Vama fără vameși

Cu cât ne îndepărtăm de momentul accidentului de la 2 Mai parcă ne afundăm tot mai mult în mocirla unor descoperiri grave. În câteva zile am aflat că în zona Vama Veche exista un singur aparat pentru testarea potențialilor consumatori de droguri, că există personal insuficient în rândul polițiștilor, că sunt detașați din țară subofițeri fără experiență taman într-un loc în care se consumă substanțe interzise într-o veselie, că șoferul drogat fusese oprit și apoi lăsat să conducă (deși existau suspiciuni că deține stupefiante), că în trecut a mai avut probleme de acest fel și că în noaptea aceea blestemată consumase vreo șase tipuri de narcotice etc. Au căzut capete din eșaloanele 2 și 3 ale Poliției și, chiar dacă ne aflăm în fața unui caz deosebit de grav, nu am văzut nicio reacție din partea societății civile (nu am dezvoltat o obsesie pentru asta, dar e strigător la cer și dubios de la poștă cum ”vocea străzii” e mută în fața unui cocktail de neprofesionalism, cinism și nepăsare întâlnit la unii reprezentanți ai autorităților). Am auzit vorbe mari rostite de politicienii care, brusc, ca treziți din beție, au pornit la lupta cea mare cu drogurile. Nu ar crede balivernele astea nici cei ce încă suferă de naivitate cronică. Cum lupți cu traficul și consumul de droguri, care e strategia națională, în condițiile în care, în zona Vama Veche, adică exact acolo unde e un consum intens de substanțe interzise, nu ai oameni specializați în acest fenomen, nu ai aparatură de testare și pui la dispoziția polițiștilor un container, în loc de sediu? Cu alte cuvinte, s-a plecat la vânătoare cu câini surzi, pistoale cu apă, puști fără gloanțe, cu intenția declarată de a le veni de hac sălbăticiunilor periculoase. Tot mai mulți români se întreabă dacă există -într-adevăr- intenția reală de diminuare a acestui flagel ori dacă afacerea e atât de bănoasă încât se mimează doar preocuparea luptei, indiferent de pagubele înregistrate în rândul victimelor colaterale. Ei bine, când tot mai mulți cetățeni au astfel de dileme, când climatul de siguranță devine doar o lozincă, nu mai ești un stat capabil să stea pe picioarele lui, ci plutești în bătaia vânturilor stârnite de toți nenorociții dispuși să sacrifice orice pentru bunăstarea lor și a apropiaților. Începem să semănăm cu unele țări din America de Sud. Și oricât de cu ”vino încoace” ar fi ele, parcă nu se face să le copiem în toate cele