Căile fer(ec)ate, scoase de la naftalină

Nu-i înțeleg pe cei ce fac mișto de românii care își arborează drapelul pe zidul casei la 1 Decembrie sau își prind un steguleț tricolor la mașină. Nu văd de ce patriotismul e un păcat și de ce trebuie el confundat cu ultranaționalismul. Mă rog, pentru unii teribiliști întârziați e „cool” să ironizeze patrioții, creștinii, li se pare că sunt mai cu moț dacă înfierează cu mânie post-modernistă valorile tradiționale. Aflăm că, în preajma Zilei Naționale mai multe trenuri vor purta, simbolic, numele unor personalități care au contribuit la înfăptuirea Unirii și că vagoanele vor fi tractate de locomotive vopsite în roșu, galben și albastru.

Bineînțeles, detașamentele de inși alergici la simbolurile naționale au ridicat în văzduh mugetele nemulțumirii, de parcă botezul de o zi ori locomotiva tricoloră le-ar fi adus vreun prejudiciu, i-ar fi smuls din viețuirea virtuală. Nu, nu aceste inițiative simbolice sunt problema, ci faptul că regiunile României nu sunt unite în așa fel încât să ajungi într-un interval rezonabil din Maramureș în Dobrogea sau din Banat în Moldova. 

Autostrăzile ce ar putea lega Constanța de Baia Mare ori Timișoara de Suceava nu există, iar o călătorie pe calea ferată între aceste localități durează cam cât îți ia să ajungi până în celălalt capăt al lumii, cu avionul, cu tot cu escale. Vorbim o zi pe an despre unitatea românilor, despre cum își dau mâna moldoveanul cu munteanul, cu ardeleanul, cu bănățeanul, doar că pentru a putea pune palmă în palmă e nevoie ca oamenii să ajungă unii la ceilalți. Festivismul de la CFR și rațiunea care stă la baza lui (aceea de a uni în „straie” de sărbătoare provinciile românești) au un conținut de cinism involuntar: o infrastructură falimentară e prezentată drept mare punte de legătură. 

Cu trenul mai circulă elevii și studenții care beneficiază de reduceri semnificative, altfel transportul pe calea ferată ar fi o variantă din start ignorată, pentru că legăturile sunt proaste și durata călătoriei intră, de multe ori, în prelungiri. A te raporta la trenurile românești ca la un mijloc de transport ce unește eficient regiunile țării, e ca și cum ai pune un cal costeliv să promoveze niște curse cu armăsari pursânge. Înainte să putem depăși patriotismele locale deșănțate și vanitățile regionale, trebuie să eliminăm obstacolele ce stau în calea deplasării ușoare între diferite zone din România.