Când vrei să scapi de dracu’ pe Valea Prahovei, dai de tac-su pe Valea Oltului

Se spune că Marele zid chinezesc s-ar vedea din spațiu, teorie infirmată de unii. Poate că și cozile de mașini formate pe Valea Prahovei și Valea Oltului, la sfârșit de săptămână și în preajma sărbătorilor, ar putea fi suspectate că se văd din spațiu. Românii care au cheltuit un purcoi de bani pentru a petrece Sărbătorile Pascale pe Valea Prahovei, în Transilvania sau Maramureș, au fost fugăriți la întoarcerea spre casă de un deja-vu. Parcă mai văzuseră filmul acesta stupid al întrecerii cu melcii pe șoselele intens circulate ale patriei. Situația e veche și se repetă ciclic și exasperant. Vorbeam ieri cu cineva care a fost de Paști în zona Brăilei, iar înainte de a porni spre Sibiu a consultat sfânta aplicație care îți sugerează pe ce drumuri să apuci pentru a ajunge mai lesne la destinație. Cum pe Valea Prahovei se circula foarte greu, aplicația a preferat varianta Valea Oltului. Ei, de la Pitești până la Sibiu omul nostru a ținut-o dintr-un semafor într-altul, dintr-o coloană în alta. În total, drumul a durat vreo 10 ore, adică tot atât cât faci de la Sibiu, să zicem, la Trieste, în Italia. Aproape în fiecare zi se prăvălesc peste noi, aidoma bolovanilor de pe Valea Oltului, știri despre câte un flintic de autostradă intrată în lucru.

În realitate, de mai bine de trei decenii, românii înfruntă cu stoicism ostilitatea unei infrastructuri rutiere jalnice. Mai toate guvernele au promis drumuri moderne, iar azi România are doar câteva porțiuni de autostradă, incapabile să lege toate regiunile țării. Politicienii rătăciți prin ministere, din 1990 încoace, nu au înțeles că drumurile civilizate nu sunt un moft, un lux, ci o necesitate, un motor al economiei. De ce găsești atâta frustrare în traficul românesc? Da, poate dintr-o lipsă de educație, de cultură, dar, cu siguranță, această stare toxică e întreținută și de situația dezastruoasă a drumurilor.

Când vrei să scapi de dracu pe Valea Prahovei și dai tac-su pe Valea Oltului te simți captiv și neputincios într-o țară în care ți se vinde, în fiecare zi, iluzia eficientizării. Oamenii s-ar duce să se plimbe, să petreacă de sărbători, să descopere locurile pitorești din propria țară, dar coșmarul numit infrastructură rutieră îi dezarmează, reconfigurându-le opțiunile. Și de aici încep să se strice o mulțime de lucruri, de stări.