Șase străzi noi apar în municipiul Sibiu. Ce denumiri propune Primăria

Șase străzi noi apar în municipiul Sibiu. Ce denumiri propune Primăria

Șase străzi nou-create în zona Tropinii Noi din Sibiu ar urma să primească denumiri oficiale, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi supus votului Consiliului Local. Străzile se află în apropierea drumului județean DJ 106A, pe traseul Sibiu – Rășinari – Păltiniș – Șanta.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul inițiat de primarul Astrid Fodor prevede atribuirea numelor Tropinii Noi, Pădurarilor, Codrului, Prislop, Cetinei și Luminișului. Măsura este necesară pentru înscrierea străzilor în evidențele oficiale și completarea nomenclatorului stradal al municipiului.

Străzi prevăzute pentru accesul la case de vacanță

Potrivit raportului de specialitate, în zona Tropinii Noi au fost aprobate, prin mai multe hotărâri ale Consiliului Local, planuri urbanistice zonale pentru construirea unor case de vacanță. Este vorba despre HCL nr. 187/2024, nr. 402/2022 și nr. 481/2018, aceasta din urmă fiind modificată ulterior.

În baza acestor documentații au fost emise autorizații de construire, iar accesul către imobilele nou-construite se realizează prin străzi prevăzute în planurile urbanistice sau prin drumuri de exploatare existente.

Documentația municipalității precizează însă că terenurile aferente străzilor nu au fost cedate în totalitate în domeniul public al municipiului Sibiu.

Proiectul a primit aviz favorabil

Denumirile propuse au primit aviz favorabil din partea Comisiei de atribuire de denumiri a județului Sibiu, în 16 septembrie 2026. Proiectul a fost avizat favorabil și de Comisia pentru urbanism a Consiliului Local Sibiu, cu cinci voturi pentru, în ședința din 28 iulie 2026.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dacă proiectul va fi aprobat de consilierii locali, cele șase denumiri vor putea fi introduse în nomenclatorul stradal al municipiului.

Autor - Vlad IGNAT
23 octombrie 2026 la 17:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 24 minute
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 oră
Sibiul, centru de comandă NATO pentru operații de mare intensitate. Divizia Multinațională, recertificată
Comandamentul NATO de la Sibiu (HQ MNC-SE) a finalizat cu succes evaluarea istorică prin care Divizia Multinațională de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Florian Giubega, propus pentru funcția de prefect al Sibiului. Cine este Dan Alexandru Mihai, nominalizat subprefect
PSD Sibiu l-a desemnat pe Florian Giubega pentru funcția de prefect al județului Sibiu și l-a propus pe...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Strategia turistică a Sibiului, estimată la până la 354 de milioane de euro, ajunge la vot în Consiliul Local
Un reper cultural dedicat artelor moderne, reconversia fostelor platforme industriale, un posibil Muzeu al Brânzei și reguli noi...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
PSD Sibiu îl propune pe Florian Giubega pentru funcţia de prefect. Surpriza: propunerea pentru subprefect – Dan Alexandru Mihai
PSD Sibiu l-a desemnat pe Florian Giubega pentru postul de prefect al judeţului Sibiu. Acesta a fost votat,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
Un sibian a creat, în mod fraudulos, conturi false pentru pariuri online, în dauna unei vârstnice
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut, ieri, un bărbat în vârstă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Astra Film: filme care deschid discuții despre lumi pe cale de dispariție
Sala Thalia a fost plină, joi seara, la proiecția documentarului „Calea Laptelui”, în regia lui Dumitru Budrala, prezentat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
Investiţii pentru Spitalul Municipal Sibiu
Spitalul Municipal Sibiu, recent intrat în subordinea Primăriei, își continuă proiectele de modernizare pentru îmbunătățirea condițiilor și serviciilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Ce facem în Sibiu în weekendul 24–25 octombrie: film, teatru, muzică, fotbal și artă în stradă
Penultimul weekend din octombrie aduce la Sibiu o agendă plină pentru copii, familii, iubitorii de film, teatru, muzică...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
FOTO: Jurământ militar, în premieră pe Stadionul Municipal: 447 de studenți au promis credință României
Peste 400 de studenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au depus, vineri, jurământul militar, într-o...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.