Am fost de toate: pesediști, peneliști, useriști, auriști. Și nimic din toate astea

Pentru că, în ultimele trei decenii, am avut o clasă politică ofertantă în privința exemplelor negative, embleme precum „pesedist”, „penelist”, „aurist”, „userist” (pe vremuri, „peremist”, „pedelist” sau „pepededist”) și-au conturat un tipar de înjurătură. Cum nici pe mulți cetățeni nu-i dă afară din casă cultura politică, simpatiile ocazionale, anumite comportamente sau apartenența declarată față de un anumit partid i-au învrăjbit pe oameni, apelative precum cele enumarate mai devreme ținând loc de vorbă de ocară. Am auzit de-a lungul timpului că ziarul nostru „ține” cu PSD, PDL, PNL, USR sau AUR, cei ce emiteau astfel de sentințe neînțelegând prea bine care e mecanismul publicității electorale ori ce înseamnă exprimarea unei opinii într-un anumit context. 

Bunăoară, ceea ce ați găsit în ziar în ultima campanie electorală nu a fost altceva decât promovarea unor articole/machete, în virtutea unui contract transparent de publicitate. Dacă un partid a dorit mai multe apariții și a plătit mai mult, nu înseamnă că prezențele dese au fost rezultatul unor simpatii manifestate în politica editorială. Cât despre articolele de opinie, ele nu funcționează în virtutea consecvenței boului. E foarte simplu: dacă azi crezi că PNL are o propunere utilă, poți lăuda inițiativa. Dacă mâine dă cu oiștea în gard, îl critici. La fel se întâmplă și în cazul PSD, USR sau AUR. Personal, atunci când critic guvernanții, îi beștelesc și pe cei de la PNL și pe cei de la PSD. Asta nu înseamnă, că, implicit, îi laud pe cei de la USR sau AUR. Dacă azi critic USR, nu înseamnă că în subsidiar aplaud PNL, PSD și AUR. 

Gândirea reducționistă este, din păcate, unul dintre apanajul multora, obișnuiți cu autocenzura: ești votantul unui partid, însă chiar dacă îi conștientizezi derapajele te abții să vorbești despre ele, pentru că asta te-ar putea plasa, în ochii celor din jur, în barca opozanților politici. Greșit: corect este să exprimi aprecierile și criticile, independent de preferințe sau prejudecăți. Îmi amintesc cum atunci când se întâmpla să critic mișcarea  #rezist eram numit „pesedist nenorocit”, cu toate că semnalam și derapajele PSD. Reducționismul funcționa perfect, aidoma extremismului crâncen: dacă cineva nu aplaudă neamul lui haștag, musai e pesedist. Nu contează că, după ce protestele lor s-au topit în transformările de pe scena politică, au existat motive mult mai grave pentru care se putea ieși în stradă, importantă era stigmatizarea celor necăzuți în admirație pentru tinerii frumoși și liberi, ce protestau pentru niște principii volatilizate între timp. 

Unii sunt tentați să-i judece pe ceilalți după neputința lor de a discerne situațiile și persoanele, închinându-se la icoanele sfintei generalizări.