Ce-i trebuie unei piste de biciclete: surori sau bicicliști?

Ce-i trebuie unei piste de biciclete: surori sau bicicliști?

Aveam o cunoștință care, din motive lesne de înțeles, era obsedată să-și umple cămara și frigiderul cu alimente care, de cele mai multe ori, se stricau. Nu prea mânca unt, dar întotdeauna avea câteva pachete în cămară, stând pentru ele ore în șir pe la cozi (vorbim despre vremurile de dinainte de 1989). 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am asociat apucăturile ei, de multe ori, cu obsesia autorităților locale pentru pistele destinate bicicliștilor. Ultima se amenajează acum pe strada Theodor Aman. Am mai spus-o și cu alte ocazii, la o aruncătură de băț mai există două astfel de piste care duc în Dumbrava, dar poate cinci milioane de lei trebuiau sparte pe ceva și atunci, iată lozul câștigător, încă o pistă pentru biciclete, să nu se plictisească celelalte două din vecinătate. 

Nu spun întâmplător „să nu se plictisească” pentru că nici pe cea din Sub Arini, care merge pe lângă terenul de rugby, cât nici pe cea de pe Calea Dumbrăvii nu vezi puzderie de persoane dând la pedale. Dimpotrivă, pe pista cea roșie ce șerpuiește prin parc nu se înghesuie prea mulți bicicliști, ei preferând lățimea carosabilului din zona terenului de rugby și de pe Aleea Călăreților. De altfel, dacă vă veți plimba pe toate pistele amenajate recent în oraș, veți constata că numărul celor ce le utilizează, altfel decât plimbându-se la pas, nu e foarte mare. Și atunci te întrebi de unde vine această înverșunare de a investi milioane de lei și euro în aceste căi de rulare. 

E firesc să asiguri conexiunea pentru bicicliști între toate zonele orașului, dar când plantezi piste inutile, vezi strada George Coșbuc, sau unele foarte aproape de altele (vezi Calea Dumbrăvii, Parcul Sub Arini, strada Theodor Aman) se cheamă că risipești banul public. 

Această din urmă pistă, la care se lucrează acum, putea fi amenajată în altă zonă a orașului unde nu există un astfel de drum destinat celor ce circulă pe două roți, pentru că, așa cum spuneam are două surate în imediata vecinătate. 

Probabil sunt sibieni dornici să se poată deplasa în siguranță cu bicicleta, dar cât de mare e numărul lor? E proporțional cu preocuparea autorităților și investițiile acestora în piste? Nu de alta, dar nu am văzut o grijă deosebită pentru amenajarea unor parcări care să rezolve stringenta problemă a aglomerației de mașini, ci dimpotrivă, s-au mai și desființat pe ici pe colo unele locuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Uitasem: se amenajează o parcare pe Siretului. Foarte bine. Dar nu e cam puțin în raport cu adevăratele nevoi din toate cartierele orașului? Firește, întrebarea era „decât” retorică. 

Autor - Dragos BAKO
08 august 2024 la 12:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.