Parcul Sub Arini, casa pentru sute de specii. Efectele insecticidelor asupra faunei

Înființat în 1856, Parcul Sub Arini se întinde pe 21,65 hectare și este un refugiu pentru multe persoane – locul în care își adună gândurile, unde se leagă iubiri, unde ies cu gașca sau își fac poze în ziua nunții. Însă nu sunt singurii care se bucură de frumusețea acestui parc. Zeci de specii de animale și plante trăiesc aici, în inima Sibiului.

În 2021, flora inventariată a judeţului Sibiu include 63% din speciile naţionale, deşi judeţul Sibiu deţine doar 2,3% din suprafaţa României, iar fauna inventariată cuprinde 60 de specii de mamifere, 258 specii de păsări, 34 specii de peşti, 15 specii de amfibieni şi 12 specii de reptile, precum și numeroase specii de nevertebrate.

Între noiembrie 1997 și noiembrie 1998, în parcul Sub Arini din Sibiu au fost identificate 76 de specii de păsări. Iarna, diversitatea este redusă, fiind dominate numeric de trei specii de corvide (cioara grivă, cioara de semănătură și stăncuța), care sunt de șapte ori mai numeroase decât toate celelalte specii la un loc. Comparativ cu anul 1970, numărul de specii a scăzut de la 95 la 76.

În ultimii doi ani și jumătate, ornitologul Bogdan Federeac a realizat și monitorizat o listă detaliată a păsărilor observate în Parcul Sub Arini din Sibiu, care cuprinde 74 de specii, ordonate descrescător în funcție de frecvența observațiilor – cele din începutul listei fiind cele mai comune.

Bombus-pascuorum

Printre cele mai comune specii care sigur cuibăresc aici se numără pițigoiul mare (Parus major), mierla (Turdus merula), țicleanul (Sitta europaea) și ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major). De asemenea, au fost observate și specii prezente doar iarna, precum aușelul sprâncenat (Regulus ignicapilla) sau cinteza de iarnă (Fringilla montifringilla), dar și unele care apar doar vara, cum sunt ciușul (Otus scops) și capîntortura (Jynx torquilla).

În parc cuibăresc cu siguranță 36 de specii. Observațiile includ și specii rare sau foarte rar întâlnite, precum mătăsarul (Bombycilla garrulus), și specii aflate în pasaj, precum codobatura de munte (Motacilla cinerea).

Pițigoiul mare (Parus major) este una dintre cele mai răspândite și ușor de recunoscut păsări cântătoare din Europa. Are un penaj viu colorat, cu spate verde-oliv, burtă galbenă și o dungă neagră pe piept.

Mierla (Turdus merula). Masculul este negru lucios, cu cioc galben, iar femela este brună. Cântă de pe ramuri înalte, mai ales dimineața. Este o specie omnivoră și bine adaptată mediului urban.

Țicleanul (Sitta europaea) este singura pasăre europeană care poate coborî cu capul înainte pe trunchiul copacilor. Are un spate albastru-cenușiu și pieptul ruginiu. Își face cuibul în scorburile copacilor și își „zidește” intrarea cu noroi pentru a o adapta dimensiunii sale.

Ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocopos major) este o ciocănitoare obișnuită, ușor de recunoscut prin penajul alb-negru și petele roșii de pe abdomen sau ceafă (la masculi). Cuibărește în trunchiuri de copaci, unde sapă o scorbură pentru depunerea ouălor. Este importantă pentru ecosistem, deoarece scorburile rămase sunt folosite și de alte specii.

Printre speciile rare observate în Parcul Sub Arini se numără mătăsarul (Bombycilla garrulus) și codobatura de munte (Motacilla cinerea). Mătăsarul este o pasăre cu un aspect deosebit, având un penaj mătăsos gri-roz, cu accente galbene și roșii pe aripi. Apare foarte rar în România, în special iarna, în grupuri nomade, atunci când resursele de hrană din nordul Europei devin insuficiente. Este considerată o apariție spectaculoasă și neașteptată în mediul urban. Codobatură de munte, în schimb, este o specie migratoare, ușor de recunoscut după coada sa lungă și abdomenul galben. Deși preferă zonele de-a lungul apelor curgătoare, poate fi observată în parc în perioadele de migrație, primăvara și toamna, oprindu-se temporar pentru hrană și odihnă.

Atunci când vorbim despre insecte și nevertebrate observate în Parcul Sub Arini, merită menționate câteva specii. Printre acestea se numără rădașca (Lucanus cervus), și croitorul mare al stejarului (Cerambyx cerdo). Dintre polenizatori, pot fi întâlniți frecvent bondarul roșcat (Bombus pascuorum), bondarul de pământ (Bombus terrestris) și Bombus vestalis, o specie cleptoparazită. În plus, au fost observate și mamifere mici, cum este ariciul răsăritean (Erinaceus roumanicus), dar și lilieci, precum Nyctalus noctula.

Rădașca (Lucanus cervus)

Arici (Erinaceus romanicus)

Croitorul stejarului (Cerambyx cerdo)

„Parcurile, dacă sunt administrate într-un mod prietenos cu natura, pot deveni adevărate refugii pentru biodiversitate, oferind adăpost unui număr mare de specii. În cazul Parcului Sub Arini, vorbim despre un parc vechi, cu arbori seculari numeroși, în special stejari. Aceștia oferă habitat pentru cel puțin două specii protejate de nevertebrate: rădașca (Lucanus cervus) și croitorul stejarului (Cerambyx cerdo), dar și pentru diverse specii de lilieci. În Sub Arini există și o populație destul de mare de arici, un indicator al prezenței unui număr ridicat de nevertebrate, care reprezintă principala sursă de hrană pentru aceste mamifere. Un alt element important este conectivitatea parcului cu Pădurea Dumbrava. Astfel, multe dintre speciile care trăiesc în pădure ajung și în Parcul Sub Arini”, a transmis pentru Tribuna, Silviu Țicu, biolog la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu.

Veverițele din Parcul Sub Arini sunt și ele vedete locale. Acestea au fost prezentate într-un reportaj ProTV, unde se arată că sunt „curioase și îndrăznețe“, culegând nuci direct din palma vizitatorilor. Astfel, este aproape imposibil să nu le observați atunci când ieșiti la plimbare.

Autoritățile ar trebui să fie mai blânde cu insectele

Insecticidele, deși eficiente în combaterea insectelor dăunătoare, pot afecta și insectele benefice, cum ar fi albinele, buburuzele sau prădătorii naturali ai dăunătorilor. Este important de subliniat și necesitatea unui management adecvat al parcului. Cel mai mare pericol pentru fauna de aici este utilizarea excesivă a pesticidelor și a altor substanțe chimice. Ar fi de dorit ca autoritățile să conștientizeze acest aspect și să primească un semnal clar: protejarea biodiversității urbane depinde de alegeri responsabile.

Bombus vestalis afectat de pesticide (Parcul Sub Arini, mai 2024)

Buburuze si alte insecte omorate de pesticide in Sibiu

Pe piață există și insecticide cu impact redus asupra insectelor benefice, precum insecticidele pe bază de uleiuri vegetale. Acestea pot fi eficiente împotriva unor dăunători, dar au un impact mai mic asupra insectelor benefice. De asemenea, sunt și insecticidele pe bază de extract de neem. Extractul de neem este un insecticid natural care poate combate mai mulți dăunători, dar este mai puțin toxic.

Insecticidele chimice utilizate afectează spectrul larg, de la polenizatori (fluturi, albine, muște Syrphidae) până la cele prădătoare care reglează efectivele altor specii (gândaci prădători, călugărițe, libelule etc). Cu alte cuvinte, intentia autorităților de a elimina, spre exemplu, țântarii și căpușele poate afecta, prin utilizarea substanțelor toxice și insectele care sunt benefice și inofensive.