A început şcoala, cu indiferenţă. Sau cum să culegi roadele ce le-ai întreţinut

Am înţeles că anul acesta şcolar, adică deschiderea lui, e altfel. Adică, în multe cazuri (nu toarte că noa, suntem o castă unită-n gând nu şi în faptă) festivitatea aceea din prima zi lipseşte complet prin unele „locaţii”. Un lucru care îmi generează două sentimente: primul, o intensă indiferenţă, care mă face să exclam „aşa, şi?” sau „bine şi ce dacă”. Al doilea este vorba vine tristeţea de a nu mai participa la întreaga sesiune de discursuri şi alte chestii mâncătoare de timp de care aveam oroare oricum încă de când eram elev.

Ei bine, se ratează acum Marele Moment Festiv din Anul Curent al Şcolii Noastre. Când numărul de elevi din curtea şcolii este mare, dar tot mai redus decât cel al părinţilor, care fac pe big brother pe acolo, ca nu cumva odraslele să scape nesupravegheate vreo secundă, să păţească cine ştie ce, să pice într-o tornadă, să le răpească albanezii lui Marko din Tropoja ori să fie îndoctrinate religios în mod subtil şi prin metode specifice. Se ratează discursul lui domnul director / doamna directoare, cu toată apologetica la adresa „şcolii noastre”, cu realizări, perspective, statistici, cifre şi inevitabilul „bun venit în noul an şcolar!”. Se ratează şi discursul domnului inspector / doamnei „inspectoare” care şi el/ea laudă şi urează conform tradiţiei didactice şi pedagogice, în aplauzele mai ales ale cadrelor didactice ca, noa, nu te pune rău că apoi vine în control şi scoate untul. Da, fără slujba sau rugăciunea de binecuvântare oficiată/rostită de preotul paroh, unde poţi vedea clar, după atitudine: atenţie, evlavie, co-participare, indiferenţă, ochi daţi peste cap la modul pă ştiinţă, preocuparea subită de ce e pe uaţap, starea religios-politică a cadrelor didactice. Evident că s-ar fi ratat şi poliţistul de proximitate care ar fi citit ceva adaptat evenimentului alături de promisiunea ca să fie alături de elevi şi că să se apeleze cu încredere în caz de, asezonat cu sfatul ca să fie cuminţi şi să respecte legile, nu ca în manelele şi trap-ul ascultate de elevii de la V-VIII. Se ratează turul şcolii care îţi arată, cu mândrie, ce s-a făcut nou, cum s-a anvelopat, modificat, adăugat, reabilitat, cât de pă sustenabilitate şir ezilienţă e tot, cât e de „verde”, ce s-a zugrăvit şi vopsit în culori paparudă-friendly, digitalizare, colectiv-selectare, fix ca într-o vizită de lucru de-a lui Ceauşescu, dar fără Ceauşescu. În fine, nu cred că e de regretat ceva aici dacă începe şcoala direct sau cu festivităţi şi program artistic.

Acum, partea a doua. Renunţarea la aşa ceva este rezultatul nemulţumirii cadrelor didactice cu privire la măsurile aplicate lor de către ministrul de la ministrul din guvern care, ca orice ministru din România care se respectă, întoarce pe dos tot ce a fost pentru a „reforma”. Numai că acum a cam reformat şi prin ograda cadrelor didactice, durerile number one fiind mărirea normei didactice şi comasarea claselor. Ceea ce nu se face, că ajungi să lucrezi cât un contribuabil. OK, a mai tăiat şi din burse, din masa copiilor săraci, dar asta nu afectează la „noi dascălii”.

Păi ia să vedem. Cine făcea propagandă la olimpici, IQ din trei cifre, îşi rupea cămaşa de pe sine pe teme electorale şi erau mai trup şi suflet decât revista interbelică cu acelaşi nume? Păi majoritatea cadrelor didactice. Ce-i drept şi Nicuşor Dan le-a promis electoral că „profesori motivaţi cu salarii decente. Educaţie de calitate”. Ia să vedem câţi dintre cei de la catedră nu erau hiper-încântaţi de calităţile de administrator gen Bolojan şi au dat în exaltare când preşedintele ALES DE EI l-a nominalizat premier? Asta deşi se preconiza oricum că se va da iama în banii oamenilor şi se va face o reformă de nu o vom uita veacuri? Da ştiu, nici cu celălalt nu era superb, nu el era soluţia, dar nu uitaţi, dragi-dragi, că acum culegeţi fix roadele ce le-aţi cultivat şi întreţinut. Aşa că aveţi oferta pe măsura cererii. Sincere felicitări şi (spor) la muncă.

Apropo de comasarea claselor, clasa mea din a I-a până în liceu era de „circa” 35 de elevi mai buni sau mai tolomaci. Şi se făcea carte mai ca lumea ca acum, deşi era dictatură.