Cât de anti PSD e USR și de ce l-ar crede unii „de dreapta”?

Cât de anti PSD e USR și de ce l-ar crede unii „de dreapta”?

Nu știu cât de reală sau mimată e supărarea dintre PNL și PSD dar, cu siguranță, aparenta neînțelegere fluturată în public le face bine ambelor formațiuni. Nu toți votanții PSD au privit cu ochi buni încuscrirea cu liberalii, cum nici alegătorii acestora din urmă nu sunt din calea afară de încântați de alianța cu social-democrații, așa că, încordarea aceasta publică aduce o oarecare mulțumire în rândul simpatizanților celor două formațiuni. Aritmetica parlamentară nu ține seama, însă, de simpatii, antipatii, prejudecăți, așa că formarea unei majorități parlamentare va conduce tot către o soluție de compromis pentru încropirea viitorului guvern.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sunt voci în PNL care susțin că își doresc, după alegeri, o construcție „de dreapta”, doar că atunci când sunt întrebați cu cine vor să zidească această cetate răspund printr-un ridicat din umeri. Unii, mai luați de val, vorbesc despre o alianță post-electorală cu USR. Unora le place să spună că USR e o formațiune „de dreapta” doar că orientarea partidului e incertă, acesta nefiind nici de dreapta, nici de stânga. USR a demonstrat că se pricepe să se agațe de lozinci emoționale plimbate prin spațiul public și că nu-și poate stăpâni orgoliile într-o construcție guvernamentală. Acest lucru e recunoscut de liderii liberali cu capul pe umeri și ancorați în realitate, dar mai sunt voci răzlețe ale unor aventurieri ce cred în succesul reîntoarcerii la guvernarea Cîțu.

Asta, dacă nu vorbim despre o strategie de atragere a acelui electorat USR ușor dezamăgit de prestația partidului, dispus să migreze către o formațiune aparent ostilă PSD. Dar -ce să vezi?- discursul anti PSD pompat de USR în spațiul public pălește în fața înțelegerilor din culisele locale. Sunt nenumărate exemple în țară unde USR face alianță cu PSD în consiliile locale, fără a-i mai considera indezirabili pe social-democrați.

Carevasăzică, toată gargara pulverizată de USR asupra electoratului ostil social-democraților nu e decât un joc politic, de vreme ce principiile etalate în public sunt încălcate în forurile locale. Compromisul politic e o realitate pe care o poți înțelege până la un punct, dar când ți-ai creat o imagine mitraliind un adversar, e dovadă de ipocrizie să bați palma cu el pe ici, pe colo, contrazicându-te în văzul lumii. USR nu e mai de dreapta decât PSD, pentru că nu are o doctrină bine definită, așa că intenția unor liberali de a construi ceva cu aspect de „dreaptă unită” alături de useriști e una artificială. În plus, oricât de tensionate ar fi fost relațiile liberalilor cu pesediștii la guvernare, nu au dus la blocajele din perioada parteneriatului guvernamental cu USR. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
05 octombrie 2024 la 15:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.