Înainte de 1989, accesul românilor la programele TV occidentale era aproape imposibil, iar televiziunea națională transmitea doar câteva ore pe zi – iar acelea aveau în „grilă” doar jurnale și programe patriotice. Ioan Gruncă, inginer și specialist în electronică, a fost unul dintre oamenii care au adus antenele parabolice în România și le-au dat sibienilor șansa să „prindă” posturi din Ungaria, Iugoslavia și din alte țări vecine.
Potrivit lui Ioan Gruncă, antenele parabolice au apărut în ultimii ani ai regimului Ceaușescu din mai multe motive. Reducerea programului TV la două sau trei ore pe zi, în care erau doar programe patriotice și jurnale, a saturat răbdarea populației. Nemulțumirea a fost și mai mare când românii au aflat că, în Germania de Est, populația avea acces la mai multe posturi de TV prin antene speciale. Această izolare i-a determinat pe mulți români să caute alternative. În orașe precum Deva, Timișoara, București și Sibiu, grupuri de familii au început să monteze antene ca să recepționeze posturi din Ungaria, Iugoslavia sau chiar din Vest.
În 1986, printre sibieni circula zvonul că Dealul Gușteriței ar fi ideal pentru recepționarea posturilor străine cu antene similare celor din RDG. În acei ani de nemulțumiri profunde, au fost decidenți care au agreat tacit montarea unor astfel de antene, ca să le ofere microbiștilor posibilitatea să vizioneze meciurile internaționale de fotbal. Spre 1987, numărul celor care și-au montat antene a crescut. În 1988, în vamă a ajuns o instalație complexă: un sistem de recepție a televiziunii prin satelit, care a fost reprodus de ingineri electroniști în sute de exemplare. „Un inginer mi-a propus să facem împreună astfel de dispozitive. Atunci am învățat să fac primele mecanisme de poziționare spre satelit. Principiul de funcționare se baza pe concentrarea undelor radio într-un fascicul care oferea directivitate mare față de antenele obișnuite. Pentru antene de 1-2 metri diametru, câștigul era de circa 30-40 dB, suficient pentru recepția semnalelor TV prin satelit sau a posturilor din țările vecine. Aceste antene operau la frecvențe înalte, în special în banda de microunde unde sateliții de televiziune transmiteau semnale”, își amintește Ioan Gruncă.
Multe antene erau improvizate, iar capacitățile lor de recepție a imaginii erau reduse. Totuși, reușeau să capteze semnalul, datorită puterii mari ale emițătoarelor din țările vecine. Aceste antene au reprezentat primul contact direct al românilor cu televiziunea occidentală înainte de 1989.

După prima antenă parabolică a apărut Mister SRL
Realizarea fiecărei antene cerea migală. Reglarea unei antene parabolice presupunea, în primul rând, alegerea unui loc liber de obstacole, orientarea spre satelitul dorit și ajustarea fină a poziției până la obținerea semnalului maxim.
”Câțiva milimetri pot schimba calitatea semnalului. După ce se obține recepția optimă, toate șuruburile se strâng ferm pentru a menține poziția. Folosirea unui aparat de măsură a semnalului simplifică procesul și oferă precizie suplimentară. Ca să prindă semnalul de la un satelit, antena trebuie orientată exact spre poziția acestuia pe cer”, spune Ioan Gruncă.
A executat și a montat parabolice în Târgu Mureș, Oradea, Timișoara, Brașov, București, Sibiu, Făgăraș, Constanța, ceea ce presupunea ca unghiul de recepție să fie ajustat fin. Fiecare milimentru făcea diferența între semnal slab și recepția perfectă. „Antenele erau create din aluminiu, fibră de sticlă acoperită cu peliculă metalică, oțel galvanizat pentru structuri de susținere și cupru pentru componentele de reflexie. Multe materiale erau importate, deoarece producția locală nu putea acoperi cererea. Germania, Italia, Spania și Franța furnizau antene complete sau kituri de montaj, iar Letonia era cunoscută pentru echipamente profesionale de rețea și antene wireless. Din Ucraina se aducea fibra de sticlă, aliaje de aluminiu și diverse accesorii electronice, provenite din uzinele telecom care erau adaptate apoi de inginerii români pentru recepția posturilor vestice”.
Echipa de lucru era formată din trei persoane, care se deplasau cu aceeași Dacia în care transportau materialele puse în portbagaj și pe grilajele montate pe plafonul mașinii, ancorate ca să nu cadă în timpul drumului. Echipa monta chiar și două parabolice pe zi. Printre „clienți” s-au numărat Mănăstirea Cernica, Cazinoul din Constanța, Magazinul Unirea, Valea Cucului de pe Transfăgărășan, Mamaia ori zone retrase din Călărași.
În 1993, odată cu extinderea rețelelor de cablu TV, interesul pentru antenele parabolice a scăzut, așa că Ioan Gruncă și băieții săi, Dan și Ovidiu, au deschis magazinul Mister SRL, cu aparatură electronică și cu servicii de mentenanță, fiindcă au înțeles că apărea o nouă perioadă a televiziunii. „Ultima parabolică pe care am montat-o a fost în Teheran. A fost un contract greu, căci montam o parabolică de dimensiuni mari pe o clădire cu mai multe niveluri și trebuia să găsim fidelitatea imaginii pentru toate canalele. A fost o lucrare derulată în condiții speciale, pe care am încheiat-o cu brio”, s e mândrește Ioan Gruncă.

Creativ și spirit inovator
Ioan Gruncă ne-a povestit toate acestea în timpul unui periplu jurnalistic prin Valea Hârtibaciului, în Fofeldea, localitatea în care a crescut și care este atestată documentar încă din 1332.
Este atașat de casa părintească, păstrată cu sfințenie, iar fotografiile familiei sunt martorele timpului. Ioan Gruncă ne-a arătat articole scrise în „Gazeta Hârtibaciului”, dar și grădina casei care se învecinează cu un pârâu numit ”Valea Satului”. Aici, peste un puț trona un fel de farfurie, cu un diametru de 1,50 m, deloc armonic cu ordinea și rânduiala casei. Gazda spune că este o piesă care are valoare sentimentală.
„Așa cum o vedeți acum, din fibră de sticlă mai scorojită de stratul de cupru argintat și erodată, îmi este dragă, deoarece este prima componentă a unei antene parabolice create de mine. Este martora împlinirii visului acelui copilandru care urca dealului bisericii să vadă panorama unde se îmbrățișează terestrul și celestrul. De mic copil am fost curios să înțeleg misterul ecoului, strigătelor noastre de copii. Mă întrebam acolo, pe vârful dealului, de ce aud ecoul clopotului și nu aud și ecoul strigătelor mele. Apoi mi-am închipuit că acel sunet parcurge distanțe diferite, aidoma jocului cu tătăroiul, aruncat de mine spre o țintă”.
Din grimasa mea, Ioan Gruncă înțelege că termenul îmi este necunoscut și mă lămurește: „pe vârful unei crenguțe de salcie, puneam un gogoloi de lut și îl zvârleam spre o țintă, ca pe o rachetă. Simțeam o plăcere lăuntrică văzând cum gogoloiul se deplasa în aer. Așa a început interesul meu pentru fenomenele din natura înconjurătoare, mai târziu interesul pentru tehnică, iar în liceu a apărut dorința de a studia electromagnetica, ca parte din domeniul fizicii”.
De aici a izvorât curiozitatea de a înțelege fenomene legate de câmpurile electrice și magnetice, precum și pe aplicațiile lor practice. Avea o plăcere aparte să se documenteze din revistele de profil, ca să aprofundeze subiectele dorite. La 20 de ani, a plecat în armată, în Giurgiu, și a început să-și îndrepte atenția spre studierea sistemelor de apărare, a procedurilor de testare a rachetelor.
A participat la trageri reale, în anii în care nu existau lasere sau sisteme optice pentru măsurarea traiectoriei, pentru ghidaj sau pentru simularea țintelor. El a avut ideea de a folosi o sursă de lumină convențională care se dovedise o inițiativă sustenabilă. În 1963, se testau rachete aflate în fază experimentală. O astfel de rachetă, de dimensiuni similare celor din unitate, este expusă în Sibiu, lângă Monumentul <Ofițerilor Eroi>, de la fosta Școală de Aplicație pentru Unități Sprijin de Luptă.
Următorul pas în cariera sa a fost la Flamura Roșie (devenită Flaro). În acea perioadă, fabrica înregistra multe rebuturi la capăcelele de stilouri. „Aveam 27 de ani când am gândit un procedeu de înfiletare nou. Am realizat, cu un strugar, un dispozitiv de rectificare a filetării pentru matricele de injecție capsulară aferentă acestor capace. Rezultatul final: a crescut productivitatea”.
Dumitru CHISELIȚĂ
Mihai POPA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Mihai POPA
Adrian POPESCU
Cosmin PAL
Dumitru CHISELIȚĂ
Mihai POPA
Ștefania VESA