Ar fi fost de folos niște romani pe șantierul de la Podul Gării?

Sunt amuzanți cei ce invocă, atunci când vorbesc despre infrastructură, soliditatea drumurilor construite de romani, arătând cu degetul către Via Apia pe ale cărei porțiuni se mai poate circula și azi. Să nu uităm, totuși, că pe aceste drumuri nu au rulat mașini de mare tonaj sau sute de mii de autoturisme. Într-adevăr, în unele situații, constructorii de acum câteva secole s-au chiar două milenii s-au dovedit mai pricepuți decât unii din zilele noastre. Dacă ne gândim doar la unele poduri construite în secolele XIX, XX pentru care garanția era de o sută de ani și dacă o comparăm cu ceea ce oferă azi constructorii, suntem tentați să pariem pe cei vechi. După cum spuneam, trebuie să ținem cont și de condițiile de utilizare, de presiunea pe care traficul o pune pe drumuri sau poduri. 

Dar să lăsăm drumurile romanilor și podurile din vremea Imperiului Austro-Ungar și să ne dăm mai aproape de cele din zilele noastre. Podul Gării face legătura între două cartiere mari ale orașului (Lazaret și Gușterița) și restul urbei. În urmă cu vreo 20 de ani a trecut printr-o reabilitare completă și (se spunea) complexă. De atunci a mai fost cârpit pe ici, pe colo, iar acum -păzea!- intră într-un nou proces de reabilitare. Asta înseamnă că începe iar „distracția” cu ocolirea lui, cu formarea unor cozi interminabile pe rutele alternative, cu risipă mare de înjurături. 

Timp de trei luni vor fi executate lucrări pe această punte de legătură la carosabil, trotuare, vor fi amenajate parcări dedesubt ș.a.m.d. Mă rog, la parcări se puteau gândi și acum 20 de ani cei ce au proiectat marea reabilitare, ar fi putut lua în calcul, de atunci, amenajarea unei piste pentru biciclete, dar asta e o altă poveste. A fost o lucrare amplă, vorbim despre un pod intens circulat, nu despre o stradă înfundată, așa că lucrurile ar fi trebuit gândite pe termen lung, ca să nu mai vorbim de calitatea lucrărilor. Filosofia peticirilor este, însă, soluție pe termen lung, așa că orice lucru făcut de mântuială azi poate fi dres, rudimentar, poimâine. 

Am mai invocat vorba aia românească, definitorie pentru mulți dintre antreprenori: „E păcat să pui șurub unde poți lega cu sârmă”. În fond, despre ce vorbim azi, când ne pregătim pentru trei luni de trafic îngreunat în Sibiu? Despre investiții importante, gândite fără o viziune pe termen lung și despre lucrări de o calitate îndoielnică (a se vedea covoarele asfaltice din oraș, care crapă la câteva luni de la turnare). Dezvoltarea durabilă rămâne o sintagmă care dă bine în rapoartele fantasmagorice pompos redactate, contrazise de investiții de o calitate precară.