Oricât de occidentali ne-am da noi românii, oricât de la din cele mai vechi timpuri pe aceste meleaguri, oricât de valoroşi europeni ori înţelept-zalmoxieni ne-am da, în materie de comportament suntem cât se poate de orientali. Adică, înţelegeţi, năravurile şi moravurile de la Stambulul de unde primeam de-a gata voievozi fanarioţi sunt funcţionale şi acum, când o ardem cu chatgpturi şi carduri pentru orice. Suntem ţara corupţiei, a clientelismului, a rubedeniilor, ligilor, pupinc**ismelor, periuţelor, trasului la remorcă, slugărniciei şi mai ales a, cum îi zice că nu mai e la modă, arivismului. Măcar dacă investiţiile acestea via metoda PCR – Pile Cunoştinţe Relaţii ar aduce în zonele care trebuie nişte genii nedescoperite ori capabili ignoraţi şi supercalificaţi uitaţi, dar nu e aşa. Pentru că atunci nu ar mai conta cine te-a propulsat, pentru că lumea ar fi mulţumită şi nu i-ar mai păsa ce „spate” ai avut.
Teoriile acelea capitalisto-americăneşti cu „dacă eşti bun ajungi departe” şi cu începutul de jos pentru a ajunge sus, sunt socotite la noi nici măcar texte de râs în noaptea de Revelion, ca cele din vremea când Nea Mărin şi Toma Caragiu erau repere ale programului. Ia încearcă să porneşti de jos. Ia fă tu chestii de talent, pentru ca să aoară un Nea Necunoscutul cu bani şi inimă mare să vadă în tine potenţialul şi să te urce pe, vorba lui Ceauşescu, „cele mai înalte culmi”. Să fii, aşa un fel de My Fair Lady/Gentleman de România. Poţi? Nu poţi. Pentru că, simplu, tu vei rămâne la stadiul de „cine e ăsta şi ce urmăreşte?”. Şi aşa vezi pe unul lângă tine cum subit îşi ia zborul spre înalt, deşi cu aripile şi orientarea stă cam pe nasoale.
Doar la noi se face caz pe ideea asta de „a te descurca”. Ceva tipic românesc. Adică nu te pricepi, eşti în plop şi plopul în aer, dar eşti isteţ şi te descurci. Nu eşti bun, dar ştii de cine să te lipeşti, ce servicii să faci, cui să le faci, ştii să te guduri, să gâdili egoul cui trebuie, să mai torni una alta, că informaţia trebuie să circule, şi astfel ai calea deschisă spre afirmare. Îmi amintesc cum, la un moment dat, am fost angajat în aceeaşi „serie” cu cineva. Porneam de pe aceeaşi poziţie. El „s-a descurcat” şi a ajuns în funcţii tot mai mari, călare pe relaţii tot mai mari, a ajuns pe la Bucureşti iar eu am rămas „bun în grad”. Să fie sănătos, asta e, cu descurcatul stau prost. La fel, un amic avea o trupă de muzică. Muzică medievală originală, nu kitschuri. Credeţi că l-a remarcat cineva? Că a fost invitat la vreun medieval pe la Sibiu? Credeţi greşit. În cărţi erau alţii, care s-au descurcat mai bine. Alt amic tot dădea examen pentru funcţii de conducere, că avea şi studii, şi pregătire teoretică, şi experienţă. Efectiv nu se califica pentru că trebuia să se califice alţii.
Să continuăm cu exemplele? Ar fi prea mult şi ca spaţiu de scris şi ca timp de citit. Morala e tot aia. Poţi fi cum eşti, dacă nu ai pe cine trebuie şi nu „te descurci”; îmbătrâneşti ca speranţă şi debutant.
Problema este şi că in general nimeni nu are nevoie de buni în România. Că dacă e unul bun, poate e mai bun ca tine, iar asta e rău că poate îţi ia locul. Că dacă e unul bun, vede şi analizează ce nasoale faci tu, şi nu ştii cui îşi bate gura de te trezeşti pe cap cu musafiri din aceia care nu aşteaptă să le deschizi, că intră ei singuri. Plus că, bun fiind, riscă să nu mai depindă de tine, deci să nu mai fie al tău, să nu mai sărumâna naşule, şi aşa pierzi oameni de bază, care să fie ai tăi, la colecţie.
Aşadar până vă mai tot întrebaţi de vai cum e în România şi când ne mai facem bine, gândiţi-vă că e plin de români descurcăreţi în loc de români calificaţi şi pasionaţi în ceea ce fac. Că vorba aia, trebuie să te descurci în viaţă, că aşa să oftică dujmanii.
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Pai si aia din sudul Italiei sunt tot occidentali, occidental nu inseamna doar olandez sau neamt (din vest) :)))