Unde își ține trotinetistul ”călcâiul lui Ahile”?

Nu cu mult timp în urmă, o știre scoasă de la naftalină a bătut din aripi prin aerul Sibiului. Se făcea că principiul ridicării mașinilor parcate aiurea se aplica și în cazul trotinetelor. Prevederea legală, ceva mai veche, fusese readusă în discuție și mulți au crezut că trotinetiștii vor fi puțin educați prin amenințarea că li se va umbla prin buzunare, în cazul în care vor abandona trotineta la voia întâmplării. Pe scurt: o trotinetă lăsată aiurea în mijlocul drumului, mai mult de două ore, poate fi ridicată, aidoma unei mașini care încurcă circulația, pentru a o recupera firma care o deține trebuind să achite o taxă. Ulterior, pe baza datelor de identificare, compania se poate îndrepta împotriva celui care a închiriat trotineta și a lăsat-o de izbeliște, în vederea recuperării prejudiciului. Recunosc, am crezut că anunțul va face puțină rânduială prin apucăturile unora dintre trotinetiști, dar -ce să vezi?- probabil că ei nu citesc ziarele ci doar postările de pe Facebook sau Instagram. În continuare ne împiedicăm de trotinete lăsate în mijlocul trotuarului, trecerii de pietoni sau aruncate pe unde nici cu gândul n-ai gândi. Ori povestea cu ridicatul trotinetelor nu se aplică ori procedura de recuperare a banilor a prea complicată și firma care gestionează această afacere se lasă păgubașă; cert este că nu s-a schimbat mai nimic în comportamentul unora dintre cei ce apelează la acest mijloc de deplasare. Cred că nu are cineva pretenția să introducem în discuție teme precum bunul simț sau responsabilitatea acelor utilizatori care ”descalecă” de pe trotinetă ca un cowboy matrafoxat din Vestul sălbatic. Neamul prost nu poate fi educat decât cu lecții coercitive, iar în absența lor mitocănia se lăfăie în toată paleta comportamentală a insului. Unii dintre cei ce închiriază trotinete consideră că din moment ce au plătit, nu e treaba lor unde le lasă după ce le-au folosit. După părerea lor, cineva ar trebui să le calce pe urme și să adune trotinetele. Numai că asta ar presupune costuri suplimentare, implicit un preț mai mare pentru închiriere. Dar ce facem acum? Încercăm să le explicăm logica acestei afaceri unor inși străini de orice rațiune? E pură pierdere de vreme. Repet: astfel de bipezi nu pot fi educați decât prin măsuri care să le afecteze direct buzunarul, cardul, portmoneul. Acolo e ”călcâiul lui Ahile”. Degeaba le vorbești pe limba logicii și a bunului simț, căci nu pot pricepe. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
22 martie 2023 la 19:47
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 23 ore
Ție îți place caviarul? Și dacă nu, tot îl plătești!
Avem, de multe ori, prostul obicei de a ne compara cu state în care nivelul de trai e...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Urșii nu-și fac manichiura la salon
Vestea că un motociclist italian a fost omorât de un urs pe Transfăgărășan a reaprins fitilul unei dinamite...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Cum să nu îți placă saltelele cu ploșnițe și aleile cu dale lipsă?
Când te uiți la cozile de pe Podul Prieteniei, la coloanele de mașini ce pleacă din România spre...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Când e arșiță afară, nu te joci cu focul pe lângă baloții de paie
CCR pare să fi devenit instituția responsabilă cu uimitul românilor. După ce a dat o decizie prin care...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Oamenii fără de care viața noastră ar mirosi mai urât
Probabil că fiecare dintre noi a asistat la episoade în care cineva vorbea cu mult dispreț despre unele...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
De ce am plăti noi niște stricăciuni de pe Calea Dumbrăvii
Odată cu discuțiile despre tăierea unor sporuri aberante încasate de unii dintre bugetari au ieșit la iveală și...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Să nu-i uităm nici pe băieții din culise
Dacă tot s-a vorbit despre lecția primită de partidele tradiționale la ultimele alegeri și despre necesitatea unei reformări...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
De sub cupola de circ, sub cea de foc
Credeam că ne aflăm sub cupola unui circ dacă e să ne luăm după ciorovăielile politice din ultimul...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Pierdut funcție, recăpătat memorie
Politicienii capătă limbariță după ce sunt descălecați din funcțiile pentru care s-au făcut luntre și punte. Nu de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Vor fi vremuri grele, dar vom trăi prost
După „lupte seculare” care au durat o lună, iată-ne pricopsiți cu un Guvern. Unul în care găsim miniștri...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Nu e fală, poate boală. Că e artificială!
Plimbându-mă pe malul unui pârâu de munte, cu fundalul sonor asigurat de păsări și niște pale de vânt...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Oare cine ne dă nouă, lapte, brânză, unt și ouă?
Cum toate trec prin stomac, discuțiile despre ieftinirea alimentelor de bază au determinat multe ciuliri de urechi, făcând...
Editorialul zilei
3 min de citit