Când gunoaiele ascund mormane de mizerii

Situația revoltătoare de la școala unde un copil de 8 ani a fost agresat sexual de un elev mai mare definește, cum nu se poate mai bine, comportamentul multora dintre cei ce păstoresc instituții publice. După cum am putut afla din presă, este vorba despre două agresiuni care s-au întâmplat la un interval destul de mare. Conducerea școlii s-a împotmolit în replici contradictorii, adoptând o prestație ridicolă. Jurnaliștii cei răi au aflat că, în cazul primului abuz, agresorul nu a fost tras la răspundere, întrucât avea doar 11 ani. Ce a făcut conducerea școlii după acest incident? A încercat să îi reducă la tăcere pe părinții revoltați. După producerea celei de a doua agresiuni, a continuat politica ascunderii mizeriei sub preș. Pentru directorul instituției e mai important ca părinții elevilor să nu vorbească cu reprezentanții presei decât să facă lumină într-o situație gravă. Țâfnoasa directoare, foarte pricepută la organizat grupuri de părinți, dar pasivă când vine vorba de făcut ordine în propria ogradă, e prototipul unui personaj răspândit prin instituțiile publice. Nu trebuie să fii expert în comunicare publică pentru a te comporta decent în astfel de situații, e de ajuns să ai un minim bun simț și să vrei să rezolvi problema. Mulți nechemați din sistemul public adoptă, atunci când în instituția pe care o conduc se întâmplă ceva grav, politica ascunderii mizeriei sub preș. Doar că, mormanele de gunoaie cresc, iar de sub preș răsar munții ignoranței și ai duplicității. Acești oameni nu au înțeles și nu vor înțelege că rostirea adevărului elimină puzderia de suspiciuni și scenarii false. Evitarea recunoașterii realității generează mult mai multe probleme, iar ceea ce se dorește a fi o protejare a imaginii devine, de fapt, o găleată cu noroi golită pe fațada instituției. Dacă părinții copilului agresat s-ar fi dus peste agresor, peste mămica și tăticul lui, gâdilindu-i pe la molari și canini, imediat s-ar fi pus în mișcare vigilenții apărători ai legii și i-ar fi reținut. Când însă există niște fapte grave, traumatizante, cu urmări devastatoare asupra psihicului acelui copil, asistăm la o tărăgănare suspectă, la o indulgență revoltătoare din partea celor ce ar trebui să acționeze cu fermitate. Nu e prima dată când autoritățile intervin cu viteza melcului, când se pune batista pe țambal. E un lucru atât de des întâlnit în instituțiile publice, încât a devenit ceva firesc. E plină România de gunoaie care ascund gunoaiele sub preș, iar liniștea și siguranța românilor se împiedică în grămezile crescânde.