Când unii îmi spun că sunt de modă veche, nu o iau ca pe o critică, nu mă supăr, căci prefer să rămân atașat de niște valori pe care le consider solide și în care cred. Nu îmi plac piesele de teatru (?) reinterpretate și purtate pe coclaurii unui post- modernism zgomotos, cred că bunul simț nu e o chestiune ce ține de vremuri mai vechi sau mai noi, nu consider că a-ți mătura frunzele din fața porții e un semn de îmbătrânire, nu gust felicitările electronice cu mesaj siropos, nu mă dau în vânt după palavragiii de la posturile comerciale de radio, inși care se exprimă onomatopeic, demonstrând la fiecare frază o incultură crasă. Au trecut 95 de ani de când postul public de radio emite neîntrerupt în România. Ascult acasă, în mașină, Radio România Actualități, Radio România Cultural și percep această instituție ca pe unul dintre puținele bastioane de profesionalism rămase în picioare după tăvălugul la care a fost supusă (și s-a supus) presa, în ultimele trei decenii. O varietate de emisiuni cu tematică diversă, știri în mare parte obiective, muzică pentru toate gusturile și acoperirea tuturor zonelor geografice din țară: asta e, în mare, oferta postului public de radio, organism încă nepervertit de plugurile mediocrității înfipte în brazda media românească. Voci precum cea a lui Paul Grigoriu, Ilie Dobre, Doru Dinu Glăvan, Sebastian Domozină, Dan Creța, Cătălin Cârnu, a Ancăi Șrian Caproș, Danielei Petrican, Danielei Mihai ori a lui Adrian Soare sau Johann Pohrib și alții mi-au rămas întipărite în timpanele sufletului căci, din diminețile copilăriei, când mă pregăteam să plec la școală, până azi, Radio România Actualități și România Cultural m-au îmbogățit, câte puțin, în fiecare zi. Povești neștiute din Maramureș, Banat, din Bucovina sau Dobrogea ajung la noi, depănate cu har de corespondenții RRA; tot prin intermediul postului public de radio ajungem peste tot în lume, explorând cu ochii minții locuri fascinante prezentate de oameni bine documentați, ce știu să dea culoare și parfum unei povești rostite. Felul în care se mai face jurnalism la postul public de radio ne ajută să mai tăiem ceva din pesimism, să credem că încă nu e totul pierdut, că mediocritatea și ignoranța nu au înghițit toată presa românească. RRA a împlinit 95 de ani, dar are vigoarea unui organism matur, acționează rațional și nu dă semne de încărunțire sau de compromis profesional. Îi dorim viață lungă și sănătoasă întru sănătatea spirituală a ascultătorilor săi.