Bizari au fost, bizari sunt încă, și-or fi cât neamul omenesc

Bizari au fost, bizari sunt încă, și-or fi cât neamul omenesc

Exasperați de ciudățeniile și ciudații ce vor să răstoarne lumea cu dosul în sus, suntem tentați să credem că trăim în premieră invazia bizareriilor. Să nu uităm, totuși, că și în secolele XVIII sau XIX oamenii se raportau la perioada numită generic ”pe vremea noastră”, ori de câte ori obișnuința lor era împresurată de lăncile revoluționare. Dacă ar fi să invocăm doar nemulțumirile boierimii din secolul XIX față de ”bonjuriștii” pe care îi priveau cu teamă, nemulțumire și dispreț, putem înțelege mai bine un fenomen care nu e, nici pe departe, nou. Progresiștii de azi sunt, într-adevăr, niște bizari, însă, indivizi aidoma lor au existat și în trecut, firește, cu manifestări specifice fiecărei perioade. Așa-zișii ecologiști, care au aruncat recent cu supă în geamul îndărătul căruia șade celebra pictură ce o înfățișează pe Mona Lisa, nu sunt primii care au atacat capodopera. Cei ce se lipesc de asfalt, pe autostrăzile din Germania, într-un gest de -sanchi!- revoltă față de poluarea mașinilor, sunt doar urmașii unor alți bizari care au recurs la acțiuni tâmpite, de-a lungul istoriei. Da, poate că neterminații ce vor să îi transforme pe câini în vegani sunt o noutate pe piața ciudățeniilor, dar, cu siguranță, cotrobăind în lada cu bizarerii vom găsi și în trecut demersuri la fel de prostești. Nu e nimic nou sub soare, și în urmă cu câteva decenii strămoși ai Gretei rumegau senzația amăgitoare a salvării planetei. La fel, și nefericiții ce susțin că un bărbat poate da naștere unui copil continuă ideile aberante ale unora ce au fluturat inepția asta în spațiul public, în trecut. Poate că azi toate aceste false teme beneficiază de mai multe canale de răspândire, de mai multe haznale din care își pot împrăștia duhoarea. Vocile ce poartă mesajele bizare sunt stridente și acoperă orice ripostă de bun simț. Nu trebuie să ne sperie vacarmul unei cete de bolnăviori care vor să defrișeze totul în numele unei false reîmpăduriri și nici nu are rost să ne considerăm învinși. ”Verzii”, progresiștii de azi, sunt doar o apariție ciclică, e drept, una care a reușit să agite spiritele de fiecare dată. Cu cât li de dă mai multă atenție, cu atât se consideră mai importanți, mai puternici, capabili să răstoarne lumea și să-i încalece dosul. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
30 ianuarie 2024 la 21:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.