Captivi în orașul ”multilateral dezvoltat”

Captivi în orașul ”multilateral dezvoltat”

Ideea că istoria are prostul obicei de a se repeta, nu e o vorbă în vânt. Chiar dacă societatea evoluează din punctul de vedere al tehnologiei, esența nenorocirilor rămâne aceeași. Despre așa-zisele ”orașe de 15 minute” am tot auzit vorbindu-se (că tot e campanie electorală), diferiți progresiști sfătoși explicându-ne avantajele traiului într-un astfel de spațiu. În mare, într-un astfel de perimetru ar trebui să găsești de toate, de la magazine, bănci, grădinițe, școli, părculețe până la policlinică, cât despre deplasare, ați ghicit, ea trebuie făcută musai cu bicicleta. România a fost, până în 1990, o țară de 15 ore, căci cei mai mulți dintre români se puteau plimba doar în interiorul patriei, ceea ce era dincolo de granițe fiind pentru ei un tărâm interzis, la atingerea căruia nici nu îndrăzneau să viseze. Oamenii mestecau iluzia că au tot ceea ce le trebuie acasă la ei, de la stațiuni montane și litoral (destinații turistice la care aveau acces prin OJT) până la cinematografe, magazine alimentare, mercerii, tutungerii șamd. Râdeau, suspinau, plângeau și se resemnau într-un spațiu bine delimitat, unde puteau fi monitorizați, chiar dacă nu existau mijloacele sofisticate de azi prin care se poate afla unde este cineva, ce a cumpărat, cât a cheltuit, cu cine s-a pozat etc. Încercarea de a implementa acest sistem al ”orașului de 15 minute” poate produce niște mutații în comportamentul cetățeanului care va fi dresat să se miște într-un spațiu bine conturat, având iluzia unei vieți pline de facilități, dar inhibându-și pornirile de explorator al spațiului urban. Cu alte cuvinte, ești ”fruntaș în satul tău”, ai la îndemână tot ce îți trebuie, poți trăi într-o bulă ușor de străbătut. Unii dintre cei ce promovează aceste inepții, ironizau plini de superioritate practicile existente în statele totalitare, însă, ceea ce propovăduiesc ei este specific țărilor mult hulite. Când vrei să educi pe cineva în spiritul viețuirii într-un perimetru limitat, îi manipulezi opțiunile; nu i le îngrădești, dar îl obișnuiești să se mulțumească cu un spațiu restrâns. Totodată, o astfel de inițiativă îi poate transforma, încetul cu încetul, pe cei vizați în roboței care merg din automatism doar la școala din cartier, la magazinul din cartier, la birtul din cartier, la policlinica din cartier. Ei, ce ziceți? Nu vă sună cunoscut? E drept, până în 1990 aveam o situație asemănătoare, la scară națională; acum, propunerile vin într-o altă formă, dar esența nu e cu mult diferită. Ce rost are să iei contact și cu alte spații, să-ți deschizi ochii și mintea, să interacționezi cu oameni din alte zone, când niște tătuci îți creează un spațiu -vorba aia- ”multilateral dezvoltat”, aducându-ți la nas tot ceea ce îți trebuie. Ceea ce consideră ei că îți trebuie. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
25 aprilie 2024 la 17:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 18 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.