunchi de vorbe, ne descompunem puțin câte puțin, mândri nevoie mare de aerul nostru globalizat.