De fiecare dată, dar fix de fiecare dată când este vorba despre pelerinaje şi moaşte, apare una şi aceeaşi categorie de auto-inflamaţi care încep, în spaţiul public al comunicării, acelaşi repertoriu. Că înapoiaţii, că evul mediu, că nu ne mai facem bine, că de aia România este aşa de cum e ea, că pupătorii de oase şi de cadavre, că bani-popi-merţane şi că îndoctrinare religioasă.
De regulă, campania asta de auto-ofensare are loc de două ori pe an, de sărbătorile Sfintei Cuvioase Parascheva şi a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Când se adună multă lume şi merge să se închine. La icoane şi la – spaima progresistului – moaşte. Sunt aşa de ofensaţi de parcă ar fi duşi şi ei, cu de-a sila, în pelerinaj, să meargă pe jos nu cu trotineta, să stea în picioare cu orele fără „mergem la terasă”, trântiţi în genunchi în faţa icoanelor şi apucaţi de ceafă la momentul oportun pentru a săruta şi ei „cadavre” şi „oase”.
Atitudinea lor îmi aminteşte de perioada comunistă, când era în floare învăţământul „materialist dialectic”, iar la cluburile muncitoreşti şi ale tineretului se ţineau ore de ateism (fix aşa se numeau) şi când tovarăşii de atunci făceau spume pe tema „obscurantismului” şi „misticismului”. Numai că atunci lipseau reţelele sociale, deci mesajul nimerea, de regulă, în gol, fără atâta strofocare, ca acum.
Paradoxal, urătorii, pardon urâtorii aceştia sunt loviţi şi de fake-expertiză în teologie şi religie, poluând virtualul cu citate din Vechiul Testament (de cel Nou nu se prea ating) din care citează trunchiat şi înţeleg cam anapoda. Ca să nu mai vorbim de faptul că nu cred ca ei să fi călcat în vreo biserică, la ce tembelisme emit cu privire la ce şi cum e acolo.
Întreb eu aici, aşa: ce aveţi voi băi oameni buni („oameni buni” în sensul ultimei piese de la Taxi, desigur), cu credinţa omului? Cu pelerinajul omului? Vă preocupă chiar aşa nivelul cultural şi intelectual al românilor? Mă îndoiesc. Vreţi binele societăţii româneşti? Fraier aş fi să cred. Sunteţi aşa, de felul vostru, bine intenţionaţi? Atitudinea voastră cu diverse ocazii m-a convins că nu. Atunci? Nu cred că pierde cineva bani pentru că lumea merge la biserică, crede în Dumnezeu şi în sfinţi, se închină la icoane şi moaşte. Nu cred nici că pierde ceva România ceva din asta. Nu cred nici că ei sunt cauza pentru care ţara e praf. Pentru că mersul în pelerinaj nu are nimic de a face nici cu politica economică a României, cu jongleriile Guvernului, cu banii aruncaţi conform ordinelor de sus să îi arunci, cu pensiile speciale, cu bugetarii de lux, cu distrugerea industriei, cu scumpirea de-aiurea a energiei şi creşterea TVA, nici măcar cu momentele vesele oferite de preşedinte. Plus că, aşa cum am spus, nu vă duce nimeni cu de-a sila, nu vă sileşte să intraţi în catedrale în loc de spitale, nu vă cere certificat verde sau să vă pozaţi cu CI-ul ştampilat cu „am fost la pelerinaj”. Nici măcat bani nu vă ia nimeni dacă nu vreţi să daţi.
Interesant este că tocmai ei, cei care acuză credincioşii de fanatisme şi îndoctrinări, sunt nişte mostre vii de fanatism şi îndoctrinare, aproape religioasă. Opţiunea politică pe care au îmbrăţişat-o interesat sau nu le-a devenit religie, pe care o apără cu fanatism şi cu ură faţă de cei „necredincioşi”. Au idoli, sociali, civici, politici, la care se închină (în felul lor) şi le împrăştie imaginea şi „învăţăturile”. Dacă le pomeneşti ceva „de bine” despre ei, fac urât şi devin isterici. Fac şi un fel de pelerinaje, când se mai pune de câte o manifestaţie „protest” pro-sistem. Au şi cântece, vezi ultimele de pe piaţă, cu lemne şi spaţii mici, ţara ca afară sau oameni buni şi rinoceri. Deci cei care luptă contra credinţei au şi ei credinţa lor. Nimic nou.
Mai rămâne întrebarea „de ce”. Ce au cu cei care merg în pelerinaje? Păi bănuiesc eu (de regulă bănuiesc corect) chestia ţine de „cine nu e cu noi e împotriva noastră”. Aici au dreptate. Apoi, ar fi un fel de ciudă, proprie ori indusă, că toată gălăgia, toată campania asta de reeducare a românilor (şi nu doar a lor) şi de impunere a valorilor lor şi anulare a valorilor noastre, nu a mers. Că în ciuda opiniilor, flegmelor publice, articolelor revoltate din noile „Scînetia” şi „Munca de partid”, lumea se ambiţionează să creadă. La asta se adaugă şi o doză de invidie. Adică uite cum se adună ăia gratis iar noi cu fonduri şi sprijin de la centru abia-abia putem pune deun protestuleţ pentru-contra.
Cât despre povestea cu bani, popi şi merţane, sunt curios cât de săraci sunt influencerii de top pro sistem şi normal, anti-creştinism cu accent pe ortodoxie. Ca să comparăm mărcile de maşini, destinaţiile de vacanţă şi activitatea concretă în slujba comunităţii.
Lăsaţi băi oamenii să se adune, roage, închine să sărute ce vor ei şi nu vă mai daţi atâta deranjaţi că nu aveţi de ce. Că nu de aia e rău în România.
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ