Foto: Andrada Maria Ușvat/ Muzeul Corneliu Miklosi
Desenele lui Dan Perjovschi, regăsite pe ”bariera imaginară a lumilor” din jurul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, se conectează firesc cu scenariile operelor lui Eugen Ionesco, acolo unde literatura absurdului își găsește locul nu pe o scenă deschisă, ci pe un zid.
Zidul a devenit, la rândul lui, o oglindă care reflectă peisajul variabil – nivelat sau denivelat – al parcursului geopolitic traversat de societățile contemporane, fie ele insulare, peninsulare sau continentale. Acolo, lângă zid, în loc de iarbă, crește arta cuvintelor și a semnelor, desenată și rescrisă continuu sub ochii trecătorilor, se desfășoară un spectacol perpetuu, cu intrare liberă, în care ironia, luciditatea și spiritul orașului se întâlnesc în linii simple, dar pline de sensul și nonsensul cotidian, autohton și internațional.
Capital Cultural
Hazardul mi‑a purtat pașii spre un eveniment care suna promițător: Capital Cultural, un termen inventat de Pierre Bourdieu pentru a desemna activele sociale care favorizează mobilitatea socială dincolo de resursele economice, întruchipând cunoștințe, abilități și comportamente dobândite prin educație și socializare. În contextul aniversar creat de revista sibiană care „poartă fracul lui Pierre Bourdieu”, aveam să‑l întâlnesc față în față pe jurnalistul, artistul și digital creatorul Dan Perjovschi, cel care și‑a ales drept motto pe pagina lui de Facebook cuvântul „Draft/ proiect”. În acel cadru am purtat un dialog nonformal, am atins teme din Agora contemporană și, desigur, am discutat despre zidul din proximitatea Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.
Un spațiu în mijlocul unei dogme
Discuția noastră s‑a transformat treptat într‑un mic Panel, la care se alăturau, pe rând, jurnaliști, preoți, universitari. În cele din urmă, ne‑am retras ca să putem respira în voie și să vorbim despre actul de cultură nedogmatic desfășurat în incinta Catedralei Evanghelice din Sibiu.
Dincolo de rolul ei spiritual și social, această biserică a contribuit și continuă să contribuie, prin misiunea sa, la formarea morală și educațională a comunității, dar și la cultivarea unui spirit civic activ. În urma recentelor lucrări de restaurare, mai multe spații au fost valorificate pentru a găzdui evenimente culturale, muzicale și expoziționale, pe care Dan Perjovschi le descrie drept „spații aflate în mijlocul unei dogme”. „Poziția acestei catedrale evanghelice în habitatul urbanistic sibian îi conferă o aură specială acestui perimetru al spiritului, în care, iată, o publicație culturală și‑a găsit un loc de intimitate expozițională”, remarca artistul.
În acest context, Perjovschi ne‑a prezentat cuprinsul celei mai recente apariții editoriale și a vorbit despre implicarea sa în susținerea revistei Capital Cultural, care, în opinia sa, reprezintă un exemplu de rezistență și continuitate într‑o perioadă marcată de austeritate economică. „Efortul este lăudabil, mai ales în raport cu formatul digital – spectaculos pe moment, dar lipsit de forța de impact în timp pe care o are tiparul”, mărturisea artistul, dispus să clarifice parcursul limbajului plastic pe care a ales să îl reprezinte în orice ipostază.
Desenele cu înscrisuri
Răsfoind paginile publicației, care urma să fie ”botezată pentru a zecea oară”, m‑am oprit la secțiunea cu desenele lui. Am dorit să aflăm dacă „mobile photography” a influențat actuala lui formă de expresie plastică.
„Să știi că primele idei au prins contur înainte de căderea comunismului, doar că nu mi‑am dat seama atunci. În acei ani, ca să evit cenzura și jurizările cu aceeași tentă restrictivă, alături de soția mea organizam reuniuni artistice și expuneam lucrări în propria noastră casă. Cea mai mare surpriză pentru ea, dar și pentru prieteni, a fost momentul în care am căptușit interiorul apartamentului cu hârtie albă și l‑am acoperit cu desene și cuvinte… exact ce fac și astăzi. După Revoluție am început să public în Contrapunct, revista apărută la București pe 9 ianuarie 1990, în al cărei comitet director se afla și Mircea Cărtărescu, iar ulterior în Revista 22. Evoluția limbajului meu plastic este o poveste lungă, de peste 40 de ani. Germenii actualului limbaj s‑au născut în anii facultății. Apoi am primit repartiție la Oradea, unde funcționa un grup de tineri reuniți în Atelier 35. Erau mulți și foarte activi; am expus alături de ei și am avut mult de învățat, mai ales de la colegii maghiari, conectați la pulsul mediului artistic fotografic din Viena și Budapesta. Așa am menținut legătura cu centrele Atelier 35 din Timișoara, Cluj, Bistrița, Iași și București, toate concentrate pe celebra mișcare mobile photography/ fotografia în mișcare. Mărturisesc cu mâna pe inimă că, în anii ’90, colaborările cu publicațiile amintite, dar și cu altele, mi‑au modificat felul de a desena, dar și conceptele. Tematica politică, socială, economică, a avut un impact major și m-a împins spre un alt registru și, implicit, spre o nouă formulă de expresie artistică. Cei 35 de ani petrecuți în acest hub conceptual mi‑au schimbat metabolismul -metaforic vorbind. Sunt ani în care am ilustrat săptămânal toată evoluția și involuția României”.
Dan Perjovschi confirmă că acest ADN artistic l‑a exportat treptat peste hotarele țării. „La început erau imagini repetitive, povești, nu istorii, dar erau prea laborioase, iar la un moment dat m‑a părăsit răbdarea. Am decis să mă îndrept spre un alt registru, pentru ca ulterior să îmbin cele două stiluri. Sincer, nu a fost ideea mea, ci a unei distinse Christine Staels. Aflam pentru prima dată despre teoreticiana Christine Staels, specializată în naratologie, analiză discursivă și studiul mecanismelor prin care ficțiunea construiește sensul. Cercetările ei se concentrează asupra relației dintre text și cititor, asupra modului în care structurile narative modelează percepția și asupra felului în care literatura modernă și postmodernă negociază identitatea, realitatea și reprezentarea”.
Este frecvent citată în mediul academic pentru contribuțiile sale focusate spre înțelegerea dinamicii narative și a proceselor interpretative care stau la baza lecturii contemporane. În urma acelei remarci, mai mulți curatori mi‑au deschis apetitul/ dorința de a aprofund această formă de literatură narativă. Din acel moment, activitatea mea a devenit jobul meu existențial”.
Artistul indoor și artistul outdoor
Potrivit lui Dan Perjovschi, România, din perspectiva „artistului indoor”, este „o țară care te poate dezamăgi zilnic, dar care îți poate oferi și surprize plăcute. Personal, nu pot să mă plâng… am expunere, am o activitate intensă. Chiar dacă am descris-o astfel în această ecuație proprie, România este rădăcina mea. Sunt unii decepționați… alții recurg la gestul de a pleca… ok, să plece. În viață nu trebuie să stai cu mâna întinsă; ctitorește cu mâinile și cu puterea minții. Iar zidul de lângă teatru este cel mai bun exemplu pe care îl ofer scepticilor. Dacă vorbim însă despre marea scenă care reunește întreaga cultură națională… atunci DA, am o decepție: am sărbătorit Ziua Culturii Naționale cu 0,079 la sută din PIB”.
Punctul de vedere al „artistului outdoor” diferă puțin, pentru că în afara țării optica națională este alta. „În vizitele de peste hotare, am acumulat, teoretic și instituțional, multă experiență profesională – aspecte pe care nu le neg -, dar am simțit că suntem percepuți la limita etalonului performanței de vârf. Comparativ cu felul în care ești perceput acasă, unde suntem aliniați la limita inferioară, exteriorul țării oferă o stare mai confortabilă valorilor individuale. Un alt aspect pe care l‑am constatat peste hotare este acel <DA de sprijin cultural> care se și materializează, pe când în țară tronează implacabilul <NU… nu se poate>. Pentru a schimba această stare de fapt, este suficient să ne uităm în jur. Eu nu aș putea fi consilier de președinte sau de premier, dar desenele‑mesaj pe care le expun fac parte din categoria consilierii obiective și gratuite. Trebuie să recunosc că am toată disponibilitatea să ofer din prinosul expertizei mele, așa cum am făcut când ministrul de externe, într‑un panel, ne‑a întrebat dacă Institutul Cultural Român ar trebui să treacă la MAE. Răspunsul nostru a fost ascultat, iar ICR a rămas în matca lui. În astfel de cadre consultative pot, cu mare drag, să evaluez – în baza expertizei mele, formate în peste o sută de muzee din lume – și alte aspecte care vizează muzee sau instituții culturale al căror parcurs îl cunosc destul de bine”.
Dialogul s‑a încheiat cu tema impactului inteligenței artificiale în mediile culturale – un aspect încă discutabil. Din perspectiva artistului, AI este un „bau‑bau” pentru generația de acum, dar va deveni un instrument curent pentru generația care vine. În acest context, Dan Perjovschi și‑a amintit de copilărie și de o vizită la rudele din Rășinari, vara trecută, când, căutând prin bibliotecă, a găsit o carte cu ilustrații din perioada lui Napoleon. „O imagine m‑a readus în timpul copilăriei, când încercam să reproduc desene sau fotografii din cărțile din bibliotecă. Așa am primit hârtie și creioane, să‑mi cultiv preocuparea, iar rudele – ca să aibă mai multă liniște în casă și să se minuneze de încercările mele grafice”.
Un experiment pentru noi, dar și pentru grafician
Imaginea copilului Dan Perjovschi, cel care, după finalizarea desenelor, le răsfira pentru a fi privite, a devenit pentru noi momentul potrivit de a propune un exercițiu similar, dar cu artistul de astăzi – cel care, iată, a devenit celebru.
Expoziția virtuală găzduită în paginile ziarului Tribuna a reprezentat propunerea noastră ca formulă inovatoare de prezentare artistică, acceptată de Dan Perjovschi, un experiment în urma căruia lucrările sale devin instrumente de reflecție critică și dialog interdisciplinar. Luând în serios rolul de curator, am selectat cinci lucrări, fiecare însoțită de scurte note critice și de întrebări menite să dezvăluie, prin răspunsurile artistului, mesajele sale directe sau subsidiare. Acest demers devine implicit un catalizator al unei posibile dezbateri publice.
Dar iată care sunt lucrările expuse în paginile Tribuna:
Împreună – Spital
Prima lucrare vizează solidaritatea, vulnerabilitatea și casa comună a umanității. Perjovschi reușește, prin doar două cuvinte și o săgeată, să deschidă o discuție despre limitele responsabilității colective.
Confesiunea artistului:
„Împreună și solidaritate sunt cuvinte‑cheie pentru lumea și societatea contemporană, fie ea a noastră sau globală. În limba noastră (și în limbile slave), în interiorul cuvântului soliDARitate există cuvântul dar. Cu cât mai tâmpit e contextul, cu cât mai negre sunt vremurile, cu atât mai mare ar trebui să fie solidaritatea. Eu, ca artist, nu pot dona bani – nu am destui – dar pot dărui desene sau timp. Asociația Dăruiește Viață a construit un spital de nouă etaje (și l‑a dotat cu tehnică de ultimă generație) din contribuțiile financiare ale sutelor de mii de români și ale sutelor de firme. Eu am transformat cuvântul împreună într‑o casă. Casa noastră. Unii au donat bani, eu am donat desene. De zece ani, tricouri cu desenele mele se vând pentru acest spital. Din vânzare nu iau niciun ban. Pentru mine e suficient să mă uit la casa asta și să știu că acești copii au acum o șansă în plus la viață”.
Extreme: Left-Right
Este o lucrare cu reducție ironică. Perjovschi demontează solemnitatea discursului extremist și arată cât de arbitrare sunt opozițiile care divizează societatea, folosind obiecte banale, mai precis hîrtia igienică pentru a expune ridicolul polarizării din spatele etichetelor politice.
Confesiunea artistului:
„Pe scurt, extrema dreaptă sau extrema stângă duc la același lucru. Eu condensez subiecte extrem de complexe în forme cât mai simple, cât mai directe. Injectez în ele și un pic de umor, cât să devină suportabile. În cazul de față am plecat de la un fapt banal: dezbaterea despre cum se pune hârtia igienică, pe față sau pe dos? Și am suprapus-o peste discuția despre care este mai mare oroare: fascismul sau comunismul. Desenul funcționează tocmai fiindcă folosește situații și obiecte casnice. Apropo, discuția continuă… vezi ce se întâmplă în SUA. Eu folosesc dublul sau triplul sens, mai ales în limba scrisă. Right înseamnă și „drept”, și „dreptate”, și „dreapta”, iar left înseamnă și „stânga”, și „rămas”, și „plecat”. În desenul meu toate aceste sensuri funcționează împreună”.
Artist – Citizen
Identitatea și tensiunea devin un scurtcircuit social în lucrare. Cuvintele conturează iluzia unui profil uman minimal, iar compoziția surprinde tensiunea structurală dintre rolul creatorului și cel al cetățeanului. Fulgerul funcționează ca metaforă a unei identități fracturate, oscilând între contemplare și implicare civică. Perjovschi reduce conflictul interior al individului contemporan la o singură linie de fulger, condensând în ea ambiguitatea, presiunea și luciditatea prezentului.
Confesiunea artistului:
„Cetățeanul trebuie să spună ce vede Artistul. Intenția mea nu a fost să fac un trăsnet, ci un portret în profil. Dacă unii înțeleg trăsnet, mi se pare interesant. Da, decizia de a participa civic, de a avea curajul să articulezi nedreptățile societății, poate fi o iluminare, ca un trăsnet. Sau poate că cititorul desenului are o străfulgerare… Pac! S‑a aprins becul! Desenul este un autoportret. Eu reduc la minimum expresia grafică, pentru ca ideea să poată înflori fără înflorituri. Asta este practica mea: reducerea la esențial. Nu pierde nimeni timpul… nici eu desenând, nici tu privind. Folosesc alb‑negru ca să păstrez ceva din energia scrisurilor de pe zidurile Revoluției – n‑ai timp să pui culoare sau să faci hașuri când îți fluieră gloanțele pe la urechi”.
Blugii rupți: modă sau sărăcie?
Este lucrarea care supune dezbaterii estetizarea precarității și rolul tehnologiei în interpretarea fenomenelor sociale. În viziunea atistului, paradoxul contemporan sunt de facto semnele sărăciei care devin trenduri comerciale, iar AI devine martorul rece al acesteia.
Confesiunea artistului:
„Desenul este despre comodificare, despre hipnotizarea clientului… despre transformarea sărăciei în marfă. Buy or die! Extraordinara putere a trendurilor, a reclamei, a tot ce „trebuie” să porți. Blugii rupți sunt mai scumpi decât cei întregi. Eu glumesc mereu că sunt Balenciaga înainte de Balenciaga. Balenciaga este un fashion brand care vinde scump haine pătate, murdare, arse etc. Brandul a preluat tot vocabularul estetic al muncitorului de pe șantier sau al precarității extreme, când nu ai altă pereche de blugi decât aia ruptă… Eu sunt mereu pătat cu alb sau negru, în funcție de proiectul pe care l‑am avut și de peretele pe care am desenat, cu markerul potrivit. Iar blugii mei sunt tociți și rupți pentru că îi port până nu se mai poate și îi vreau cât mai comozi, ca să mă pot cocoța pe scări, să pot sta cu fundul pe jos etc.”.
G8; G20; G‑Spot
Tinerii în fața haosului simbolic al lumii globale. Lucrarea surprinde imaginea unei generații care încearcă să descifreze o lume fragmentată, în continuă schimbare. Ea dezvăluie presiunea simbolică exercitată asupra tinerilor, prinși între geopolitică, cultura pop și fluxul neîntrerupt al rețelelor sociale. Perjovschi ironizează solemnitatea structurilor globale, iar lumea se transformă într-un amestec absurd de putere, corp și comunicare digitală.
Confesiunea artistului:
„Acesta este un desen despre libido și sexualitate în politică și anatomie. Pe unii îi excită puterea – G8 -, pe alții punctele sensibile ale anatomiei umane. Nu este despre tineri, ci despre interes și comunalitate. Nu toată lumea face parte din grupul G8, dar toată lumea (feminină) ar trebui să aibă un punct G. Desenul este, în același timp, și despre educația sexuală, o critică la adresa bărbaților care nu se obosesc cu preludiul și nu cunosc geografia anatomică a partenerelor. Punctul G al bărbaților poate că este chiar G8… G20 reprezintă o lărgire a clubului puternicilor zilei. Societatea contemporană devine tot mai complexă, iar jucători de importanță mai mică revendică și ei un loc în club. Pe de altă parte, faptul că litera G apare în atâtea instituții și contexte este, pentru mine, interesant. Chiar și forța presiunii atmosferice este reprezentată prin G. Data viitoare o voi introduce și pe aceasta în desen. Da, exact acesta este talmeș‑balmeșul contemporan: geopolitică, cultură pop, era digitală. Ironia pe care o aplic este menită să facă vizibile toate aceste straturi”.
Post Scriptum
În esență, Dan Perjovschi rămâne un artist care își transformă neliniștile, observațiile și indignările în linii ferme, în gesturi grafice minimale, dar încărcate de luciditate. Preocupările sale nu se limitează la spațiul estetic; ele ating politica, educația, memoria colectivă, libertatea de expresie și fragilitatea instituțiilor culturale. Fie că desenează pe ziduri, pe pereții muzeelor sau în paginile unei publicații, Perjovschi practică un tip de artă care nu se ascunde, ci interpelează. Pentru el, cultura nu este un decor, ci un instrument de igienă publică. De aceea, continuă să fie prezent în dezbateri, să susțină inițiative independente, să comenteze realitatea și să ofere, prin fiecare desen, o formă de consiliere vizuală – directă, critică, dar profund onestă.
Dumitru CHISELIȚĂ
Mihai POPA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Mihai POPA
Adrian POPESCU
Cosmin PAL
Dumitru CHISELIȚĂ
Mihai POPA
Ștefania VESA
Erau mult mai bune chioscurile alea. Si perfect ar fi fost sa fie lasat pe jumatate din zidul ala cinva cu pareri opuse cu ale lui. Sa-si raspunda unul altuia prin grafitti. Nu sa fim expusi doar la progresism cand trecem pe acolo.