Când vrei să latri și-ți iese doar un mieunat

Pot înțelege, până la un punct, diplomația, chiar partizanatul, însă atunci când ele trec pe teritoriul slugărniciei și militantismului irațional, se produce un scurtcircuit la nivelul puterii de acceptare. Talk-show-urile televiziunilor de știri sunt platformele ce redau, în toată splendoarea lor, slugărnicia politică și lipsa de verticalitate. Nu de puține ori am văzut tovarăși de nădejde ai liderilor politici, susținând cauze aberante, călcând în picioare logica și bunul simț.

Discuțiile despre alegerile prezidențiale au fost un trist prilej de afirmare pentru mercenarii politici puși să apere cauze în care nici măcar ei nu cred, reușind să se penibilizeze în fața unei națiuni care continuă să se mire înaintea izvorului nesecat de ipocrizie.

Am auzit inși care susțineau teorii absurde doar pentru a nu ieși din linia trasată de conducerea partidului, inși dispuși să contrazică orice, inclusiv ceea ce susțineau ieri, și m-am întrebat cât de tare trebuie să-ți fie stomacul pentru a mânca rahat și a susține în gura mare că e ciocolată. Pot înțelege dorința de căpătuire a unora, aderarea la o cauză generatoare de privilegii (în fond, e dreptul fiecăruia să parvină asumat), însă atunci când devii un valet ridicol, un cărător de servietă, ce râde sau se încruntă la un semn al șefului, nu ai de ce să te mai dai cocoș. Unii oameni refuză să priceapă că trăiești o singură dată și că ceea ce crezi și simți tu ar trebui să fie mai important decât ceea ce îți dictează unii să crezi și să simți.

Când ți-ai amanetat libertatea de a gândi și a spune cu propria minte și cu propria gură, ai murit un pic. Spiritual. M-am întrebat dacă pechinezii politici ce se gudură pe lângă stăpâni și latră la semenii din ograda celorlalte partide au vreun moment de luciditate sufletească și rațională în care să evalueze prețul penibilului afișat în prestațiile publice.

Recunosc, n-am reușit să-mi dau vreun răspuns. Oricum, urmărindu-le intervențiile scăldate în uleiul rânced al slugărniciei putem constata cât de tristă e lumea politică, lumea în care grăiești, gândești și simți conjunctural. E o lume cu o „disciplină” bolnavă, una care îi îmbolnăvește pe cei ce se lasă duși de valul despre care cred că îi va purta pe malurile bunăstării. Și uite așa, uneori cei ce vor să latre, se trezesc mieunând.