Dar pacienții de la Spitalul Județean ce-or fi zis? S-au mutat în secția ORL?

Dar pacienții de la Spitalul Județean ce-or fi zis? S-au mutat în secția ORL?

Cred că suntem cu toții de acord că orice eveniment de amploare, sportiv sau cultural, e benefic pentru oraș. Red Bull Romaniacs e un brand asociat cu Sibiul și, fără îndoială, a crescut vizibilitatea burgului. Până aici, toate bune și frumoase, doar că mai întâi trebuie să ne gândim la cei care locuiesc în oraș, nu doar la turiști sau spectatorii indirecți ai acestor manifestări. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Timp de câteva zile, cât a durat întrecerea sportivă, traficul oricum sufocat al orașului a intrat în comă. Trasee de autobuz deviate, rute ocolitoare care s-au umplut până la refuz de mașini, toate au dus la o bulibășeală urbană care, trebuie să recunoaștem, i-a scos pe mulți din sărite.

 Am văzut ce s-a întâmplat după închiderea temporară a porțiunii de pe Valea Oltului; ei, cam așa au stat lucrurile și în Sibiu, în perioada Red Bull Romaniacs.

Că un eveniment mare poate începe în centrul orașului și se poate desfășura acolo câteva ore, e una, nu se face gaură în cer. Când însă una dintre cele mai circulate artere rămâne blocată timp de mai multe zile, apar nemulțumiri. În plus, să nu uităm că la doi pași se află Spitalul Județean, loc în care sunt internați sute de pacienți, unii cu boli grave, care le produc destulă suferință. Numai de un supliment exasperant de zgomote nu mai aveau nevoie bieții oameni. Iar când spunem zgomote, suntem indulgenți, căci în unele momente e posibil ca vacarmul să scoată din comă și pacienții de la ATI. Măcar de-ar fi fost așa.

Se spune că libertatea unui individ se termină acolo unde încep drepturile celuilalt și, dacă e să vorbim despre libertatea unora de a-și pune în scenă pasiunea și abilitățile sportive, e corect să ne referim și la dreptul altora de a trăi, de a suferi, fără să le vibreze timpanele. 

Discuții pe această temă (inclusiv pe cea a disconfortului resimțit de pacienții de la Spitalul Județean) au fost și în anii trecuți, dar nimeni nu a catadicsit să găsească o soluție decentă pentru desfășurarea acestui eveniment sportiv, repet, cât se poate de binevenit. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibiul nu duce lipsă, în zonele mărginașe, de locuri unde pot fi organizate astfel de concursuri, dar există încăpățânarea de a păstra Red Bull Romaniacs în buricul târgului. La un moment dat, s-a spus că toate concertele din Piața Mare sunt deranjante pentru locatarii din centrul istoric. Corect. Constatăm însă că în cazul competiției amintite mai devreme nu se aplică același principiu, chiar dacă vorbim despre disconfortul creat unor pacienți internați în cea mai mare unitate spitalicească a județului. 

 

Autor - Dragos BAKO
25 iulie 2024 la 08:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.