Vibe și-amar de noi

Vibe și-amar de noi

Ne place sau nu să recunoaștem, în mentalul colectiv românesc ziua de 1 Decembrie e asociată mai degrabă cu minivacanța decât cu sentimentul unității. E drept, conducătorii ultimelor decenii, dimpreună cu găștile lor de valeți ciugulitori de privilegii, s-au îngrijit să semene dihonie și să întrețină dezbinarea între români, dar la fel de adevărat este că și mulți dintre aceștia din urmă le-au făcut jocul, intrând în hora bezmetică a încrâncenării. Zilele de 1 Decembrie seamănă mult între ele, având ca numitor comun bucuria minivacanței și discursurile de complezență rostite de oficialități, în limbaj de lemn. Ai sentimentul că revezi un film regizat mediocru, în care masele profită de o salbă de zile libere, în vreme ce, pe fundal de paranghelie zgomotoasă, unii rostesc discursuri fade, șablonarde, în care picură un concept contrafăcut, de unitate. Adevărata unitate a românilor nu a fost și nu va fi dorită niciodată de cei porniți pe drumul parvenirii, de cei ce vor să stăpânească și să mulgă liniștiți resursele țării. Cei ce simt și vorbesc cu sinceritate despre patriotism (patriotism, nu fals naționalism) sunt ironizați, etichetați drept relicve și atunci intervine acea reținere autoimpusă ce lasă un ditamai spațiu de manevră gloatelor ce se consideră a fi ”cool”. Zilele trecute mi-a sărit muștarul auzind un nătărău ce glăsuia la radio, urându-ne ca de Ziua Națională să avem un ”vibe românesc”. Enunțul nefericitului exprimă, într-o formă comprimată, starea de spirit predominantă a românilor. Mulți și-au pierdut încrederea în ceea ce este românesc din cauza unui -parcă- nesfârșit șir de experiențe neplăcute livrate de șmecheri lacomi, tributari ideii de căpătuire peste noapte. Așa se face că, ne-am trezit ploconindu-ne în fața munților de importuri de tot felul. Am sărit din credința că suntem cei mai viteji, mai depți, mai harnici și mai talentați dintre pământeni, direct în convingerea că nu suntem în stare de nimic, că ne-am născut în zodia fatalității, că doar niște stăpâni străini ne mai pot scoate la liman, plonjon suicidal care ne-a ținut departe de poteca raționalului, a cumpătării și a evaluărilor obiective. Am spus-o și cu alte ocazii, nu suntem nici mai buni, nici mai răi decât cei din țările apusene, nici mai pricepuți, nici mai nepricepuți, suntem niște oameni cu bune și rele, poate prea timorați, prea dezbinați, bolnavi de neîncredere în noi înșine și în alții, degrabă căzuți în admirație față de importuri pe care nu ne ostenim să le cântărim corect. Nu e un păcat să mănânci somon și nu doar păstrăv, să îmbraci blugi și nu ițari; păcat e să-ți renegi trecutul, să vezi doar bălării în propria ogradă, fără să-ți fi trecut prin minte să le atingi cu tăișul coasei. Nu trebuie să fim naționaliști zgomotoși deghizați în patrioți, să negăm beteșugurile comportamentale care ne-au făcut atâta rău, dar nici să ducem la talciocul globalizării tot ce am moștenit, întorcându-ne încărcați de făcături ce nu ni se potrivesc. Oricât le place unora, vibe-ul acestor zile nu-i deloc românesc.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
30 noiembrie 2023 la 13:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.