Pierdut Nașterea Domnului prin târgurile de Crăciun

Am citit, alaltăieri, lista lungă a „atracțiilor” ce îi pândesc pe sibienii și turiștii care vor merge în Târgul de Crăciun din centrul orașului. În paralel, de pe rafturile magazinelor te privesc nerăbdători reni și moși înveșmântați în bucăți de catifea și cred că azi-mâine încep să se prelingă din boxe și colindele, că tot suntem la jumătatea lui noiembrie și ne despart doar vreo 40 de zile până la Sărbătoarea Nașterii Domnului transformată într-o semănătoare de campanii publicitare aducătoare de profituri uriașe. Așa cum recent remarca un coleg, când ajungi în pragul Crăciunului ești deja epuizat spiritual și îți va fi greu să te lași pătruns de semnificația momentului. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Omenirea a fost dresată să asocieze momentul sărbătorit în 25 decembrie doar cu agenți de marketing precum renii, crăciunițele și alte personaje ce nu au nimic în comun cu esența sărbătorii. O ținem tot într-un Crăciun de azi și până la Revelion, trecând prin copitele goanei nebune bruma de conștientizare a importanței momentului de care ne agățăm, dar pe care îl ignorăm. Curierii tocesc drumurile pentru a livra stive de cadouri, rafturile se golesc de produsele de sezon pentru a fi imediat reumplute, se pun la cale paranghelii apocaliptice săvârșite în jurul bradului din plastic, se „colindă” pe străzile orașului cu boxe portabile din care răzbat mixaje jalnice și se aleargă mult. Ne îmbrâncim semenii, ne îmbrâncim gândurile cuminți, batem darabanele festive și țopăim draconic în ritm de pregătiri pentru ceva ce, de fapt, nu știm ce e. 

E un ceva căruia îi spunem Crăciun; îl sărbătorim cu un amestec de nervozitate și curiozitate,  comemorând în același timp tihna pe care am pierdut-o. Aproape că nu mai facem nimic cu două luni înainte de câte o mare sărbătoare, lăsând totul pe seama lui „lasă, să treacă sărbătorile și mai vedem după”. Iar „după” intrăm în nebunia pregătirilor pentru următoarea sărbătoare. Că uite, nici nu s-a răcit pe rafturile magazinelor spațiile în care au stat iepurașii de Paști și se așezară în locul lor renii lui Moș Crăciun. Sacrificăm intervale importante din viață în așteptarea unor momente de care nici măcar nu știm să ne bucurăm și apoi ne mirăm că a trecut anul pe nesimțite, lăsându-ne mai nesimțitori la ceea ce contează cu adevărat.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
13 noiembrie 2024 la 13:29
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
O încălzire globală, pusă la rece
Sunt momente în care regret că m-am grăbit cu schimbul de haine groase și mi-am băgat ghetele la...
Editorialul zilei
3 min de citit