Bineînţeles că în mintea gospodarului inevitabil (şi irecuperabil), oricine are altă preocupare decât persoana proprie şi gospodăria idem este ori un prăpădit, ori, mai simplu şi mai scuzabil, un nebun. Adică cum, (da, „adică cum”, nu aţi mai auzit?) să nu faci tu avere, să nu ai vorba unui ex-coleg „bani şi case” şi grătar în fundul curţii, rachiu în pivniţă, pe cineva pe la ţară care să-ţi crească porcul şi în general, cum să nu „lucri” 26 de ore din 24 pentru „mie şi la familia mea”? Gospodarul care în zona asta sibiană, avea ca idol pe sasul acela care „când n-are de lucru îşi strâcă casa şi-şi face alta”. (ceea ce e o chestie pe lângă realitate, pentru că majoritatea covârşitoare a caselor săseşti sunt vechi spre foarte vechi deci nu au fost dărâmate ca să se construiască altele plus că o asemenea concepţie se numeşte nu atât hărnicie cât aflare în treabă).
Aşa că, într-o societate obsedată de cultul muncii şi parvenirii şi trăind după reguli sociale din vremea lui Pazvante sau a lui Papură Vodă, preocupările ieşite din tipar erau şi sunt blamate.
Să luăm de exemplu fotografii. În mentalul colectiv, ei trebuie să „pozeze” doar la comandă, la nunţi şi alte cumetrii. Dacă deja deviezi fotografiind o casă, o floare sau o pasăre, eşti deja printre cei duşi cu pluta. Iar dacă eşti văzut făcând asta, imposibil să nu ţi se lanseze clasica „fă bă şi mie o poză!”. A, că fotografiile tale au devenit deja valoare documentară pentru că în ele sunt lucruri care nu mai există acum, contează mai puţin, că pe lângă că eşti nebun, mai eşti şi prost, că nu aşa se fac banii.
La fel este şi cazul colecţionarilor. Mai ales al colecţionarilor de lucruri care nu au neapărat valoare materială deosebită. Un colecţionar de tablouri e bine văzut, pentru, că nu-i aşa, ca să aduni aşa ceva trebuie să ai bani. Iar dacă ai bani, nu mai eşti ciudat şi sucit, ci invidiat şi adorat şi „uite bă cum s-a descurcat în viaţă”. La fel, un colecţionar de să zicem, inele de aur cu piatră scumpă la mijloc. Unul de radiouri vechi nu e încadrabil în categoria asta. Este un tembel care adună „toate vechiturile” în loc să-şi ia un sistem audio Hi-Fi dolby surround cu bluetooth şi port USB de să bubuie regii manelelor pe el, se ambiţionează să se bucure de aparate-mobilier, cu scală prinsă cu sfoară, butoane care troznesc şi care emit mono.
Un colecţionar de cărţi poştale sau etichete de bere sau vin este şi el văzut ca ciudat, că la ce-i folosesc? A, sunt vechi? Şi pe cine mai interesează vechituri din alea? La fel e cu cei care adună cutii de chibrituri, afişe de film, jucării din perioada comunistă („la ce adună urâţeniile alea nu înţeleg”), capace sau doze de bere, machete de avioane şi maşini, corpuri de iluminat stradale, potcoave, plăcuţe avertizoare, muzică pe disc vinil sau compact, poze cu actori, evantaie, brichete, în fine, tot ce se poate aduna şi este considerat, la un moment dat, interesant de a le avea cumva în proprietate.
Văzute din bula „normalilor” toate aceste preocupări sunt o mostră clară a unei devieri de la normal. De faot este combinaţia dintre pasiunea de a avea, alături de pasiunea de a salva. Pentru că mulţi dintre cei care colecţionează, deţin lucruri rare sau chiar unice, salvate de flagelul lui „e vechi aşa că hai să aruncăm”. Iar unele dintre acestea chiar valorează o avere, materială sau nu, peste acumulările gospodarului acela. Colecţionarii sunt nişte mici muzee. Depozitari ai unei istorii uitate şi ignorate. Care, prin pasiunea lor (uneori mania lor) salvează ceea ce alţii ignoră. Sunt o mulţime de muzee private făcute din pasiune, cu produse salvate de colecţionari şi care de ar fi rămas la cheremul „normalilor”; ele nu ar mai fi existat. Colecţionarii sunt acei nebuni care salvează chestii valoroase şi uneori unice. Le salvează chiar de cei care râd de ei că „adună toate prostiile”.
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Cui ii pasa de ce cred npc-urile?