Cei din generaţia aia mai veche decât cea nouă îşi mai amintesc că 30 decembrie, în calendarul ateist-comunist, era trecut „cu roşu”. În acel calendar care se dorea şi nu o nimerea ca să îl înlocuiască pe cel creştin (la fel ca alte chestii, mai noi sau mai vechi, care se chinuie degeaba să facă acelaşi lucru), ziua de 30 decembrie era una dintre marile sărbători. Un fel de anti-Crăciun băgat oficial pe gât dar care, în familiile şi în inimile românilor, avea valoare zero. Nimeni nu sărbătorea 30 decembrie acasă, cu masa plină, mâncare, băutură şi musafiri, chiar dacă peste tot era plin de sărbătoarea asta: pe străzi, în presa scrisă, la radio şi televiziune.
Care era cauza acestei sărbători aşa de puternice din viaţa oficială a comuniştilor? Simplu: la 30 decembrie 1947 România a devenit din regat, republică populară. Deci pe 30 decembrie se serba Ziua Republicii. Acum, pe hârtie, net sau pe povesteală, asta înseamnă nimic şi reacţii din seria „aşa, şi unde-i problema?”. Dar, dacă stai să analizezi, data aia a fost un şoc pentru români. Nu am trăit atunci (dacă s-o găsi cineva să mă contrazică sau aprobe sau completeze e binevenit) dar vă invit la un exerciţiu. Să fim în pielea celor care au prins momentul.
A fost un şoc. Era decembrie 1947, într-o România praf şi pulbere după război, trecută prin experienţa foametei din 1946, (manifestată dealtfel în toată Europa) şi ocupată de sovietici, care de fapt conduceau, prin interpuşii lor „democratici”, care de fapt erau tot comunişti dar vopsiţi în diverse nuanţe, pentru a se mima „larga participare democratică”. Ca ţară învinsă (deşi am contribuit la căderea fascismului dar na, marile puteri estico-vestice nu aveau chef de detalii din astea) eram datori vânduţi învingătorilor. Românii erau martorii ascensiunii la putere a comuniştilor care, pe faţă sau nu, ca o igrasie, acaparau totul. Dar, ca românii, mai sperau în tot felul de minuni providenţiale, ca de exemplu ca „Aliaţii” să debarce cumva şi să pornească un al treilea război mondial pentru eliberarea ţărilor de dincoace de Cortina de Fier, uitând sau nemaidorind să ştie că în privinţa asta americanii şi englezii au bătut palma de mult cu ruşii şi că România era dată de-a gata încă de dinainte de terminarea războiului. O altă speranţă mai era în prezenţa Regelui. Monarhia, cât mai era şi aşa cum era, rămânea un garant al normalităţii.
Bănuiesc că în 30 decembrie lumea, după putinţă şi posibilităţile financiare de atunci, se pregătea de Revelion cu speranţa ca anul nou să nu fie mai rău decât cel vechi. Pregătirile erau pe linie dreaptă, când, deodată, şocul: România nu mai avea rege! A abdicat, mai mult forţat şi şantajat, prin aceasta punând violent punct României aşa cum era ştiută până atunci. Comuniştii s-au mişcat rapid, declarând că ţara devine astfel republică populară, a muncitorilor şi ţăranilor nu a burghezilor şi moşierilor exploatatori, („nu e loc pentru ciocoi în republică la noi”) iar Parlamentul s-a mişcat pe foc automat şi a votat în unanimitate decizia. Ce au simţit atunci românii? Cred că majoritatea au înţeles că viaţa lor se va schimba radical în rău, că va urma una dintre cele mai ticăloase dictaturi, care va întoarce pe dos toate valorile bune ale ţării şi poporului. În paralel, spera poate ca el să fie cruţat, cumva de ceea ce va veni. Teama era cred, cel mai predominant sentiment, alături de refuzul de a crede că din acea zi, populaţia unei ţări a devenit nimic, o adunătură de indivizi fără drepturi, la cheremul celor de la putere şi a stăpânilor lor, care dispuneau la discreţie de ea.
Ai fi vrut să fi prins 30 decembrie 1947? Cred că nu. Ar fi fost prea riscant. Nu atât ziua în sine cât ce a urmat după aceea: naţionalizare, colectivizare, brutalitate, turnătorie, arestări, reeducare, canal, cenzură, de-culturalizare. Sau poate că ar fi fost bine. Că ai fu putut după aia mirosi comuniştii de la o poştă, indiferent ce mimau sau mimează ei că ar fi.
Ei, asta se serba pe 30 decembrie.
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Republica măreață vatra, calita-n foc de bătălii…